Defuncta a fost, alături de Elena Oteteleșanu, care avea conacul pe locul actualului Palat al Telefoanelor, una dintre cele două doamne din înalta societate bucureșteană, care aveau casa deschisă pentru recepții și baluri, pentru toți cei care făceau parte de așa numita „Societate bună a Bucureștilor”, inclusiv Regele Carol I, căruia nu prea îi plăceau zaiafeturile.

Care a fost legătura între Carol I și familia Șuțu

Grigore și Irina Șuțu, care purtau titlurile de prinț și prințesă, acasă erau serviți de muntenegreni – așa zișii arnăuți – îmbrăcați în fustanele, cu pistoale și iatagane la brâu.

În casă slujea întotdeauna un negru. Toți bucureștenii cunoșteau pe „arapul lui Șuțu”.

La Șosea, trăsura lui Șuțu era originală și se distingea dintre toate: pe capră era arnăutul, în spate stătea arapul, iar în trăsură domnea un enorm câine pudel, întotdeauna alb ca zăpada.

Cu moartea Irinei Șuțu a dispărut o lume bucureșteană care nu a mai renăscut până azi.

„Balul cel mai renumit se dădea în seara Revelionului, şi-atunci îl onora cu prezenţa chiar Domnul şi Doamna Ţării.

Stăpânul casei înmănuşat le ieşea în întâmpinare la intrare, ţinând în mână un policandru cu lumânările aprinse, urcând apoi scara de-a-ndăratelea, ca să lumineze calea înalţilor oaspeţi.

La ultima treaptă-i aştepta Suţuleasa, înaltă şi grasă, de două ori cât prinţul, ceea ce făcea pe mucaliţi să spună, când îi zărea împreună, Turcul şi Cămila”, ne destăinuie într-un text scris de mână, pe la 1949, Radu D. Rosetti.

Deşi îi fusese oferit spre folosinţă de biv vel postelnicului Costache Gr. Suţu, în 1856, lui Grigore, singurul său fiu legitim, când s-a căsătorit cu Irina, fiica bancherului Ştefan Hagi-Mosco.

Abia la 1875, după stingerea din viaţă a postelnicului, palatul, care era emblema Bucureştilor, împreună cu alte case şi moşii, a intrat oficial în posesiunea lui Grigore.

Legenda spune că regele Carol I a încetat să mai frecventeze Palatul atunci când a aflat că pudelul soților Suţu fusese botezat Carlică.

După moartea Irinei, la 1891, și lui Grigore Suțu, în 1893, totul s-a stins.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric