Ciocolata va deveni o raritate. Avertismentul producătorilor

Ciocolata va deveni o raritate. Avertismentul producătorilorCiocolata / Sursa foto: Dreamstime

Iubitorii de ciocolată au primit o veste proastă săptămâna aceasta: va deveni mai scump să îşi satisfacă pofta. Costul boabelor de cacao au crescut la un nivel record.

Costul boabelor de cacao angro a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu iar producătorii pariază că preţurile pentru acest ingredient crucial al ciocolatei vor rămâne la un nivel ridicat până la finele lui 2024. Motivul principal este scăderea producţiei în Vestul Africii, o regiune care este responsabilă pentru două treimi din recolta mondială de boabe de cacao, transmite Bloomberg.

Ploile torenţiale şi un dăunător care afectează arborii de cacao au devastat culturile din Vestul Africii, provocând îngrijorări cu privire la aprovizionare. De asemenea, activitatea de procesare de boabe de cacao (o activitatea crucială pentru producţia de ciocolată) a scăzut şi ea la nivel mondial, ceea ce sugerează că fabricile au probleme în a obţine volume adecvate de materie primă, potrivit lui Fuad Mohammed Abubakar, director la Ghana Cocoa Marketing Company UK.

Ciocolata se va scumpi

Această situaţie i-a făcut pe directorii de la o serie de mari producători de ciocolată, precum Lindt & Spruengli AG şi Hershey Co., să lanseze zilele trecute un avertisment că noi majorări de preţuri nu pot fi excluse, deşi consumatorii au deja probleme în a suporta costurile şi aşa mărite pentru produsele lor.

"Este clar că suntem într-o situaţie tensionată. Am putea vedea cum producătorii de ciocolată introduc batoane cu dimensiuni mai mici şi posibil preţuri mai mari", susţine Paul Joules, analist la banca Rabobank.

Recolta de boabe de cacao a Coastei de Fildeş, cel mai mare producător mondial, ar urma să fie în acest an cu până la o cincime mai mică decât cea de anul trecut şi autorităţile din această ţară au suspendat contractele de vânzări care obligă fermierii să livreze boabele la un anumit moment specific în viitor. În Ghana, al doilea mare producător mondial de cacao, producţia ar urma să scadă sub media multianuală.

Aceasta este posibil să creeze al treilea an consecutiv în care lumea se va confrunta cu un deficit de aprovizionare cu boabe de cacao şi există posibilitatea ca situaţia să se repete şi anul viitor, susţine Paul Joules. Un fenomen meteo El Nino ameninţă să afecteze şi mai mult producţia, tocmai într-un moment în care fermierii se luptă cu un virus care le afectează arborii de cacao.

Chiar dacă pandemia a dus la o încetinire a cererii globale de ciocolată şi la constituirea de stocuri de boabe cacao, revenirea consumului şi doi ani în care a existat un deficit de aprovizionare au redus semnificativ stocurile. Pentru unele companii, efectele majorării preţurilor angro ar putea să se resimtă abia acum, graţie activităţilor precedente de protejare care le-au permis să evite majorări consistente de preţuri.

"Pentru majoritatea jucătorilor, impactul majorărilor semnificative ale cotaţiilor futures la cacao se va resimţi abia în a doua jumătate a lui 2023", a declarat recent directorul financiare de la Lindt, Martin Hug. Potrivit acestuia acei producători care resimt presiuni suplimentare pe partea de costuri "cel mai probabil vor simţi nevoia să îşi ajusteze preţurile". (Sursa: Agerpres).

Ne puteți urmări și pe Google News