M-au dus la un spital din Urziceni. Nu mi-a plăcut de loc. Mă şi durea rău. Medicii sau ce-or fi fost ăia,  mi-au spus că  am piciorul rupt şi trebuie să îmi pună o tijă, sau cam aşa ceva. Care ar costa şi zeci de milioane. Se va vedea în timpul operaţiei. Mi s-a făcut şi mai rău, de durere dar şi de bani. M-am descurcat.

M-a luat un fost elev de la Urziceni şi m-a dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Acolo peste tot era plin de romi şi de numeroasele lor familii. Am aşteptat cam o oră la camera de gardă, de la Ortopedie. Mi-au făcut radiografie şi m-au internat. Mi-a plăcut cum am fost tratat. A doua zi am fost şi operat. Nimeni nu mi-a spus nimic de tija aia de zeci de milioane.

Nici unul dintre medici nu mi-a dat de înţeles că ar trebui să dau ceva. M-am interesat şi am fost şi eu atent, după cum am auzit de la alţi bolnavi. M-au impresionat negativ infirmierele şi brancardierii. Mi s-au părut un fel de cerşetori. Am dat de frică şi de nevoie. După două zile am fost externat şi merg la schimbarea pansamentelor. Medicii sunt tot la fel de amabili, aproape ca în filme. În schimb mă urmăreşte o infirmieră brunetă.

Când mă externasem ea îmi strigase ameninţător:”Cheliosule,  mie nu mi-ai dat nimic!”. Nu am băgat-o în seamă pentru că nici nu fusese pe la mine prin salon, nu îmi făcuse nimic, nici nu o văzusem până atunci. Acum mă pândeşte. Sper să nu îmi facă nimic, mai ales că sunt şi cam infirm, deocamdată.

Nu am mai fost de multă vreme în spital şi medicii m-au impresionat în mod plăcut. Ceilaţi parcă au înebunit. Dar cred că pot fi puşi la punct pentru că e păcat!