Ciudata moarte a Mariei Lătărețu. „A venit cu o pastiluţă în mână. Îi curgeau lacrimile până în barbă”

Ciudata moarte a Mariei Lătărețu. „A venit cu o pastiluţă în mână. Îi curgeau lacrimile până în barbă”Sursă Youtube

Maria Lătărețu a fost una dintre cele mai mari interprete de muzică populară din România, dar a avut un sfârșit tragic. „Privighetoarea Gorjului” și-a dat ultima suflare în spatele scenei în doar câteva secunde.

Maria Lătăreţu s-a născut pe 7 noiembrie 1911 în comuna Bălcești, județul Gorj. Ea a făcut parte dintr-o familie săracă și a fost nevoită să lucreze de la doar 13 ani, cântând la nunți, botezuri și alte evenimente. În 1928, artista s-a căsătorit cu vioristul Mihai „Tică” Lătărețu, dar acesta s-a stins din viață în 1970.

Chiar dacă avea un succes formidabil, interpreta de muzică populară ascundea o mare suferință, moarea a cinci din cei șase copii ai săi.

Piesele ei înregistrate între 1937 și 1972 nu au fost uitate nici în ziua de azi: „Ia- ți mireasă ziua bună”; „Lung e drumul Gorjului”; „Trei în lume nu se poate”; „La Tismana-ntr-o grădină”; „Pe la Gorj te duci și vii”; „M-a făcut mama oltean”; „Ușor puiule, ușor”; „Sanie cu zurgălăi”; „Mărioară de la Gorj”; „Aș muri da’ nu acuma”; „De la moară pân’ la gară”; „I-auzi cum răsună valea”; „Pasăre galbenă-n cioc”; „Doină oltenească”; „Hăulita de la Gorj”; „Busuioc moldovenesc”; „Bistriță, apă zglobie”; „Radu mamii, Radule”; „Pe drumul de la Cepari”; “Lie Ciocârlie”; „Cucule, pasăre sură”; „Mai ții minte, măi dragă Mărie?”; „Joacă hora-n poieniță”; „Vă las cântecele mele.”

Cum a murit Maria Lătărețu

La 29 septembrie 1972, „Privighetoarea Gorjului” a avut avut ultimul concert, în sala Căminului Cultural din comuna Românești, județul Botoșani. Maria Lărărețu s-a stins din viață în spatele scenei. Diagnosticul oficial a fost congestie cerebrală, cauzată de stres. Ea a fost înmormântată în cimitirul „Sfânta Vineri” din Capitală.

Sursă Youtube

Maria Ciornea, secretara Primăriei Româneşti, a povestit că Maria Lătărețu s-a simțit foarte rău și în timpul concertului și că nimeni nu a mai putut să o salveze. „Ştiu că eram în rândurile din faţă, iar cei peste 200 de oameni o aplaudau frenetic pe doamna Lătăreţu, care încheia spectacolul cu ultima dumisale creaţie «Vă las cântecele mele». Când totul părea că decurge normal, dintr-o dată, dânsa a avut un uşor tremurat, după care s-a prăbuşit instaneu pe scenă. A fost dusă imediat într-o cameră alăturată unde s-a încercat resuscitarea, fără efect, însă“.

Soția lui Dumitru Amarghioalei, membru al orchestrei, a fost persoana care a găsit-o pe Maria Lătărețu fără suflare în culise. Mai mult, artista ar fi murit în doar câteva secunde.

„A venit doamna Maria cu o pastiluţă în mână, iar în cameră era o oglindă pe perete şi o găleată cu apă. M-a aîntrebat dacă este apă. Cu pastiluţa în mână, se opreşte în faţa oglinzii, unde încep să-i curgă lacrimile. Nu spune nimic. Stă câteva secunde în faţa oglinzii cu lacrimile pâţnă în barbă. S-a aplecat să ia o cană cu apă din găleată, tot plângând, iar eu m-am ridicat să iau cana. Nu a spus nimic şi, plângând, se duce dincolo îmbrăcată în costum naţional şi cu haina mai graosă pe deasupra. S-a întins în pat. Nu au trecut câteva secunde şi aud un răgnet, cred că cel mai mare pe care l-am auzit în viaţă de la femeie. Înţepenită de frică, m-am ridicat să văd ce este. Am văzut un cerc negru în jurul feţei şi unghiile începuseră să se înnegrească”, potrivit Adevărul.