Serviciul poştal din Ţara Românească şi din Moldova s-a îmbunătăţit şi modernizat, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, mergându-se pe linia concesionării poştelor.

La mijlocul secolului trecut au fost introduse serviciile de diligenţă şi au fost înfiinţate oficii poştale.

Între 1857-1862 se introduce, etapizat, monopolul de stat asupra activităţii de poştă.

La 12 noiembrie 1857, o comisie întrunită la Iaşi a hotărât introducerea timbrelor poştale pe teritoriul Moldovei. Astfel, prima emisiune de mărci poştale „cap de bour” a fost tipărită în Moldova la 15/27 iulie 1858 şi pusă în circulaţie la 22 iulie/3 august 1858.

La 3/15 decembrie 1860 a fost încheiată Convenţia telegrafică cu Rusia, prima convenţie internaţională a Principatelor Unite cu o putere străină, care a intrat în vigoare la 1/13 febuarie 1862.

În 1862 a fost pusă în circulaţie o nouă emisiune de mărci poştale cu stemele ambelor Principate - capul de zimbru şi vulturul - şi a fost fixat un tarif uniform de francare a corespondenţei.

În data de 23 iulie/4 august 1862, serviciul de poştă intră în administraţia statului şi, totodată, la Bucureşti este înfiinţată Direcţia Generală a Poştelor.

În ceea ce priveşte telegraful, el reprezenta în acea perioadă cel mai rapid mijloc de informare.

În anul 1854, a fost realizată o primă linie telegrafică, între Giurgiu şi Bucureşti, ulterior realizându-se legarea prin telegraf a Bucureştilor de Braşov, Brăila şi Craiova. Tot atunci au fost înfiinţate şi primele oficii telegrafice.

Reţeaua de telegraf a cunoscut o dezvoltare remarcabilă. Astfel, dacă în 1859 erau numai 12 staţii şi 839,950 km de linii (fir), în 1863 numărul staţiilor se ridica la 46, iar lungimea liniilor ajunsese la 2.879,360 km.

Acest progres considerabil se explică prin necesitatea pentru Cuza şi pentru guvern de a avea o legătura rapidă şi directă cu toate reşedinţele de judeţ, deci cu toţi prefecţii, cu comandanţii de garnizoane, cu preşedinţii Curţilor de apel şi tribunalelor şi, în general, cu întreaga administraţie.

Această reţea servea de altfel nu numai nevoilor interne, dar şi celor internaţionale.

Un raport din 9/21 august 1864 al şefului staţiei Galaţi către Cezar Librecht, inspector general al telegrafelor, arăta că între 17/29 iulie şi 9/21 august, deci în interval de 23 de zile, au tranzitat peste 1.400 de depeşe între Rusia şi Orient, respectiv o medie zilnică de aproape 61 de telegrame tranzitate.

Prin Craiova se tranzitau telegrame din Anglia destinate Constantinopolului şi foarte multe telegrame internaţionale treceau mai ales prin Giurgiu, potrivit lucrări menţionate mai sus.

La 16 iunie 1862, a fost încheiată, la Timişoara, o Convenţie privind reglementarea serviciului telegrafic între România, Austria, Imperiul Otoman şi Serbia, acest act reprezentând şi o recunoaştere a autonomiei statului român unificat.

La 5/17 iunie 1865, România a aderat la Convenţia telegrafică internaţională de la Paris (17 mai 1865).

La 3/15 decembrie 1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea de organizare a Serviciului de poştă şi telegraf.

Modernizarea serviciului de poştă şi telegraf a continuat pe parcursul secolului al XIX-lea.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric