Cine sunt oamenii din jurul lui Putin care au plănuit invadarea Ucrainei. Liderul de la Kremlin a fost convins rapid

Cine sunt oamenii din jurul lui Putin care au plănuit invadarea Ucrainei. Liderul de la Kremlin a fost convins rapidSursa: Sky News

Faptul că Vladimir Putin a fost susținut de apropiați de la Kremlin când a decis ca armata rusă să declanșeze războiul din Ucraina nu mai reprezintă o noutate. Totuși, este interesant cine au fost aceste persoane și de ce l-au susținut pe președintele rus.

Oamenii din jurul lui Vladimir Putin sunt cei care decid, în mare măsură, strategia Rusiei în războiul din Ucraina. Acest lucru s-a întâmplat, mai ales, în ultimele luni. Cu toate acestea, armata rusă a înregistrat mai multe eșecuri în ultima perioadă. Așadar, președintele rus este obligat să le aducă critici celor care s-au ocupat de strategie pentru a nu-și pierde propria influență.

Invazia armatei a fost inițiată de la bun început de Nikolai Patrușev. El ocupă postul de secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse. De asemenea, el l-a avut drept aliat pe Aleksander Bortnikov, directorul FSB. Cei doi au fost persoanele care l-au convins pe țarul de la Kremlin să invadeze Ucraina.

Bortnikov și Patrușev au luat decizia finală asupra atacului la sfârșitul verii anului 2021. La acel moment, ei nu aveau un plan clar de acțiune. Totuși, au reușit, mai târziu, să-l convingă pe Putin de succesul pe care îl poate aduce operațiunea militară. Așadar, faptul că șefii securității ruse s-au grăbit din cauza lipsei de timp generată de vârsta înaintată a liderului de la Kremlin nu explică eșecul invaziei. Vladimir Putin a împlinit 70 de ani în octombrie.

Cum a fost decisă data începerii invaziei din Ucraina

Patrușev și Bortnikov au considerat că este momentul ideal pentru a începe un conflict armat în țara vecină. În acest context, cei doi ruși au început să îi încurajeze pe Putin și pe Șoigu, ministrul Apărării, să înceapă războiul. Totuși, ministrul nu a fost sigur de această idee, dar a pus în practică ordinele primite.

În același timp, majoritatea oficialilor și oligarhilor din anturajul lui Putin nu au știut de ideea unei invazii la scară largă până în ultimul moment. În special, un „prieten de familie” al președintelui rus a susținut că majoritatea membrilor Consiliului de Securitate al Rusiei au aflat de invazie în timpul unei întâlniri din 21 februarie. Un alt aspect interesant este că Serghei Lavrov, ministrul Afacerilor Externe rus, a fost unul dintre cei care nu au știut de planul de a ataca Kievul până în ultimul moment, notează The Times.