Seniorii României îi bagă în ședință pe Cîțu și Turcan. Discuții cruciale despre pensii

Cîțu Turcan pensii

Organizațiile de pensionari îi bagă în ședință pe premierul Florin Cîțu și pe ministrul Muncii, Raluca Turcan, pentru a discuta cu privire la pensii.

Trei organizații de pensionari le-au solicitat premierului Florin Cîţu şi ministrului Muncii, Raluca Turcan, o întrevedere pentru a discuta despre pensii.

Premierul Florin Cîțu și ministrul Raluca Turcan, discuții cruciale despre pensii cu seniorii României.

„Ministerul Muncii a constituit o comisie de recalculare a pensiilor, dar nu a fost invitat niciun reprezentant al marilor federaţii (ale pensionarilor, n.r.). Sau chiar toţi trei, ca să ne aducem aportul, să discutăm şi noi, să venim cu anumite propuneri foarte bune făcute de pensionari. Deci să avem un dialog.

Noi, cele trei organizaţii, plus organizaţiile militare, am făcut demersuri, adrese către doamna ministru Raluca Turcan, către domnul prim-ministru. Ca să fim primiţi cât mai curând în audienţă la dânşii, sau să vină dânşii la noi să discutăm aceste probleme. Noi înţelegem că sunt numiţi recent, că încă n-au intrat în pâine. Încă nu sunt familiarizaţi, mai ales doamna ministru al Muncii, cu problemele pensionarilor. Și de aceea am dori un dialog în primul rând, înainte de a trece la alte acţiuni.

Sperăm să reuşim un dialog. Îi rugăm pe domnul prim-ministru şi pe doamna ministru să ne primească cât mai urgent, ca o primă măsură, să discutăm. I-am făcut aceste adrese pe data de 7 (ianuarie, n.r.). Sperăm ca în maxim două săptămâni să discutăm. Pentru că poate dânsa nu cunoaşte exact situaţia". Declarația a fost făcută vineri de preşedintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România (UGPR), Toma Neamţu, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

Organizațiile de pensionari îi bagă în ședință pe premierul Cîțu și pe ministrul Raluca Turcan cu privire la discuții despre pensii

Liderul UGPR susține că toate cele trei organizații sunt îngrijorate cu privirea creșterii prețurilor la alimente.

„UGPR, alături de colegii noştri din celelalte două mari organizaţii mari de pensionari, sunt îngrijorate de preţurile care au crescut. Și vor creşte: energia electrică, preţurile la alimente, întreţinerea la bloc, preţurile la carburant, la gaze etc., şi suntem îngrijoraţi. Nu înţelegem o chestie: foarte bine, s-au îngheţat (pensiile, n.r.) dar de ce nu îngheaţă şi preţurile?

Acest Guvern măcar să ia măsura de a îngheţa preţurile, într-un fel sau altul. (...) Pensionarii nu înţeleg: ar fi un efort să mărească cu 1% sau 2% pensia în fiecare lună, să ajungem în septembrie deja cu un bagaj de 10%? Noi suntem siguri că în momentul în care se vor mări pensiile, comercianţii, în septembrie, iar vor mări preţurile. Pentru că ăsta e năravul, ca să zic aşa. Deci pensionarii au viaţă grea şi avem rugămintea să fim înţeleşi”, a afirmat Toma Neamţu.

Raluca Turcan, despre salvarea sistemului de pensii: Pensionarii, înapoi la muncă

Miercuri seară, la Antena 3, Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a declarat că există șanse ca sistemul de pensii să fie redresat. Raluca Turcan a mai spus că o soluție în acest sens ar reprezenta-o întoarcerea unor pensionari în câmpul muncii.

„Există posibilitatea de redresare a sistemului de pensii în România, dacă punem degetul pe câteva răni acumulate. Vorbim de creşterea raportului dintre persoanele active şi numărul de pensionari. Dacă avem, aşa cum s-a întâmplat la începutul anilor 2000, un număr mai mare de pensionari decât persoane active, înseamnă că presiunea pe buget e una foarte mare şi greu de suportat. Şi atunci provocarea este să determini oameni să intre în câmpul muncii. Poate unii dintre ei pensionari, cu contracte de colaborare şi de muncă înregistrate, astfel încât să coexiste pensia cu activitatea în câmpul muncii.

Atenţie, nu neapărat la stat. În economia privată, şi în alte ţări, pensionarii lucrează în continuare. Asta face ca populaţia activă să crească ca pondere, şi creşte şi nivelul de salarizare”, a spus ministrul Raluca Turcan.