China uluieşte întreg mapamondul. Premieră mondială considerată un veritabil „graal" al energiei regenerabile

China uluieşte întreg mapamondul. Premieră mondială considerată un veritabil „graal" al energiei regenerabile

Un proiect internaţional uriaş a fost realizat de China, în premieră mondială, reuşind să menţină timp de peste 100 de secunde condiţiile necesare pentru a asigura o fuziune nucleară, considerată un veritabil „graal" al energiei regenerabile. Experimentul a avut loc la Hefei iar reactorul uriaş a fost plasat sub drapelul naţional.

În anul 2017, chinezii au mai reuşit să doboare un record mondial în acest domeniu, ca în anul următor reactorul chinez să-şi depăşească propriul record, atingând temperatura de 100 de milioane de grade Celsius, o valoare de peste şase ori mai ridicată decât căldura produsă în centrul Soarelui, potrivit agerpres.ro

Dispozitivul, intitulat „Superconductor Tokamak Experimental Avansat", este mai bine cunoscut sub acronimul său din limba engleză, „EAST".

Tokamak, o cameră de izolaţie magnetică, concepută iniţial în fosta U.R.S.S., generează o căldură fenomenală cu scopul de a topi nuclee atomice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Această „fuziune nucleară" (al cărei principiu este deja utilizat pentru explozia bombelor cu hidrogen) nu trebuie să fie confundată cu "fisiunea" (diviziune de atomi), care este folosită în centralele atomice clasice.

„Prin această maşină, sperăm să asigurăm contribuţia Chinei la utilizarea fuziunii nucleare de către omenire", a declarat Song Yuntao, unul dintre coordonatorii proiectului acestui reactor experimental. Reactorul este amplasat într-un dispozitiv construit din materiale foarte rezistente la temperaturi înalte. Proiectul cunoscut sub denumirea de ITER a fost evaluat la aproape 20 de miliarde de euro.

 

 

Cercetările întreprinse în domeniul fuziunii nucleare au demarat în urmă cu multă vreme. După ITER, proiectul JET din Marea Britanie reprezintă până în prezent cel mai vast şi mai puternic Tokamak construit vreodată.

 

Un alt reactor, denumit EAST, aflat în construcţie în localitatea franceză Saint-Paul-les-Durance va fi de 10 ori mai mare decât predecesorii lui, şi ar trebui să atingă pragul de 150 de milioane de grade Celsius. Primele teste nu sunt aşteptate înainte de anul 2025.

China are la rândul ei ambiţia de a construi un alt reactor de fuziune nucleară care, spre deosebire de EAST, va fi legat la o reţea electrică, ce ar putea să îl alimenteze „în jurul anilor 2040 sau 2050".

Bugetul prevăzut pentru această etapă post-ITER este de 800 de milioane de euro.

Din cauza costurilor sale astronomice, „fuziunea nu este un obiectiv pe care statele pot să îl realizeze singure", a comentat Song Yuntato.