Pînă de curînd, eram și eu frămîntat de întrebări referitoare la sustenabilitatea embrionului de stat de drept din România. Nu mai sînt. Acum știu că generația mea nu va apuca să vadă stat de drept în această țară. Poate cei de după mine. Statul de drept nu înseamnă, cum cred unii, doar coduri, CSM, anticoupție și pușcării, ci mult mai mult decît asta. Legile și instituțiile specifice statului de drept nu pot funcționa decît într-un context civilizațional anume. România anului 2014 nu este un asemenea context.
Statul de drept, acceptat teoretic de noi toți, este în fapt respins de o vastă majoritate a românilor și pe deplin înțeles doar de foarte puțini. Nici măcar cei care îl proclamă cu aer martiric nu dovedesc că-l înțeleg bine. Afacerile judiciare Dan Voiculescu și Adrian Năstase sînt pilduitoare - ele s-au dovedit a fi mult mai mult decît poate suporta structura profundă a țării. Năstase și Voiculescu sînt, pentru majoritatea românilor, deținuți politici. Și nu e o întîmplare că este exact majoritatea care îl urăște pe Traian Băsescu. Tocmai suprapunerea acestor majorități, adică determinarea judecăților despre justiție de către judecățile despre politică, mă face să spun că nu vom avea stat de drept prea curînd. O spun nu doar în baza unui sondaj despre care cineva din tabăra anti-PSD mi-a vorbit, ci și în baza contactului meu direct cu oamenii. Cunosc foarte multe, uimitor de multe persoane inteligente, instruite și decente cred că Voiculescu și Năstase au fost condamnați din rațiuni politice și nu din rațiuni penale. Am înțeles, astfel, că miza statului de drept în România se mută cu o generație peste cea căreia îi aparțin, fără să existe, însă, nici o certitudine că ea va fi, acolo, cîștigată.
Datul neprielnic
În România, există premise neprielnice statului de drept. Ele sînt solide și au aparență de perenitate, căci vin de demult, de foarte demult. Mai întîi, este o neîncredere funciară în justiție. De secole, românii știu că justiția se cumpără, că e manevrată de puternicii zilei, că legea se tranzacționează. Românii sînt naturalemente înclinați să creadă că un proces penal este o răzbunare sau un aranjament și nu un act de justiție. Experiența lor de secole le spune asta. Să încerci să îi faci să gîndească altfel în cinci sau zece ani e o utopie. Iar dacă încerci să le schimbi această convingere cu argumente de natură politică, este direct o prostie. A doua premisă adversă statului de drept este viziunea să-i spun ”holistă” pe care românii au despre lumea din jurul lor. Pentru români, totul se leagă. Antena 3 îl înjură pe Băsescu – asta se leagă direct cu procesul lui Voiculescu – care se leagă direct cu tăierea salariilor și a pensiilor – care se leagă direct cu hoțiile lui Băsescu (Nana, Mihăileanu, flota etc) – care se leagă direct cu eliminarea lui Năstase – care se leagă direct cu votul de la europarlamentare – care se leagă direct cu americanii – care se leagă direct cu rușii – care se leagă direct cu gazele – care se leagă direct cu băieții deștepți – care se leagă direct cu Băsescu – care se leagă direct cu procesul împotriva lui Voiculescu – care se leagă direct cu Antenele – care se leagă direct cu condamnarea lui Năstase – care se leagă direct cu prezidențialele – care se leagă direct cu Băsescu... Este imposibil să explici unei asemenea minți că un om merge la închisoare pentru că a furat și atît. O asemenea minte nu poate accepta raționamentul scurt și simplu. Nimic din ceea ce vedem nu e adevărat, totul se leagă ocult, totul are alte cauze decît cele anunțate oficial – ba dimpotrivă, anunțul oficial este întotdeauna neadevărat, acoperă ceva. Dacă se anunță oficial și definitiv că cineva merge la închisoare pentru că a furat, noi toți trebuie să înțelegem că merge la închisoare din cine știe ce motive, pentru că în nici un caz nu a furat. Noi nu sîntem proști! Cu această neîncredere funciară în stat, este imposibil să ai încredere în justiție.
Erorile noastre
Peste acest dat care nu se poate reproșa nimănui și care trebuie luat ca atare, precum meteorologia, se suprapun erorile noastre. Mai întîi, o chestiune legală. Conform legii, procurorii nu au voie să meargă la televizor să-și apere anchetele și judecătorii nu au voie să meargă la televizor să-și apere sentințele. Așadar, la televizor au voie să apară doar suspecții și inculpații, avocații lor și prietenii lor. Dacă procurorul e suveran în biroul lui de lucru și judecătorul în sala de judecată, la televizor suveran e inculpatul. Ghici cum își va forma poporul opinia despre un dosar anume: din ceea ce lucrează în tăcere procurorul, din ceea ce se întîmplă între pereții sălii de judecată sau din ceea ce se spune la televizor? Astfel, în România Antenei 3, adică în România noastră, niciodată nu va fi posibilă o informare corectă, onestă, echilibrată a poporului. Poporul va ști doar varianta condamnatului crezînd că știe totul. Același popor care, reamintesc, oricum e înclinat să nu aibă încredere în stat și în justiție. Poate că legea ar trebui modificată. Poate că ar trebui să permitem procurorilor și judecătorilor să intre în arena dezbaterilor tv ca să-și susțină deciziile. Mai apoi, facem o mare greșeală de PR reducînd idealul statului de drept la pușcăria pentru corupți. Statul de drept înseamnă cu mult mai mult decît atît. Reducerea sa la procesele Voiculescu și Năstase, așa cum o fac chiar cei mai aprigi susținători ai statului de drept, este o eroare cu efecte catstrofale. Procesele Voiculescu și Năstase nu pot fi socotite reușite ale justiției de vreme ce românii nu cred în ele. Ele pot fi (cum și sînt!) victorii ale unei anumite jurisprudențe anti-corupție. Dar Antena 3, PSD și întreaga rețea a baronetului a avut grijă să le transforme în înfrîngeri ale statului de drept. Poporul, năuc, așa crede. În sfîrșit, se comite și o eroare politică. Ideea că statul de drept este apanajul unora dintre competitorii politici și nu al tuturor este, pe termen mediu, nefericită. Lovește exact statul de drept. Privesc această campanie electorală. Unii susțin sus și tare că ei, doar ei și numai ei apără statul de drept și ceilalți, toți, îl distrug crezînd, prostește, că asta le aduce voturi sau că asta le conferă o identitate politică bine conturată. Cei acuzați că distrug statul de drept nici nu se mai obosesc să răspundă. Din cîte se pare, vor cîștiga alegerile, așa cum le tot cîștigă din primăvara lui 2012 încoace. Ce se întîmplă, atunci, cu statul de drept? Se cheamă că a pierdut alegerile? Adică, dacă pierd alegerile și doamna Udrea și doamna Macovei (ele apără statul de drept cel mai vehement din cîte bag de seamă, restul fiind cu toții vinovați de uneltiri împotriva sa), ce ar fi de înțeles din perspectiva statului de drept?
Recomandările noastre
