De la capătul străzii Cuţarida, câmpul se deschidea larg până hăt departe spre Băneasa, unde se profilau în zare instalațiile de telegrafie fără fir.

Ziarista Margareta Nicolau pune mâna pe o piatră și ciocănește vârtos în scândura de brad. Era o dimineață din primăvara lui 1932. De aici poveștește Margareta:

Un zăvod sare disperat dintr-un colț și cât pe aci să încalece zăplazul. O femeie de vârstă mijlocie, cu o basma galbenă legată întro parte lăsând să i se vadă cârlionţii blonzi iese cu mare grabă la poartă.

E Simina Albu, soţia chinezului pripășit pe meleagurile noastre. Tatăl ei ţine o prăvălioară mai sus, spre atelierele Grivița, și vizita mi-o motivez

în legătură cu marfa micului magazin. Îi ofer, cu mult sub costul engros-ului, alimente de de primă necesitate.

Simina Albu își laudă soțul

Zahărul îl vând cu preţul făinei de lux şi ea se uită lung la mine, cu o frântură de bănuială în privier.

  • Vedeți, noi ne păzim să avem de a face cu poliția. Dar poftiţi vă rog înăuntru!

Bărbatul ei șade într-un colt, lângă sobă, şi peticeşte nişte saci.

Când ridică capul am un imperceptibil fior de surprindere.

Doi ochi oblici ca de smoală însufleţesc trăsăturile chipului, de-un galben palid-cafeniu. Hainele verzui de postav armonizează cu culoarea pielii.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE