Indiferent dacă Vladimir Putin își va trimite trupele în Ucraina, el a făcut, o dată în plus, ca Europa să se izbească de cea mai cruntă realitate: deși prea slabă ca să se poată apăra, ea nu se mai poate aștepta ca Statele Unite să îi vină în ajutor.
Ne confruntăm cu o realitate în care Rusia, în pofida economiei sale care se ridică abia la înălțimea celei a Portugaliei, poate agresa și intimida un continent grație rezervelor sale energetice și hotărârii de a afișa o mare putere militară.
Desigur, orice invazie rusească a Ucrainei ar costa Rusia o avere și ar putea-o face să se cufunde într-un război de mare uzură. Este puțin probabil ca invazia să fie opțiunea preferată a lui Putin. Și totuși, acest joc la limită implică și o altă parte a ecuației. Dacă Rusia invadează Ucraina, pentru Europa, prețul va fi la fel de devastator.
O atare invazie ar sili țările europene dependente de gaze să găsească niște alternative costisitoare și să investească miliarde în infrastructură, de la conducte, trecând prin stațiile de pompare și până la depozite special amenajate.
Rusia rămâne totodată o destinație-cheie și pentru exportul altor resurse, în afară de petrol și de gaze. Gîndiți-vă la titaniu. Deși Kremlinul își pregătește de multă vreme o rupere treptată de Europa, pentru majoritatea europenilor, reversul pare de neimaginat. Deși o bună parte din populația rusă ar sprijini o interveție în estul Ucrainei, cetățenilor din multe țări europene le-ar fi greu să accepte ca soldații lor să moară pentru ceea ce în opinia lor ar fi o țară ciudată și periferică: Ucraina.
Am auzit de nenumărate ori o serie de oameni de afaceri europeni extrem de importanți care manifestă o simpatie față de stilul de guvernare al lui Putin până într-acolo încât am avea impresia că ei sunt mai atrași de guvernarea rusească cu mână de fier decât de liberalismul occidental.
Carne de tun
Să fim însă și drepți. Dacă, în stadiul actual, țările europene ar urma să se confrunte cu o mare invazie rusească, mulți soldați ar ajunge carne de tun.
Forțele terestre ale Europei Occidentale au devenit niște trupe aiurite de menținere a păcii, blindatele lor pot cu greu face față luptelor prin terenurile accidentate din estul Europei, forța lor de ripostă nu se compară cu cea a Rusiei, iar infrastructura de comandă și de comunicații este extrem de vulnerabilă în fața imensei capacități electronice de luptă a Rusiei.
A-i vâna pe teroriștii prost înarmați e una, și alta e să te confrunți cu o fomidabilă armată convențională, gata de sacrificiu.
Sursa: dreamstime
Multe forțe terestre europene se luptă cu un întreg complex de forțe întunecate, care se înscriu în cadrul Războiului Mondial împotriva Terorii. Cel puțin din punct de vedere tehnologic și în privința capacității de atac, ele sunt obișnuite să se considere superioare și le este greu să conceapă că s-ar putea ca vânătorul din ultimul deceniu să devină acum vânat în contexul unui conflict mai larg.
În acest context, întreaga strategie se concentrază pe apărare și pe tactici cu pagube limitate, deseori chiar de la distanță. Acestor acțiuni li se spune ripostă. Niște forțe terestre, de felul celor ale Rusiei, s-au perfecționat în atacuri de precizie, pe rază lungă, dar mereu combinate cu o violență frustă: înaintarea a divizii întregi cu rachete și de artilerie.
Sacrificiu și uzură
În Europa, totul depinde de eficiență; niște forțe armate de felul celor ale Rusiei încă se mai bazează pe sacrificiu, redundanță și uzură. În lexiconul strategic rusesc, ‚războaiele curate’ nu există. Europa duce lipsă de mai de toate. Chiar dacă încearcă să rămână departe de linia de front, un sprijin din spate nu ar ieși nici el prea mult în evidență. Multor țări fie le lipsesc rachetele de ripostă, fie depozitele lor de muniții sunt îngrijorător de mici. Niște avioane de atac specializate, capabile să pătrundă în spațiul aerian al Rusiei, sunt încă îngrijorător de puține.
Forțele speciale care ar dispune de așa ceva și care ar reprezenta un avantaj prețios sunt blocate în Africa și se luptă să recruteze niște oameni îndeajuns de calificați. Statele Unite își împrospăteazză lent arsenalul, cu muniție de precizie și de rază lungă, dar vor prefera să le trimită în Pacific. Americanii păstrează în Europa o forță remarcabilă de ripostă, respectiv 70.000 de soldați, există blindate și zeci de avioane de război. Și totuși, asta nu e suficient pentru a împiedica o invazie rusească într-o țară ca Ucraina – iar, pur și simplu, Washingtonul nu-și poate permite să ajungă la un război cu Rusia tocmai acum, când China a devenit atât de puternică.
Putem să ne întrebăm la nesfârșit ce anume face ca Rusia să își comaseze o atât de mare prezență militară la frontiera Ucrainei și cum de am ajuns la această situație, să ne gândim la erorile și la frusrările inerente ambelor părți. Totuși, clar este faptul că intrăm într-un nou turnir al marilor politici de forță și că, la începutul acestui turnir, Europa nu se dovedește o echipă puternică și unită, ci o adunătură de pigmei blegi și copilăroși. Traducere: RADOR