Cine este organizatorul mitingului DIASPOREI din 10 august. Acum s-a aflat adevărul!
- Lucian Ionescu
- 21 iulie 2018, 19:06
Emanuel Cioacă, organizatorul mitingului românilor din diaspora anunțat pentru 10 august, a fost membru PSD, iar ulterior s-a „încuscrit” cu partidul lui Bogdan Diaconu, PRU, arată deputata PSD Beatrice Tudor.
„Liderul organizației care a cerut autorizarea mitingului se numește Emanuel Cioacă și nu este deloc străin de politică (a fost membru PSD în conducerea filialei Diaspora, apoi a înființat un așa-numit Partid al Românilor de Pretutindeni, pentru ca apoi să fuzioneze cu Partidul România Unită)”, a scris deputata PSD pe pagina sa de Facebook.
Deputata, care acuză existența unui „aparat de propagandă anti-PSD” în legătură cu acest miting, ridică totodată semne de întrebare și cu privire la Federația care a depus cerere de autorizare la Primăria Capitalei pentru manifestație, federație condusă de Cioacă, potrivit www.cotidianul.ro
„Organizația care a depus cererea de autorizare a mitingului se numește Federaţia Românilor de Pretutindeni, a fost înființată acum 3 luni și a fost ”lansată oficial” luna trecută, la Bruxelles, în prezența a 40 de persoane. Imediat după înființare, această organizație a cerut autorizație pentru un miting de 1 milion de oameni, în condițiile în care în Piața Victoriei nu pot încăpea atâția oameni. De altfel, așa cum a explicat și Gabriela Firea, acesta a și fost singurul motiv pentru care funcționarii din Primărie au dat răspuns negativ.”, afirmă parlamentara.
Emanuel Cioacă este din Teleorman, are 40 de ani şi locuieşte în Londra, unde e CEO la o companie de IT pe care a înfiinţat-o şi director de Marketing la UK School Business and Computing, un colegiu britanic creat de el şi de alte două persoane din Republica Moldova.
A locuit 15 ani în Spania și Norvegia.