Cine este candidatul preferat de Rusia la alegerile prezidențiale din România. Editorial Dan Andronic
- Dan Andronic
- 9 noiembrie 2019, 09:30
Cine este candidatul la alegerile prezidențiale preferat de Rusia lui Putin. Este o întrebare pe care nu am văzut-o pusă nicăieri. Iohannis sau Barna? Diaconu sau Cumpănașu? Dăncilă sau...
Absența dezbaterilor între candidați, modul lejer în care s-a desfășurat campania electorală până acum ne-a văduvit de aflarea unor puncte de vedere serioase asupra unor teme majore, cum ar fi cele de politică externă. Bineînțeles se poate răspunde rapid la acest lucru cu invocarea unor cărări bătătorite, gen România este membru UE și NATO și cu asta se închide orice discuție.
Numai că lucrurile stau puțin altfel. Vedem cum direcțiile tradiționale de politică externă sunt zguduite de lideri precum Victor Orban, extrem de curtenitor cu Vladimir Putin, chinezii sau Recep Erdogan. După cum am înregistrat un mic seism în interiorul NATO odată cu brusca retragere americană din Siria, sesizat de Emmanuel Macron care a pus și diagnosticul de "moarte cerebrală".
În jurul nostru se întâmplă lucruri majore, dar noi rămânem ancorați în atmosfera provincială a unor alegeri locale, de zici că mergem la vot pentru Primarul General al României.
Nu am văzut nici un candidat la președinția României comentând mai profund pe această temă, dezbaterile, chiar așa leșinate cum au fost, fiind pe lângă atribuțiile reale ale unui președinte de țară.
Una din întrebările pe care mi le-am pus a fost cine este candidatul preferat de Rusia dintre cei care au șanse să conducă România. Pentru că ar fi o naivitate să ne închipuim că Țarul de la Kremlin se uită detașat la cele mai importante alegeri de la granița NATO. Undeva ar trebui ca aceste influențe să se vadă.
Numai că nu am văzut pe nicăieri semnele unei activități într-un sens sau în altul. Presa română, televiziuni sau online, este complet seacă în această privință. Pare o atmosferă de "radio silence" tipică manevrelor de război în care elementul surprizei joacă cel mai important rol.
Așa că îmi este greu să dau un răspuns la întrebarea din titlu, indicând un nume.
Așa că nu-mi rămâne decât să vă pun aceeași întrebare. Răspunsul meu este însă unul care ar putea să vă surprindă. Rusia nu are de gând să intervină în aceste alegeri. Pentru că lucrurile merg într-o direcție care convine strategilor de la Kremlin.
Cu alte cuvinte, le facem treaba mult mai bine decât ar reuși ei...
P.S. Așa cum am anunțat, eu voi vota cu Theodor Paleologu. Pentru că știu sigur că nu greșesc!