Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Cine vine după Putin? (II). Lecții din războiul din Ucraina
Cine vine după Putin? (II). Lecții din războiul din Ucraina

Cine vine după Putin? (II). Lecții din războiul din Ucraina

O întrebare legitimă. Toți observatorii își doresc schimbarea lui Putin de la Kremlin în orice condiții. Cum vedeți asta? După Stalin a venit reformatorul Hrușciov, după Mao, a venit reformatorul Deng, după Brejnev a venit reformatorul Gorbaciov. Cine va veni după Putin? În mod sigur un Putin 2.0.(!?) care să mențină unitatea Federației Ruse.

O întrebare legitimă. Toți observatorii își doresc schimbarea lui Putin de la Kremlin în orice condiții. Cum vedeți asta? După Stalin a venit reformatorul Hrușciov, după Mao, a venit reformatorul Deng, după Brejnev a venit reformatorul Gorbaciov.

Cine va veni după Putin? În mod sigur un Putin 2.0.(!?) care să mențină unitatea Federației Ruse. Între schimbările de lideri au fost perioade de tranziție care au adus schimbări în conceptele de securitate națională și în relațiile internaționale chiar transformări sociale. Puțini își mai aduc aminte anul 1999 când fostul locotenent colonel în vârstă de 47 de ani era numit Prim Ministrul Federație Ruse de Boris Elțîn (9 august 1999).

În anul respectiv, la  20 decembrie 1999,  așa cum scria Nina Khrushcheva în cartea[1] sa, Vladimir Putin s-a adresat unor înalți oficiali ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) la sediul său Lubianska, lângă Piața Roșie din Moscova. Premierul se afla în vizită pentru a marca sărbătoarea serviciilor de securitate ruse. „Sarcina de a infiltra cel mai înalt nivel de guvernare este îndeplinită”, a glumit Putin. Foștii săi colegi au chicotit. Dar gluma era despre Rusia (Putin fusese șeful FSB numit de Elțîn pe 25 iulie 1998). După acest moment pe 31 decembrie Elțîn demisionează iar Putin devine președinte interimar.

De la începutul domniei sale, el a lucrat pentru a întări statul ș pentru a contracara haosul capitalismului post-sovietic. Pentru a atinge acest scop, el a considerat necesar să ridice serviciile de securitate ale țării și să pună foști oficiali de securitate la conducerea organelor guvernamentale critice[2]. Astfel s-a înconjurat de un cerc de siloviki[3], Patrushev fiind unul dintre ei. Acum serviciile l-au trădat odată cu informațiile livrate despre Ucraina.

Deși opt oficiali europeni din sistemul de informații și diplomați intervievați de Financial Times (FT) au declarat că operațiunile secrete ale Rusiei în Europa s-au extins într-un ritm pe care eforturile de contraspionaj s-au străduit să-l egaleze și nu au reușit pe deplin.

Mai multe servicii europene se bazează în continuare pe colectarea de informații de către SUA și Marea Britanie din cauza restricțiilor privind supravegherea internă și a lipsei de resurse financiare și tehnice.

………….

[1] In Putin’s Footsteps: Searching for the Soul of an Empire Across Russia’s Eleven Time Zones– 2019 autori Nina Khrushcheva și Jeffrey Tayler . Cartea beneficiază de statutul exclusiv al Ninei de strănepoată a lui Nikita Hrușciov și de ajutorul unui expat care trăiește în SUA și scrie despre Rusia și Uniunea Sovietică din 1993. (n. A.G. o carte de citit)

[2] Șeful consiliului de securitate al Rusiei, un „șoim al serviciilor”, Patrushev joacă rolul informal de consilier pentru securitate națională al lui Putin. Un ofițer de informații de carieră, Patrushev îl cunoaște pe Putin din anii 1970, când cei doi bărbați lucrau împreună în KGB-ul din Leningrad. Ulterior l-a succedat lui Putin în funcția de șef al FSB și a prezidat consiliul de securitate din 2008. Interviurile sale l-au dezvăluit ca un teoretician al conspirației care crede că puterile occidentale caută să distrugă Rusia. Statele Unite „ar prefera ca Rusia să nu existe deloc. Ca țară”, a spus el într-un interviu din 2015.

[3] În lexiconul politic rus, un siloviki este o persoană care lucrează în poliție, în procuratură, în justiției, poliția politică FSB, fostul KGB, GRU, Serviciul de Informații Externe (SVR), Serviciul Federal de Protecție (FSO) și orice altă organizație de stat care are dreptul de a folosi forța împotriva oamenilor. Acest cuvânt este folosit și pentru un politician care a intrat în politică din aceste organizații. (Wiki)

…..

Numărul expulzărilor de presupuși agenți ruși este în creștere (Polonia a declarat persoane non grata 45 de diplomați ruși iar Bulgaria 20 sau în 2017 Rusia avea un agent care lucra consilier apropiat al ministrului francez al apărării de atunci, acum ministru de externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat fostul șef de spionaj al Franței Bernard Bajolet într-un interviu pentru FT).

Lecția Cernobîl

Rusia are aproximativ 400.000 de angajați în cele trei agenții principale de informații. „Direcția principală” a ministerului apărării, GU – cunoscută încă pe scară largă după inițialele sale din epoca sovietică ca GRU – are interese ample în afacerile NATO și tehnologia militară, precum și în operațiuni subversive și de sabotaj. FSB se concentrează pe informațiile interne, dar „al cincilea serviciu” al său colectează informații din străinătatea, inclusiv din Ucraina.

SVR, moștenitorul primului directorat general al KGB, este însărcinat exclusiv cu colectarea informațiilor din străinătate. În mod obișnuit sunt trei tipuri de agenți ruși la lucru în Europa: agenți declarați, adesea ocupând roluri precum atașatul apărării, care lucrează pentru GRU; agenți nedeclarați, care ar putea fi ”deghizați” de SVR ca parte a unei delegații comerciale; și ilegali, care sunt agenți ce lucrează sub acoperire (unele surse din sistemul de informații spun că din 100 de ofițeri care intră în direcția „S” a SVR -pentru formarea „ilegalilor”- doar doi ar fi capabili să poată absolvi cursurile de spionaj).

Ce s-a întâmplat la începutul invazie Ucraine vine în mare măsură de la accidentul nuclear de la Cernobîl. Aparatul de spionaj al Moscovei a fost împletit cu cazul Cernobîl de zeci de ani. După dezastrul din 1986 KGB-ul a intervenit la ordinul lui Brejnev. Peste 1.000 de angajați ai KGB au participat la ”curățare”, potrivit unui memoriu intern desecretizat de către un ministru al guvernului ucrainean, din 1991. Șeful KGB de atunci, Viktor Chebrikov[4], le-a ordonat ofițerilor săi să recruteze agenți în rândul personalului fabricii și a instruit subordonații ca un ofițer KGB să ocupe postul de șef adjunct al uzinei responsabil cu securitatea, potrivit unui alt memoriu – o comunicare internă a KGB din 1986. Să fie clar Ucraina a fost penetrată în sistemul propriul al serviciilor de ruși, din această cauză au apărut și schimbările frecvente de șefi. Câte lecții Cernobîl or fi fost în Ucraina?

………

[4] Chiar și după ce Ucraina a devenit independentă în 1991, șefii de spionaj ai Moscovei au rămas puternici acolo. Primul șef al serviciului intern de informații al Ucrainei a fost Nikolai Golușko, care și-a început cariera în Rusia sovietică.

…….

Înainte de numirea sa, a condus filiala ucrainean al KGB-ului sovietic. Golușko i-a păstrat pe majoritatea ofițerilor din epoca sovietică în slujbele lor, a scris el într-un memoriu din 2012. După patru luni în calitate de șef de spionaj al Ucrainei, Golușko s-a mutat înapoi la Moscova pentru a se alătura sediului KGB, iar în 1993 a devenit șef al Serviciului Federal de Contrainformații al Rusiei, precursorul FSB de astăzi.

Lecția cooperării informaționale Occident-Ucraina

Armonizarea informațiilor este un mijloc de prevenire și perturbare în acest conflict într-un mod pe care nu l-am văzut deloc de ani de zile. Cel mai apropiat exemplu pe care îl putem vedea în istoria recentă este la începutul anilor ’80, când Statele Unite aveau informații de la un agent foarte bine plasat în interiorul Satului Major General al Poloniei, că sovieticii, plănuia să invadeze Polonia pentru a zdrobi mișcarea Solidaritatea.

……….

[4] Chiar și după ce Ucraina a devenit independentă în 1991, șefii de spionaj ai Moscovei au rămas puternici acolo. Primul șef al serviciului intern de informații al Ucrainei a fost Nikolai Golușko, care și-a început cariera în Rusia sovietică. Înainte de numirea sa, a condus filiala ucrainean al KGB-ului sovietic. Golușko i-a păstrat pe majoritatea ofițerilor din epoca sovietică în slujbele lor, a scris el într-un memoriu din 2012. După patru luni în calitate de șef de spionaj al Ucrainei, Golușko s-a mutat înapoi la Moscova pentru a se alătura sediului KGB, iar în 1993 a devenit șef al Serviciului Federal de Contrainformații al Rusiei, precursorul FSB de astăzi.

……..

Statele Unite au luat la acel moment decizia de a împărtăși informații pe care le aveau atât cu aliații, cât și cu inamicii și, de fapt, au intrat în mod deliberat în spațiul public. Acum numim acest lucru ”implicare persistentă”.  Comandamentul cibernetic al SUA a adoptat o astfel de abordare în 2018 în timpul unor operațiuni cibernetice de răspuns la agresiunile hackerilor GRU. Ideea este simplă, dar puternică: slăbiți atacul unui adversar făcându-l să lucreze mult mai mult în apărare.

Putin este o țintă ideală pentru acest tip de strategie. Este un fost agent de informații rusești cu o tentă paranoică care este obsedat de inamicii interni, nu doar de cei străini. Eu a spus de câteva ori pe la emisiunile pe unde am fost (fraza a fost preluată de unii jurnaliști și puțin schimbată): Poți să scoți omul din KGB, dar nu și KGB-ul din om! În cele din urmă, dezvăluirea proactivă a informațiilor îngreunează mult mai mult alte țări să intre în conflict sau să ofere sprijin ”liniștit” lui Putin, ascunzându-se în spatele narațiunilor sale.

Gândiți-vă la asta ca la o acțiune ascunsă în sens invers – o ieșire forțată a ceea ce se întâmplă cu adevărat, astfel încât toată lumea trebuie să ia partea Occidentului. Dezvăluirea informațiilor generează, de asemenea, fricțiuni pentru Putin, dezechilibrându-l. În loc să dea lovitura și să gestioneze criza din Ucraina în programul său operațional, Putin trebuie să reacționeze la dezvăluirile Washingtonului (vezi operațiunea Kiev) și în loc să acționeze cu impunitate, el trebuie să-și petreacă cel mai prețios bun – timpul – îngrijorându-se de propriile slăbiciuni ale serviciilor de informații.

Directorul Agenției Centrale de Informații, William Burns[5], a călătorit și la sfârșitul anului 2021 și la începutul anului 2022 la Moscova  (a discutat cu Patrushev și cu șeful SVR Sergei Narishkin) pentru a încerca să-l descurajeze pe Vladimir Putin, făcând practic același lucru într-o discuție telefonică cu acesta din cabinetul consilierului său pe probleme internaționale (Putin se afla la Soci).

Probabil ați auzit de acronimul OSINT (culegerea de informații din surse deschise). Este clar valul viitorului. Dar să rămânem înțeleși cantitatea de date deși este fantastică, nu vă va spune ce se va întâmpla chiar dacă algoritmii pot proiecta un parcurs de gândire al unui lider. Este clar că ei nu pot proiecta cu adevărat așa cum gândește un lider strategic, cum ar fi Vladimir Putin. Ai nevoie în jurul lui de surse umane care să vă spună care este contextul.

………..

[5]  Din informațiile pe care le-am primit de la colegi militari din străinătate într-o dimineață însorită de octombrie a anului 2021, cei mai importanți lideri ai serviciilor de informații, militari și diplomatici ai SUA s-au întâlnit, într-o reuniune de urgență, în Biroul Oval cu președintele Biden. S-au pus pe masă analize de informații ”top secret” imagini compilate nou obținute din satelit, comunicații interceptate și materiale din surse umane, care devoalau planurile de război ale președintelui rus Vladimir Putin pentru o invazie la scară largă în Ucraina.

De luni de zile, oficialii administrației Biden au urmărit cu prudență cum Putin a adunat zeci de mii de trupe și a aliniat tancuri și rachete de-a lungul granițelor Ucrainei. Pe măsură ce vara se risipea, Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională, se concentrase asupra volumului tot mai mare de informații legate de Rusia și Ucraina. El a fost la originea întâlnirii în Biroului Oval după ce propria sa gândire trecuse de la incertitudine cu privire la intențiile Rusiei, la îngrijorarea că Rusia pregătea acțiuni militare în Ucraina. Atunci președintele Biden a hotărât programul de vizite al șefului CIA în Rusia fostul ambasador acolo între 2005-2008, William Burns.

……..

[1]  Din informațiile pe care le-am primit de la colegi militari din străinătate într-o dimineață însorită de octombrie a anului 2021, cei mai importanți lideri ai serviciilor de informații, militari și diplomatici ai SUA s-au întâlnit, într-o reuniune de urgență, în Biroul Oval cu președintele Biden.

S-au pus pe masă analize de informații ”top secret” imagini compilate nou obținute din satelit, comunicații interceptate și materiale din surse umane, care devoalau planurile de război ale președintelui rus Vladimir Putin pentru o invazie la scară largă în Ucraina. De luni de zile, oficialii administrației Biden au urmărit cu prudență cum Putin a adunat zeci de mii de trupe și a aliniat tancuri și rachete de-a lungul granițelor Ucrainei.

Pe măsură ce vara se risipea, Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională, se concentrase asupra volumului tot mai mare de informații legate de Rusia și Ucraina. El a fost la originea întâlnirii în Biroului Oval după ce propria sa gândire trecuse de la incertitudine cu privire la intențiile Rusiei, la îngrijorarea că Rusia pregătea acțiuni militare în Ucraina. Atunci președintele Biden a hotărât programul de vizite al șefului CIA în Rusia fostul ambasador acolo între 2005-2008, William Burns.

Lecția ”Jedburgh”- o lecție din al Doilea Război Mondial

Multe ”accidente/explozii” din zona de graniță Ucraina-Rusia și din Crimeea (depozite de muniții și depozite de combustibil sau aeroporturi militare) ne aduc

în minte programul ”Jedburgh” al SUA care se bazează pe modelul pe care Biroul pentru Servicii Strategice l-a folosit în al Doilea Război Mondial pentru a sprijini rezistența franceză, rezistența norvegiană, rezistența din Orientul Îndepărtat și altele împotriva inamicilor noștri a Axei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost operațiunile care au permis forțelor aliate/partizanilor să opereze în celule clandestine ascunse și să lovească ținte cheie, atât pentru impactul strategic, cum ar fi comanda, control, logistica comunicațiilor, dar și pentru mesaje cu valoare propagandistică și pentru demoralizarea inamicul. Modelul este o lecție pe care Ucraina îl aplică cu succes acum în teritoriile ocupate de ruși.

Evaluarea situație reale

Serviciile și comandați ruși nu evaluat situația reală din Ucraina. Așadar, Statele Unite ar putea oferi sfaturi, asistență, îndrumare și sprijin material pentru operațiunile ucrainene, fapt care i-a ajuta să stabilească și rețelele de parteneriat cu aliații NATO, care sunt, de asemenea, aliați de informații ai CIA și DIA. De asemenea cooperarea militarilor ucraineni cu forțele speciale ale țărilor NATO a adus multe beneficii operațiunilor de pregătire a acestora.

Se pare că războiul Rusiei în Ucraina s-a bazat încă de la început pe o slabă pregătire inițială a culegerii de informații. Apoi au întârziat să-și revină din aceste erori și presupuneri greșite. Au acționat după harți care nu erau actualizate. În timp ce procedurile personalului rus sunt diferite de cele ale NATO, toate procesele militare de luare a deciziilor urmează pași similari: înțelegerea misiunii, pregătirea informațiilor, elaborarea cursurilor de acțiune, evaluarea și alegerea unui curs probabil și apoi, în final, elaborarea ordinelor.

Deoarece este fundamentală pentru dezvoltarea planurilor operaționale, pregătirea informațiilor ar trebui să fie făcută riguros de către ofițeri competenți. Ar trebui să se bazeze pe o colectare solidă de informații despre adversar, iar analiza ar trebui să fie obiectivă. Evaluarea intenției unui adversar sau a moralului soldaților săi este dificilă, dar poate și trebuie făcută cinstit. Directivele comandanților ruși sunt presupuse corecte, iar personalul determină doar tactica specifică a modului de executare a ordinului.

Ei nu-și bazează planificarea pe pregătirea informațiilor în măsura în care o fac armatele NATO. În schimb, ei fac o corelație limitată (dar mult mai matematică) a forțelor și analizei mijloacelor. Această analiză ajută personalul să aleagă ce opțiune tactică folosesc dintr-un set limitat de executare a ordinelor. Președintele rus Vladimir Putin pare să fi influențat acest tip de analiză. Un serviciu de informații rus a analizat recent simpatiile și atitudinile politice din Ucraina, iar concluziile lor – subiectul unui raport al think-tank-ului Royal United Services Institute – păreau să indice nemulțumirea în Ucraina față de ordinea politică existentă.

În loc să le considere „instantanee în timp”, care ar putea fi schimbate de intervenția rusă, Putin pare să fi citit concluziile ca confirmând noțiunile sale preexistente. Într-adevăr, Moscova a intrat în război crezând că opoziția față de Kiev din partea de est a Ucrainei vorbitoare de limbă rusă va avea ca rezultat o victorie rapidă. S-a înșelat!

Lecția privind divizarea Europei

Cealaltă eroare strategică a lui Putin a fost datorată faptului că acesta se aștepta să împartă alianța NATO și să se confrunte cu o respingere relativ ușoară a sancțiunilor din partea europenilor, care depind de gazul rusesc. Greșit din nou!. Condusă de Germania și Statele Unite, NATO a reînviat.

Alți aliați, precum Danemarca, au anunțat că vor crește cheltuielile pentru apărare la 2% sau mai mult din PIB iar Finlanda și Suedia țări neutre au aplicat pentru aderarea la Alianță. Alții occidentali trimit arme antitanc și antiaeriene, precum și drone armate, în Ucraina. Mai simplu spus, vacanța Europei din istorie s-a încheiat și Putin a fost cel care a încheiat-o. Însuși Berlinul și-a schimbat politicile care reglementează exporturile de armament. Singura dilemă rămasă activă este datorată alegerilor parlamentare din Italia, alegeri care pot destabiliza o Europă încă fragilă și nepregătită pentru o criză de genul celei din Ucraina.

Lecția sancțiunilor

Amploarea fără precedent a sancțiunilor economice ar putea duce la prăbușirea totală a economiei ruse. La fel de important, multe dintre sancțiuni au fost aplicate de companii private, care (pe bună dreptate) se temeau de riscurile financiare și reputaționale ale relațiilor cu Rusia.

Oligarhii miliardari din jurul lui Putin și-au pierdut vilele din străinătate, iahturile, conturile bancare și dreptul de a călători. Banca Centrală a Rusiei a fost interzisă de la tranzacțiile internaționale, iar rubla valorează acum mai puțin (1 dolar este egal cu 60 de ruble) și scade zilnic. Mai mult decât atât, sectorul energetic din Rusia este dependent în mod critic de tehnologiile și serviciile furnizate de investitori occidentali precum ExxonMobil sau Haliburton, iar plecarea acestora de la mai multe asociații mixte în explorare și extracție echivalează cu o „operație de șoc”, care va degrada cele mai productive active ale Rusiei pentru mulți ani de acum înainte.

Dar dacă Europa, ca bloc, ar înceta brusc importurile, Rusia ar avea probleme, pentru că nu are cum să ajungă la destui clienți alternativi. În ultimele două decenii, a construit o rețea costisitoare de livrare a gazelor pentru a deservi Europa. Rusia furnizează gaz Chinei, dar din zăcăminte din est. Nu există nicio modalitate ca gazul din vest, de unde provine cea mai mare parte a Europei, să ajungă în China. O opțiune este să-l expedieze în formă lichidă din zona Siberiei, dar acel terminal este deja peste capacitatea sa de îmagazinare.

Un traseu prin Canalul Suez este, de asemenea, posibil, dar este atât de lung încât ar fi atractiv pentru cumpărătorii doar la o reducere mare de preț. În plus, închiderea conductelor poate provoca daune infrastructurii de foraj „în amonte”. Odată ce Rusia își umple propriile rezervoare de stocare a gazului, ar trebui să înceapă să închidă puțurile de gaz, ceea ce este costisitor și poate deteriora echipamentele atunci când sunt repornite.

Lecția Starlink-un sistem civil pentru operațiuni militare

Starlink este cel mai ambițios proiect de comunicații prin satelit din toate timpurile, oferind servicii de internet utilizatorilor comerciali şi militari din întreaga lume. Este sistemul care sprijină la ora actuală comunicațiile militare ucrainene (Ministerul Digitalizării de la Kiev a anunță ca sunt peste 150.000 de utilizatori în țară și sunt peste 10.000 de terminale care asigura comunicațiile).

Ofițerii ucraineni și oficiali de la cartierul general și de pe teren creditează Starlink pentru menținerea forțelor militare conectate. Spre deosebire de o conexiune prin fibră optică, antene de satelit portabile Starlink comunică cu o constelație de sateliți care transmit prin internet. Antena trimite apoi un semnal Wi-Fi pentru dispozitivele din apropiere. La fel ca majoritatea sistemelor de internet prin satelit, Starlink nu poate egala lățimea de bandă a rețelelor tradiționale de fibră optică sau celulară. Totuși, nu se bazează pe turnuri de telefonie mobilă sau pe linii de fibră îngropate, ceea ce îl face mai robust în zonele de conflict. Antenele de satelit compacte și ușor de mutat ale serviciului se dovedesc, de asemenea, potrivite pentru nevoile de internet de rezervă ale unei țări lovite de criză, cum ar fi Ucraina.

SpaceX a semnat un contract cu Departamentul Apărării din SUA pentru a dezvolta noi tehnologii bazate pe platforma Starlink, inclusiv instrumente capabile să detecteze şi să urmărească arme hipersonice în 2019. Cu aproximativ 2.400 de sateliți pe orbită joasă (o orbita cu o perioadă de parcurgere de aproximativ 120 minute) și cu o comunicare cu un termina terestru, Starlink este considerat în general indestructibil, deoarece sistemul îşi poate menține buna funcționare şi după pierderea unor dintre sateliți.

Experții militari chinezi sunt de părere că țara lor trebuie să aibă posibilitatea de a anihila sau a distruge rețeaua Starlink, ea devenind deja o amenințare la adresa securității naționale. ”Conform unui studiu publicat luna trecută, China consideră necesară dezvoltarea unor capacități antisatelit, care să includă un sistem de supraveghere de o mărime și sensibilitate nemaiîntâlnite, pentru a monitorizat fiecare satelit din rețeaua Starlink”, informează South China Morning Post.

Post Scriptum

Armata lui Saddam Hussein a fost a patra ca mărime din lume. Armele sale, în mare parte de producție sovietică, la fel ca și arsenalul Chinei, au fost aproape în totalitate distruse din aer de aviația americană, înainte de a putea fi folosite vreodată. Războiul de la sol purtat de SUA în Kuweit a durat o sută de ore, după treizeci și opt de zile de lovituri aeriene. Printre cei care se uitau la televizor se aflau și liderii armatei chineze. Fostul director al Informațiilor Naționale, amiralul Mike McConnell, considera că „chinezii au avut un mare șoc când au urmărit acțiunea Furtunii în Deșert”. Cum privesc acum războiul din Ucraina generalii ruși care nu au obținut supremația aeriană? Dar cei chinezi? (va urma)