„Mecanica inimii”, ultimul spectacol al artistei, va avea premiera oficială în septembrie, în prezența autorului Mathias Malzieu.
A regizat 29 de spectacole şi a scris opt cărţi. Regizoare și scriitoare importantă a tinerei generații, Chris Simion are un CV impresionant. A debutat la vârsta de 16 ani şi a absolvit două facultăţi, Teatrologie şi Regie. În adolescență, a primit o bursă de un an la Sanskriti Kendra în New Delhi. Artista a înfiinţat, alături de Pascal Bruckner, compania de teatru D’AYA.
La 37 de ani, Chris Simion spune cu mândrie: „Nu am avut pe nimeni în familie care să-mi croiască locul în societate, nu sunt nici fiica lui Eugen Simion, cum se tot bârfea, nu m-am culcat nici cu Pascal Bruckner, din păcate că să devină preşedintele onorific al Companiei de Teatru D’AYA. Succesul stă în credinţă mea. Am un partener mult mai tare la care nu ţin şmecheriile, mă uit în Sus, apoi în suflet, mă rog şi dacă am credinţă e cu mine până la capăt.” „Mecanica inimii”, cea mai recentă piesă pusă în scenă, va avea premiera oficială în septembrie, în prezenţa autorului Mathias Malzieu.
EVZ: Cât de mult diferă piesa de teatru „Mecanica inimii”, faţă de carte? Chris Simion: În primul rând am adăugat un alt plan textului, faţă de cel fantastic pe care l-a dat scriitorul, planul realist. Spectacolul meu începe şi se termină într-o sala de operaţie unde un copil suferă o intervenţie chirurgicală, în loc de inimă i se pune un ceas cu care trebuie să trăiască tot restul vieţii. În timpul operaţiei face un stop cardiac şi intră în moarte clinică. Comă în care stă durează 3 ani. Când îşi revine nu ştim dacă basmul la care am asistat este o poveste reală şi din cauza căruia a suferit atâta sau a fost doar un coşmar petrecut în timpul comei. Un regizor, oricât de fidel rămâne textului, îşi este dator să îşi spună propria lui poveste în spectacol. Altfel nu ar putea transmite emoţie.
Care a fost cel mai mare obstacol în viață? Nu am obstacole. Am încercări şi lecţii. Nu există „cea mai mare” sau „cea mai mică”. Toate au rostul lor şi vin în momentul în care trebuie chiar dacă uneori nu înţelegi ce ţi se întâmplă. Am învăţat să nu mai întru în panică şi să nu mai caut logică acolo unde ea nu există. Răspunsurile le primeşti când eşti pregătit, nu când le ceri. Răbdarea este un exerciţiu pe care am început să îl practic. Atunci când cineva mă face să sufăr sau este nedrept, încerc să nu judec. Fiecare este răspunzător de ceea ce face. Cred atât de mult în momentul în care trebuie să dăm socoteală pentru faptele noastre, încât încerc să mă duc înspre acolo cu buzunarele cât mai goale.
Recomandările noastre
