Evenimentul Zilei > Social > 44 de ani de la dispariția unei voci de aur. Viața Mariei Lătărețu, povestită de nora sa
44 de ani de la dispariția unei voci de aur. Viața Mariei Lătărețu, povestită de nora sa

44 de ani de la dispariția unei voci de aur. Viața Mariei Lătărețu, povestită de nora sa

A pornit să cânte desculță și flămândă, dintr-un sătuc oltenesc. Vocea sa inconfundabilă, unică a dus-o pe aproape toate meridianele lumii. A stat la masă cu mai–marii planetei. Ea și muzica ei erau atât de iubite, încât atunci când o întâlneau, oamenii o pipăiau să vadă dacă este reală sau îi sărutau poala costumului popular. Era Privighetoarea Gorjului

A murit fulgerător, la 27 septembrie 1972. Avea 61 de ani. A intrat în legendă. Unii dintre cei care au văzut-o pe scenă sau numai i-au auzit cântecele, impresionați și acum de felul în care a spus adio lumii, vin la mormântul său de la cimitirul Sf. Vineri, să-i aducă un buchet de flori și să-i aprindă o lumină. „Și acum, după 44 de ani, sunt oameni care mă întreabă de ce am lăsat-o să moară, de ce nu am salvat-o! Că a murit prea tânără!”, ne spune cu lacrimi în ochi Ioana Lătărețu, nora Mariei Lătărețu. Un om cum rar întâlnești. Dragostea pe care i-o poartă soacrei sale este fără margini. Încă mai caută prin arhive, încă mai descoperă fotografii rare sau ascultă mărturii de la oameni care au cunoscut-o pe „mămica”. Așa îi spune.



FOTO: Aici, Maria Lătărețul este alături de soțul său Tică Lătărețu și de taraful acestuia



Ultima dorință. Ultimul cântec…

A plecat în ultimul turneu, în Moldova, cu o dorință arzătoare. Ar fi vrut să obțină dreptul să cânte o piesă a lui Anton Achiței „Stejărel de la Guranda”. Pe 27 cânta la Românești, în Botoșani, iar a doua zi trebuia să se vadă cu Anton Achiței, la Filarmonică.

Numai că în seara de 27 septembrie, pe scena căminului cultural din Românești, Maria Lătărețu și-a cântat testamentul „Vă las cântecele mele”. De cinci ori a cerut publicul acest cântec! Ea se simțise rău tot drumul. A cântat. A murit…

„În noaptea aceea a fost pregătită pentru lungul drum către București și către veșnicie. A doua zi dimineață a fost depusă în Foaierul Teatrului Mihail Eminescu din Botoșani”. Lumea a aflat repede, a venit și a umplut locul de flori și de lumină”. Ultima dorință a Privighetorii Gorjului nu s-a mai împlinit.

Melodiile sale

Stăm la masă și vorbim despre „mămica”. „Apropo de cântecele domniei sale. Sunteți un om care o iubiți, nu că ați iubit-o…”, îi spun doamnei Ioana. „Foarte mult o iubesc, este o dragoste dincolo de mormânt”. I-a făcut Casă Memorială la Bălcești, în Gorj, un monument funerar, organizează festivaluri.

Pentru că muzica Privighetorii trebuie să fie cunoscută și de cei de azi, să fie auzită și iubită de copii. „Avem festivalul copiilor „Maria Lătărețu”, care anul acesta este la ediția 5, jubiliară. Celălalt festival este organziat de consiliul județean Gorj. Acești copii vin și trebuie să se prezinte cu un cântec al Mariei Lătărețu. Nu e taxă de înscriere, copiii să vină de plăcere. Copiii au fost dragostea ei”. „De-a lungul anilor ați întâlnit vreo voce care să se apropie măcar de vocea sa?” „Cum să nu?! La prima ediție a festivalului, din 2011, cea care a luat premiul cel mare Roxana Coritoru, aproape a devenit o firmă. Este foarte apropiată la voce cu Maria Lătărețu. La școală, copiii îi spun Mica Lătăreața”.

Maria Lătărețu avea aproximativ 1.500 de cântece. 104 piese au fost create de ea, linie melodică și text. Pe celelalte le-a cules. „Îi plăcea foarte mult să meargă să culeagă, mergea prin sate, pe la oamenii bătrâni, pe la lăutarii cu care a cântat. Pentru că ea era întotdeauna doritoare să cânte cu taraf gojenesc. Asta i-a fost și dorința când a făcut ultima înregistrare, în 1972.”

Dacă asculți cântecele sale îți dai seama cât de mult a iubit codrul, plaiurile, Jiul, Gilortul….. „Cel mai mult, la ea, m-a impresionat puterea de creație. Știți cu câtă ușurință crea un cântec? A creat «Mai ții minte măi, dragă Mărie», într-o noapte. Eu l-am auzit prima!”

A cântat la nunta uneia dintre fetele șefului comunist, într-o „pădurice” de portocali și lămâi

Cu… Partidul a avut relații bune. „Cel puțin cu Gherghiu Dej a avut relații foarte apropiate. A cântat la nunta fetei. El a avut două fete: Tanți și Vica. Mămica a cântat la nuntă la Tanți. Au făcut nunta la Snagov, într-o grădină superbă. Fiecare invitat era așezat la o masă sub pomi încărcați cu citrice, lămâi și potrocali. În fiecare pom era un bec de altă culoare. Spunea că era ceva feeric. Pomii au fost aduși special”, își amintește doamna Ioana. „Conducătorii din acea vreme nu concepeau, când primeau alți șefi de stat, să nu fie invitată să cânte. Gheorghiu Dej stătea într-o parte, iar în dreapta lui stătea Maria Lătărețu. Asta era știut”. La fel și de sărbători, era foarte solicitată. „La noi, la poartă, o mașină venea și alta pleca. Era de la președinție, de la guvern, de la CC, și fiecare mașină venea și cu câte un buchet imens de garoafe. În noaptea de Revelion nu era niciodată cu noi”, spune nora sa.



Relația cu Maria Tănase: „O prietenie rece”

În anii ’30 l-a cunsocut și pe Brâncuși. „Dânsa era încă în Tg. Jiu, la restaurantul La Plăvăț. Aici, venea în fiecare zi Constantin Brâncuși. Ca să mănânce o ciorbă de burtă și să asculte Privighetoarea. Mi-a povestit că era un om obișnuit. Niciodată nu și-a dat seama cât de mare este, dar s-au cunoscut.”

După această istorioară despre Brâncuși ne îndreaptă atenția spre altă fotografie, unică: în ea apar Maria Lătărețu și Maria Tănase. Cele două „dușmance”, după cum s-a perpetuat peste ani.

„Niciodată! În primul rând, caracterul Mariei Lătărețu era al unui om de excepție. Ea nu cunoștea răutatea și nici nu a cunoscut dușmănia, în special în breasla asta a muzicii populare, pentru că dânsa își cunoștea drumul și valoarea. Între dumnealor două, Maria Tănase și măicuța mea a fost o colegialitate rece”. Totuși, fără foc… „Da, i-a dat două pie-se. Prima creație «Lung e drumul Gorjului» și «Mărioară de la Gorj», care este o bucățică, o variantă din „Lung e drumul Gorjului”. Supărarea Mariei Lătărețu pentru aceste două piese, pe care i le-a oferit Mariei Tănase, are o explicație. Maria Tănase venea la dânsa la restaurant în spatele Gării de Nord, la Jidanu. Venea seară de seară, se așeza la o masă și o urmărea – cum se îmbracă, cum interpretează, cum cântă. Și într-una din seri a îndrăznit și a venit la dumneaei și i-a spus: „Doamna Maria Lătărețu, eu sunt Maria Tănase și am venit să îmi oferiți și mie, dacă se poate, două-trei piese din repertoriul dumneavoastră să-l îmbogățesc și eu pe al meu”.

Mămica, fire generoasă, i-a oferit cele două. Supărarea a venit când, la câteva zile după asta, a aflat că Maria Tănase dorea piesele ca să le pună în repertoriu, să plece în America, la Expoziția Universală, de la New York. Cu Grigoraș Dinicu. Mereu spunea: «Vezi, mamă, cântecele mele au trecut oceanul». Asta fost singura durere, că nu i-a spus adevărul. Dar sentimentul de dușmănie nu a existat. Cea mai bună dovadă este această fotografie, în care Maria Tănase poartă la gât marama Mariei Lătărețu.

Îi plăcea să citească și să meargă la teatru

Vocea sa șoca prin frumusețe, prin putere, prin unduirile pe care le avea. Devenea vânt sau furtună, apă învolburată sau șipot. Dar acestea erau ale ei, așa se născuse, cu un har pe care nu îl putea egala nimeni. Și-o fi dorit vreodată să facă mai multă școală sau să urmeze Conservatorul, să intre în tipare?


FOTO:Din fetița desculță, care cânta prin satele din Gorj, Maria a devenit o doamnă elegantă



„Am întrebat-o. Îi părea foarte rău că nu a avut posibilitatea să aibă mai multă cultură. Era un autodidact. Tot ce îi pica în mână citea. Îmi cerea:„Mai dă-mi și mie ceva să citesc!”. Sau mergeam împreună la teatru, la operă, la operetă. Cel mai mult îi plăcea opereta”, ne spune Ioana. Și, da, a cântat și arii de operă, pentru că avea mari posibilități vocale. „Dar îmi spunea „Mamă, dacă aș fi cântat cu o muzică cultă n-aș mai fi fost Maria Lătărețu. Lasă, așa cum m-a cunsocut pe mine poporul: Lătăreața!”. Înainte de se prăpădi, îmi aduc aminte că am fost cu dânsa la specatol la Teatrul Mic.O adora pe Olga Tudorache, și am văzut „Vulpile”. O piesă foarte grea, cu niște replici dure. Era atât de atentă, că sorbea tot ce se întâmpla pe scenă. Era un spirit deosebit.”

Cânta romanțe în limba franceză

„Maria Lătărețu era o firmă. Totuși, spun că ucenicia și desăvărșirea ei ca interpret de muzică populară s-au petrecut la restaurant. Clientul îți cere să interpretezi orice. La Doru Ancuței, din Piața Lahovary, a cântat zece ani: romanțe, cântece de petrecere, cântece populare autentice din Gorj. Dar remarcată s-a făcut cu muzică populară gorjenească. „Am aflat că interpreta foarte bine «Creola » și în limba franceză cânta «Mon amour». Iar o altă piesă este cântecul «Marinică, Marinică»”, cocheta și cu muzica ușoară. Am tot rugato să înregistreze romanțe, dar nu a vrut, „Nu mă abat de la folclor autentic”. Acesta a fost viața și crezul său.

Fenomen studiat la Bologna

Maria Lătărețu era rârâită și cânta tare. Brăiloiu a duso la cursuri de logopedie și de canto. „La un moment dat au venit la mine acasă niște domni de la Bologna, de la Universitatea de etnografie și folclor- m-au întrebat ce studii superioare a avut Maria Lătărețu. Ea are un cântec «Bate vântul de la munte», pe care numai o voce studiată îl poate interpreta. Nu a avut. A avut mentori. Acum, Maria Lătărețu este studiată la catedra de etnografie- „fenomenul Maria Lătărețu”.

Brăiloiu a găsit-o măturând bătătura. Apoi, a fost fascinat de vocea ei

Ioana Lătărețu caută mereu noi mărturii. Și le găsește.


FOTO: Privighetoarea Gorjului alături de Harry Brauner



„Iată, fotografia aceasta în care apare alături de Harry Brauner. Cu Harry Brauner a fost în relații foarte bune. Maria Lătărețu a fost cea care, atunci cînd Harry Brauner a fost eliberat din pușcărie, s-a dus și l-a întâmpinat, i-a dus hainele, i le-a cumpărat, și șapcă i-a dus. Poza este dinainte ca el să intre în pușcărie. El era la Institutul de Etnografie și Folclor și fotografia este făcută în sala unde se înregistra pe sulurile de ceară, pe fonograf. Vedeți aici sunt cutioarele cu fiecare piesă care intra în arhiva Institutului. Și dânsa a colaborat foarte mult cu Institutul”.

La institut a fost invitată în 1937 de Constantin Brăiloiu și Harry Brauner. „Ei au aduso să o înregistreze pentru că au auzito cântând, au rămas uimiți de felul în care interpreta.

Lui Constantin Brăiloiu i-a fost recomandată de niște cetățeni de la Runcu, din Gorj. I-au spus că există acolo, la Târgu Jiu, o voce extraordinară.

Brăiloiu și studen ții lui au venit direct acasă la Maria Lătărețu, locuia în Tg. Jiu, cu Tică Mihail Lătărețu. Au venit s-o cunoască, s-o vadă, pentru că se dusese vestea de această voce extraordinară din Gorj. „Când au venit, au găsit-o trebăluind prin curte. Își mătura bătătura. I-a poftit la masă, i-a servit cu mămăliguță cu brânză și ouă ochiuri românești și după aceea a început să cânte. Au rămas facinați. Unul din cântece a fost „Și băgai cu cucu-n plug”, un cântec vechi oltenesc. A fost acompaniată de soțul ei, la vioară. Atunci, în 1937, au și aduso la București pentru înregistrări. Parcă le era teamă să nu dispară. Iar Brăiloiu, când a venit în București cu Maria Lătărețu, a dus-o la înregistrări și a spus: „Eu v-am adus diamantul, voi șlefuiți-l!”.

Costume pierdute

Costumele și le cosea singură. Învățase încă de copilă. Costume de o frumusețe rară. Pe unde mergea, lumea o admira. Mulți ani după ce devenise nora Mariei Lătărețu, Ioana avea să afle cum a pierdut soacra sa cele mai frumoase costume. „În momentul în care și-a construit casa din București nu i-au ajuns banii și nu avea de unde să ia bani, le-a vândut. Costumele pe care le-a cusut ea. Apoi casa i-a fost confiscată și naționalizată. Prin anii `50. Soțul meu (Nelu) mi-a confirmat. Ea nu a vorbit despre asta. O durea. Și-a vândut costumele pentru casa de care nu a avut parte!”. Acum mai există costumul în care a murit, piesă de patrimoniu, lucrat în goblen, cu fir de aur și argint. Este la Muzeul Județean Gorj. „Mă duc să îl văd des. Este scos la zile festive. Alături de el sunt și două marame de Tismana, borangic brodat. Sunt cele două marame pe care le purta la recepțiile de gradul zero, când era invitată de conducătorii țării”.