Viaţa ciobanilor din Seştina Barasău, Harghita, este "îndulcită" de normele europene cu apă caldă, termopane, duşuri, energie electrică şi cursuri de specializare.

Stâna „de lux“ inaugurată la Seştina Barasău va primi, la primăvară, oile şi vacile localnicilor din Tulgheş, judeţul Harghita, pentru care transhumanţa a căpătat noi sensuri: profit şi igienă. După o muncă de lămurire care a durat câţiva ani, sătenii au format Asociaţia crescătorilor de animale din Tulgheş, către care Uniunea Europeană face plăţile directe de sprijinire.

Străjuită de culmile Comarnic şi Piatra Şoimului, la 16 kilometri de Tulgheş şi peste 1.000 de metri altitudine, stâna este dotată cu şapte încăperi, termopane, apă curentă, generator electric, cabină de duş, instalaţie de muls, gresie, faianţă şi conductă de evacuare.

Condiţii moderne pentru omologare

Juristul Primăriei Tulgheş, Cătălin Zaharia, s-a ocupat de licitaţia pentru stâna europeană - sau de cinci stele, cum e prezentată prin presă, nu fără oarecare ironie. „Într-adevăr, e cam mare saltul de la stâna tradiţională la cea cu robinete şi cabină de duş. Ne dorim să începem însă cât mai repede omologarea produselor tradiţionale ecologice locale, cum e brânza de Barasău, şi pentru asta avem nevoie de toate condiţiile“.

De fapt, ideea construirii unei stâne europene a venit din partea Federaţiei Agricultorilor de Munte „Dorna“. Centrul de Formare şi Inovaţii pentru Dezvoltare în Carpaţi a făcut proiectul, gratuit, pentru primăria din Tulgheş, iar federaţia s-a ocupat în continuare de asigurarea materialelor de construcţie şi de instalaţiile sanitare, alături de consiliul local.

Investiţie de 40.000 de euro

Proiectul, început în primăvară, a fost gata la termen, pe 22 septembrie, cu o investiţie totală de 40.000 de euro. Stâna europeană s-a construit în apropierea celei mai bune păşuni din Tulgheş: 400 de hectare cu trifoi sălbatic. Mai mult, la iarnă, Asociaţia crescătorilor de animale din Tulgheş, condusă de Costel Bondrea, va trimite zece ciobani la cursuri de perfecţionare, la Vatra Dornei, cel mai probabil, ori chiar în Austria, dacă ar fi să se adeverească cele mai fanteziste zvonuri din comună.

Acolo, printre altele, oierii vor învăţa regulile de igienă a laptelui şi a furajelor, cum să folosească platforma de muls sau cum să cureţe unghiile ovinelor. Problemele crescătorilor de animale sunt însă departe de a fi rezolvate. Cătălin Zaharia, unul dintre puţinii localnici care nu creşte oi, preferând să cumpere brânză de la piaţă, spune că numărul animalelor a scăzut drastic de când tinerii au plecat să muncească prin Spania şi Italia.

Patimile oieritului

„Practic, de la 4.000 de vite, câte erau în ultimii ani, s-a ajuns la 1.300. Pe de altă parte, şi preţul laptelui a ajuns de tot râsul. Lâna nu mai are nicio căutare. Fabricile de prelucrare s-au dus, nu se mai ţese, nu se mai coase. Turismul e în fază incipientă, iar sătenii destul de reticenţi la schimbare şi noutate“. Cei care au în prezent 100 sau 200 de oi, pot fi număraţi pe degete în comuna care, la ultimul recensământ, număra 3.600 de oameni. Despre ciobanii din Harghita, Cătălin Zaharia crede că sunt „pe cale de dispariţie“.

 „Munca la stână este o muncă teribilă. Acolo, ceasul nu se dă nici înainte, nici înapoi, ora nu se schimbă niciodată şi ciobanii se trezesc mereu la două dimineaţa. Dacă apucă să doarmă trei ore, sunt norocoşi. Se trezesc şi pleacă la păşune cu oile, baciul rămâne să facă brânza, iar la amiază se face schimb. Ciobanii stau în frig şi ploaie, pe munte, unde nu au decât un pat de scânduri. Cojoacele astea, de le vedeţi la televizor, sunt doar pentru presă. Trebuie să fii prost să le porţi, că vara transpiri în ele de te ia dracu’.“ Pentru ciobani, Cătălin Zaharia nu are decât cuvinte de laudă, pentru că „munca lor e făcută din patimi şi lipsuri“.

DOTĂRI. Cătălin Zaharia spune că stâna europeană respectă toate normele de igienă (Foto: Răzvan Vălcăneanţu)

PROIECT

„Pasează darul“, cu mieluţe de Bistriţa

Construirea stânii „de cinci stele“ din Seştina Barasău a fost posibilă şi datorită programului de combatere a sărăciei în zonele de munte „Pasează darul“, iniţiat de Asociaţia crescătorilor de animale din Tulgheş şi sprijinit de Fundaţia Heifer Project International, în colaborare cu Asociaţia Agricultorilor de Munte „Dorna“. Astfel, 15 familii din comună au primit, în luna mai, câte zece oi şi un berbec, cu obligaţia de a „pasa“, în trei ani, acelaşi număr de ovine altor gospodari, selectaţi de asociaţie. În primăvara anului viitor, la stâna europeană vor urca şi animalele sătenilor incluşi în proiectul „Pasează darul“, oi de Bistriţa pe care ciobanii le poreclesc deja „europenele“.

OPTIMISM. Ciobanul Petre Ploton crede că oieritul va deveni o meserie de viitor, mai ales pentru tineri (Foto: Răzvan Vălcăneanţu)

VIAŢĂ DE CIOBAN

„Aşa-mi trebuie, dacă n-am învăţat carte“

Petre Ploton este din Pipirig Neamţ şi are 52 de ani; păstor peste oile altora de mai bine de douăzeci de veri, prin ţinuturile Harghitei. „Aşa-mi trebuie, dacă n-am învăţat carte. Mama mă trimitea la şcoală, da’ eu stăteam sub poduri şi fumam. Ciobănia-i grea. Dar şi frumoasă“. În fiecare primăvară, când vede iarba încolţind sub cerul sticlos şi senin, ştie că trebuie să urce din nou cu oile. Toţi ciobanii „cu patimă“ simt aceeaşi chemare a păşunilor din vârful munţilor, la fel cum pescarii visează sirene care îi ispitesc mereu în largul mării. Iarna, când stă acasă cu familia, nu face decât să-i dospească şi mai mult dorul de ducă.

„Dacă nu-mi plăcea cu oile, nu stăteam cioban nici pentru un milion pe secundă“, spune bărbatul din pragul stânii de toamnă, aşezată la buza muntelui. Petre Ploton va pleaca în curând acasă. În încăperea îngustă, cu pat din scânduri şi masă joasă de lemn, unde focul arde toată ziua în vatra scobită din podea, ciobanul îşi face, într-un fum iute, de nedescris, partea lui de brânză: urdă din lapte amestecat, telemea şi caş.

Ciobănia, ca armata

Marile greutăţi ale meseriei sale sunt doar ploile care îl îneacă zile întregi în cea mai neagră singurătate. „Noi ne facem treaba aşa cum ştim, ducem animalele la păscut, le păzim şi le mulgem. Nu mi-e ruşine de muncă. Ştiţi cum e, armata şi ciobănia sunt frumoase să le priveşti, nu să le trăieşti“. Petre Ploton s-a obişnuit cu viaţa aspră de oier. Când e pe munte la stână, se pune în pat la miezul nopţii şi se trezeşte peste trei ore.

„Când stau de pază, în cuşca de lângă ţarc, ţin lângă mine câinele şi ochii în patru, că acolo mai sar la vite ba urşii, ba lupii.“ Pentru toate patimile lui, primeşte în jur de 7 milioane de lei pe lună, plus un pachet de ţigări pe zi. Vara asta a fost mai grea ca niciodată pentru ciobanii din Seştina Barasău. Stâna a fost mare, pentru zece, doisprezece ciobani. „Nu ne-am strâns decât opt, din care am mai rămas, până toamna, numai şase, la 900 de oi şi 100 de vaci“, calculează bărbatul. „În Spania, colegi de-ai mei care s-au dus acolo tot ciobani câştigă şi 1.000 de euro pe lună. Au şi condiţii mai bune, poate. Am vrut şi eu să plec, dar nu m-a lăsat nevasta“.

„Cine-a mai pomenit apă la robinet, în munţi?“

La vară, lui Petre Ploton i-ar plăcea să se numere printre ciobanii norocoşi care vor urca la stâna europeană. „Cine-a mai pomenit stână cu apă la nas, de la robinet, să nu mai umbli doi kilometri după o căldare cu apă? Acolo-s alte condiţii, că nu te mai speli cu zer sau la pârâu: te duci direct la duş. Altfel se spală şi vesela, cu apă caldă, şi brânza poate c-o să iasă mai bună“.

Ciobănia îşi are însă cutumele ei. Noutăţile şi tehnologia impuse de normele europene nu fac, deocamdată, decât să-i buimăcească şi mai tare pe oierii de-o viaţă. Una dintre superstiţiile lor este că, dacă spală vasele, oile nu vor mai avea lapte de a doua zi. Aprinzându-şi ţigara la focul din vatră, Petre ciobanul îndrăzneşte să spună ce gândeşte, de fapt, în legătură cu marile schimbări: „Uitaţi-vă bine la noi. Aşa cum ne vedeţi şi ne ştiţi acum, în curând n-o să mai fim“.

SPECIALIZARE. La iarnă, zece oieri din Tulgheş vor fi trimişi la şcoala de ciobani (Foto: AFP)