A fost fiica marelui dregător Urban care, dorind să își protejeze fiica de ispitele din lume și să slujească tot timpul în templul zeilor păgâni, i-a dăruit ca locuință cel mai înalt turn al palatului său, unde erau așezate statuile zeilor din aur și argint.

Hristina, care credea în Dumnezeul cel adevărat al creștinilor, a dărâmat idolii din aur ai tatălui său și i-a împărțit la săraci.

Pentru această faptă, tatăl său a poruncit ca Hristina să fie supusă la numeroase chinuri și lăsată în acel turn alți câțiva ani.

Când a scos-o de acolo, Hristina nu renunțase la credința creștină și de aceea Urban a aruncat-o în mare, dar fata a revenit nevătămată la mal.

Închizând-o din nou în temniță, tatăl ei se gândea la ce fel de noi chinuri să o supună ca să o omoare.

Peste noapte, însă, el a murit, iar urmașul său, Dion, a continuat șirul supliciilor la care a fost supusă creștina Hristina.

În cele din urmă, aceasta a primit cununa muceniciei pentru curajul cu care și-a păstrat credința în Domnului și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.