Cîțu pune Pilonul II de pensii pe masa Guvernului. Ce urmează pentru pensionari
- Laurențiu Teodorescu
- 13 decembrie 2019, 15:03
Ministrul Finanțelor Publice anunță că vor avea loc modificări importante la Pilonul II de pensii.
Guvernul Orban analizează modificările prevederilor OUG 114/2018, printre care și cerințele de capital impuse administratorilor de pensii private din Pilonul II.
Florin Cîțu susține că administratorii vor avea posibilitatea să își transfere viitoarele contribuții către sistemul public de pensii. Pe de altă parte, afirmă șeful MFP, sistemul de pensii din România trebuie să fie bazat pe contributivitate, cum sunt modelele altor țări.
„România, în ultimii ani, nu a mers în direcția în care am fi vrut noi și încercăm să corectăm din mers acest lucru. Sistemul de pensii administrativ privat a suferit, în ultimul an, câteva șocuri negative. Eliminarea acestor șocuri negative nu se poate face peste noapte, dar vom încerca să corectăm chiar astăzi o mare parte dintre ele și pe restul de anul viitor”, a afirmat ministrul de Finanțe.
„Vestea bună este că astăzi, în ședința de Guvern de la ora 17:00, se va da o primă citire a ordonanței cu elementele pe care le vom schimba din Ordonanța 114 și cerințele de capital pentru sistemul Pilon II pentru pensii introduse prin Ordonanța 114 vor fi eliminate. Și acea opțiune de a trece de la Pilonul II la Pilonul I, la care au aderat doar 504 persoane, va fi eliminată. Restul vor fi pe parcursul anului viitor”, a mai spus Cîțu.
Pe de altă parte, Florin Cîțu a explicat atitudinea sa tranșantă din ultima lună: „Am avut o comunicare puțin mai tranșantă în ultima lună, pentru ca piețele să nu fie surprinse. De aceea am dat informația referitoare la estimarea bugetului pentru anul acesta și deficitul bugetar. Nu a fost ușor pentru toată lumea, dar, dacă nu am fi arătat această informație, lucrurile ar fi fost mult mai rele. Piețele vor să știe cum am ajuns aici, de ce am ajuns aici și vor să le spunem care este direcția. Politica fiscală nu trebuie să fie o sursă de volatilitate în economie. Trebuie să fie predictibilă, transparentă, să nu mai vină cu surprize”.
Astfel, Guvernul intenționează ca, din 2020, să dea un prim semnal piețelor, prin consolidarea fiscală. „Primul semnal pe care îl vom da către piețe este consolidarea fiscală, care începe cu anul viitor. Toți ne-am dori ca anul viitor totul să fie perfect și să avem un deficit de 3%. Totul va fi transparent și predictibil, chiar dacă nu e plăcut pentru toată lumea să știe adevărul”, a încheiat Florin Cîțu.