CFR anunță mai multe vagoane spre Moldova. Numărul de călători este în creștere
- Ionel Sclavone
- 2 februarie 2020, 17:02
CFR a mărit capacitățile de transport pentru trenurile care leagă București de principalele orașe din Bucovina, Moldova şi de Brașov. Decizia a fost luată de conducerea companiei ca urmare a cererilor numeroase pentru suplimentarea locurilor pe aceste rute.
CFR Călători dublează compunerea anumitor trenuri pentru adaptarea capacităţii de transport la cerinţele în creştere de trafic şi pentru a îmbunătăţi condiţiile la bordul vagoanelor, încercând să utilizeze la maximum parcul limitat pe care îl are la dispoziţie, informează compania.
Cum volumul maxim de trafic se înregistrează în zilele de duminică, numărul de locuri a fost suplimentat pe rutele aglomerate din toată ţara. Pentru trenurile care leagă principalele oraşe din Bucovina, Moldova şi zona Galaţi/Brăila, cu Bucureştiul, s-a ajuns la 230%.
„Pentru 10 din trenurile Interregio care leagă Suceava (Botoşani) şi Iaşi de Bucureşti în intervalul orar 6-24, s-au adăugat duminică încă 56 de vagoane, ceea ce înseamnă o creştere medie a capacităţii de transport la 154% faţă de capacitatea totală medie zilnică. Numărul de locuri a crescut de la aproape 2.500 la 4.000, la care se adaugă şi locurile din vagoanele de dormit şi cuşetă. Este posibil ca până la finalul programului de circulaţie unele trenuri să atingă compunerea maxim admisă de circulaţie pe infrastructura feroviară, pentru că mai sunt în pregătire vagoane pentru a fi introduse în compunerea trenurilor, în funcţie de solicitările călătorilor”, se arată în informarea CFR Călători.
Vor circula mai multe vagoane și pe rutile care leagă stațiunile și localitățile de pe Valea Prahovei, până la Brașov. Cele 10 trenuri care fac legătura între Braşov şi Bucureşti au fost suplimentate 24 de vagoane, ceea ce înseamnă o creştere a numărului de locuri de la 3.600 la peste 5.600 de locuri.