Cine a reușit să-l șocheze pe Celentano din „Las Fierbinți”: Am spus: Nu se poate așa ceva!
- Iulia Moise
- 5 ianuarie 2025, 18:10
Adrian Văncică, care îl interpretează pe Celentano din „Las Fierbinți”, a devenit tot mai vocal în ultima perioadă, actorul abordând și subiecte politice.
„Eu nu sunt doar Celentano din „Las Fierbinți”. Eu și scriu pentru serial. Și ca să scriu nu e ușor, eu caut, mă gândesc la cele mai mari tâmpenii pe care le pot pune în gura personajelor. Deci, cu cât e tâmpenia mai mare, cu atât mi se pare că sunt întâmplările mai fabuloase. Tâmpeniile stimulează acțiunea filmului. Mie mi-a fost ușor să sesizez derapajele lui Georgescu. Erau mai mari decât tâmpeniile pe care eu le inventam pentru personajele serialului”, spune celebrul actor.
Văncică a văzut aparența în spatele imaginilor frumoase
Adrian Văncică a fost șocat de ascensiunea lui Călin Georgescu din primul tur de scrutin. Atunci s-a documentat și a văzut aparența în spatele imaginilor și vorbelor frumoase.
„Am trăit o mare surpriză. A fost un șoc. Vă mărturisesc că nu știam absolut nimic despre domnul Georgescu, dar, nimic, nimic. Ori, pot să spun că sunt conectat la realitatea politică și specială din România. Nu sunt un mare cunoscător, adevărat. Dar am trăit șocul acesta Georgescu.
Am spus: Nu se poate așa ceva!, cine este omul?. Pentru mine a fost o chestie incredibilă ca un nume de care habar n-aveam să fie pe locul întâi la prezidențiale. M-am uitat la început pe TikTok, domle, n-arată rău domnul președinte care ar putea să fie.
După care am început să-i ascult vorbele. Începusem să văd pe lângă mine oameni care spuneau: „domnule, l-aș vota, dar nu prea am auzit de el”, a mai afirmat Văncică, într-un interviu pentru Hotnews.
Adrian Văncică: Votul e un proces care începe de-abia după vot
Văncică este de părere că votul este un lucru esențial pentru societate și este un drept pe care trebuie să îl folosim când avem ocazia.
„În primul rând, am votat. Apoi, mi s-a părut normal să-mi spun și eu punctul meu de vedere, pentru că vedeți, la treaba asta cu politica… din cauza politicii nu avem drumuri ca lumea. Din cauza politicii respirăm aerul pe care îl respirăm în România. Din cauza politici, avem spitalele și școlile pe care le avem. Tot ce avem cum avem este influențat de politică.
Politica, așa cum este ea acum, este o invenție „de-a lor”. Bun, eu nu mă pricep. Dar ei se pricep ca dracu. Eu cred că e obligatoriu să înțeleagă toți ce-i cu politica, să învățăm la școală, să votăm obligatoriu. Și mai spun și altceva: eu cred că votul e un proces care începe de-abia după vot. Politicienii nu trebuie lăsați din mână pentru că ajungem în situația șoc Georgescu”, declară actorul.
Văncică: Mi-a fost ușor să sesizez derapajele lui Georgescu
Lui Adrian Văncică i-a fost ușor să observe derapajele lui Călin Georgescu având în vedere că este și unul din scenariștii serialului „Las Fierbinți”. El consideră că ceea ce spunea în clipuri Călin Georgescu erau „tâmpenii” mai mari decât cele spuse de Celentano în serial.
Un om promite o lume plină de tâmpenii. Și lumea era atentă la cosmos, la Dumnezeu, ca și cum ar fi ceva normal. Am zis: Stai, domnule, să fim serioși, e foarte clar!”, a mai spus în interviul pentru hotnews.ro Adrian Văncică.
Pe rețelele sociale sunt o grămadă de educatori care te învață orice
„Sunt pe rețele o grămadă de educatori, educatori financiari. Unii sunt buni, alții cred că derapează. Au apărut oameni care îți prezintă în trei pași rețeta succesului. Oameni care te învață să slăbești. Oameni care te învață să ai un corp extraordinar. Oamenii au această deprindere de a primi în câteva minute lecții despre absolut orice.
Și acum a apărut ceva „miraculos”, a apărut „din stele” un domn îmbrăcat frumos, care a alimentat dorințele astea de a fi luați în custodie. Cineva care să le spună ce-i de făcut. Omul știe cu frazarea, are dicție. Știe teme mari de dezbatere. E ca la mașina de spălat. Dacă te uiți la instrucțiuni, e cea mai tare mașină de spălat din lume, e mama mașinilor de spălat”, a afirmat în interviu Văncică.
Văncică: Normalitatea pe care eu o am o compar cu normalitatea altuia
Actorul și militantul civic a mai spus cum reușește să se desprindă de Celentano și să fie iar normal: „Să știți, nu știe nimeni dacă are sau nu țiglele pe casă dacă nu se întâlnește cu cineva cu care să se compare. Eu am făcut diferența pornind de la replicile din Las Fierbinți. Dar și de la viața mea, educația mea: Domnule, ăsta e mai tare decât mine. Normalitatea pe care eu o am o compar cu normalitatea altuia. Și mă raportez la normalitatea mea care a ajuns normalitatea mea în urma experiențelor, educației, cărților, filmelor văzute, a oamenilor de care m-am înconjurat”.