Circuit special pentru Super Rally 2019. Regalul iubitorilor de sporturi cu motor
- Cora Muntean
- 12 iunie 2019, 20:49
Finalul de săptămână va aduce orașului Târgu Mureș multă adrenalină și spectacol cu mașini de curse. În 14 și 15 iunie va avea loc cea de-a doua etapă a campionatului național Super Rally 2019, organizat de Mihai Leu și AMC Racing, în colaborare cu Primăria Târgu Mureș.
Cu mașini de curse la start și piloți pregătiți să facă față traseului amenajat chiar prin centrul orașului, competiția se anunță a fi una plină de provocări. „Suntem bucuroși să ajungem la Târgu Mureș, mai ales că am observat un interes crescut în zonă pentru sporturile cu motor. Și anul trecut am avut parte de un public numeros, există și alte competiții care se desfășoară în zonă, s-a amenajat și un circuit special, așa că mizăm și anul acesta pe participarea localnicilor. Specificul curselor Super Rally este faptul că traseul pe care se concurează este unul amenajat prin centrul orașului, asta ne diferențiază de alte curse cu motor. Îi aștepăm pe toți iubitorii acestui sport la eveniment”, a declarat campionul Mihai Leu. Prezent la conferința de presă, consilierul primarului, Claudiu Maior a declarat: ”Ne bucurăm de oaspeții pe care îi avem în acest sfârșit de săptămână, ne vom arăta tot sprijinul și toată implicarea pentru ca evenimentul să fie unul de înaltă clasă, mai ales pentru faptul că încet, acest gen de evenimente devin pentru oraș o tradiție. Le dorim succes tuturor participanților și cel mai bun, să câștige!”.
Mihai Leu și Claudiu Maior
Program eveniment Super Rally Târgu Mureș
Vineri, 14 iunie
ora 20:00 – Prezentarea oficială a echipajelor în Cetatea Medievală
Sâmbata, 15 iunie
ora 08:30 – Recunoașteri ora 09:15 – Manșa 1 – Calificări ora 14:30 – Manșa 2 – Finala ora 18:30 – Festivitatea de premiere în Parcul Service Piața Trandafirilor
Campionatul Național Super Rally este organizat de Mihai Leu și AMC Racing. Competiția de află la al doilea sezon, iar anul acesta startul a fost dat de orașul Mangalia. După Târgu Mureș, va urma etapa a treia la Craiova (13-14 septembrie) și etapa a patra și finala la București (25-26 octombrie).
Super Rally 2019 este un eveniment organizat de Mihai Leu și AMC Racing și powered by Superbet în colaborare cu Primăria municipiului Târgu Mureș.