15 noiembrie

 

Cerul este plin de diamante. La propriu. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

 

Pe 15 noiembrie s-au născut Erwin Rommel, Sir William Herschel, Veronica Lake, Mantovani, Anna de Noailles (Ana Elisabeta Bibescu Basarab Brâncoveanu), Ovidiu Moldovan, Ştefan Sileanu, Valentin Plătăreanu, Horia Hulubei, Dan Mateescu, Emil Racoviţă.

 

O notă specială pentru unul dintre militarii din cel de al Doilea război mondial,  feldmareșalul Erwin Johannes Eugen Rommel, pe care-l pomenim astăzi. Alături de Michael Wittmann, căpitanul de tancuri și de Otto Skorzeny, colonelul de commando, formează tripleta mea preferată dintre mlitarii germani din WW2. Sigur, istoric vorbind, dacă este vorba despre germani, preferința mea se îndreaptă către fabulosul nobil francon, cavalerul Florian Geier von Giebelstadt, din secolul XVI.

 

Nimic important în calendarul creştin-ortodox, doar Sfinţii Paisie, Gurie, Samona şi Aviv, iar în „Kalendar” se sting zilele lupilor. Au fost şapte zile de sărbători vechi ale dacilor. Începe, de fapt, de ieri, Postul Crăciunului.

Nu se mai ştie exact ce se sărbătorea, ce se făcea, ce se spunea. S-au pierdut numele şi fără nume se pierde stăpânirea asupra lucrurilor, spaţiului şi timpului.

Dar astăzi dacii făceau un lucru ciudat. Legat de centaurul Chiron, sau Karaion, sau Kirhon. Considerat la daci ca un zeu al morţii. De ce? Bunul centaur era un înţelept care învăţase pe mulţi eroi, semizei, respectat şi iubit de toţi. Chiron moare otrăvit, din întîmplare, într-o încăierare obscură, de una din săgeţile înveninate cu sângele Hydrei, trasă de Hercule.

Se pare că Chiron a fost un vechi zeu cabir, sau thessalonian. Centaurul a fost considerat de greci ca învăţătorul înţelept prin excelenţă, vindecător şi astrolog. Un arhetip din negura timpului. Probabil, reprezentantul unei culturi superioare din neolitic, poate o populaţie care a îmblânzit calul, probabil în stepa dintre Carpaţi şi Urali. Călăreţul, centaurul, a fost o descoperire, o revoluţie în transport şi tehnica militară şi un subiect de mare mirare, mister şi chiar teamă pentru cei care domesticiseră doar oile şi vitele!

Chiron, arhetipul, a fost considerat de marele Zeus, stăpânul zeilor şi al oamenilor, atât de important, că a fost imortalizat prin una dintre constelaţii, Săgetătorul!

Revenind la bunii noştri daci, ei dedicasera această a şaptea zi a lupilor, unui zeu al morţii, ucis prin otravă, pentru că în această zi dacii îşi otrăveau săgeţile.

Se apropia Anul Nou dacic, prilej de sărbătoare, dar după acea dacii plecau în incursiuni, în „misiuni de cercetare prin luptă”.  Iar teoria otrăvirii săgeţilor presupunea o tehnică care se întinde pe mai multe săptămâni.

Unii autori, de exemplu D.Protase în a sa importantă monografie ”Autohtonii în Dacia”, spun că dacii mai considerau în momentul plecării la luptă poziţia Lunii şi a lui Venus, Luceafărul. Să ne reamintim că spartanii porneau la luptă numai pe Lună plină. Interdicţie astrologică? Poate, dar în mod cert o tactică militară. Spartanii, infanterişti, alergau distanţe foarte mari, erau antrenaţi de mici copii. Luna plină oferea suficientă lumină ca armata spartană să se poată deplasa rapid şi în siguranţă şi în timpul nopţii. La fel şi călăreţii daci, carora lumina Lunii pline le era suficientă pentru un tir precis, cu arcurile lor, ale cărui secret s-a pierdut, ca multe alte lucruri bune şi bine făcute. Un arcaş de elită dac putea să nimerească, prin viziera coifului, un soldat roman care era de  santinelă la o distanţă de o sută de metri.

„O tempora, o mores!” şi Cicero se plângea… dar nu cumva este o idealizare a trecutului şi o sfidare a prezentului?

Ia, să faceţi bine, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, să-mi răspundeţi ce este cu văicăreala noastră permanentă, ne face bine, ne mobilizează, ne trasează scopuri, ne victimizăm degeaba?

Am primit multă corespondenţă. Dar şi multe, foarte multe întrebări!

Lumea este dezorientată, ce să facă, ce să zică…

După caz şi împrejurare, cum a zis Ţarul Alexandru al Rusiei!

 

Dar despre altceva doream să vă povestesc. Despre stele.

 

Pe „Dimineața Astrologilor” în camera virtuală pusă la dispoziție de Trustul Astrologic Jonathan și Oscar Cainer, sunt mulți astronomi de vază, de la observatoare și universități de renume, care îmbină fericit astronomia cu astrologia. Unul dintre ei ne-a spus despre o descoperire în spațiul îndepărtat care ne-a uimit pe toți. Teoria spune că atunci când o stea își consumă tot combustibilul, colapsează, se transformă într-o pitică albă, cu o densitate enormă și o forță de atracție pe măsură. Tot teoria spune că în interiorul stelei se formează un nucleu din carbon cristalizat. Și pe Pământ există, foarte rar, carbon cristalizat, în roci vulcanice, mai ales. Le numim diamante.

În anul 2004 Observatorul Universității Leicester, a determinat, prin spectrometrie, că lângă constelația Săgetătorului este o pitică albă, BPM 37093, cu un nucleu de diamante. Diamantele cântăresc un milion de trilioane de trilioane de kilograme, sau 10 miliarde de trilioane de trilioane de carate. Le-au trebuit 15 ani ca să fie siguri, au primit confirmări de la două duzini de obsevatoare de prim rang. Pe cer sunt diamante…

Bun, nu o să ajungem așa ușor la steaua-diamant, ea se află la multe milioane de ani-lumină și apoi nu este foarte clar cum o să exploatăm nucleul de diamant aflat într-o stea care are un milion de grade temperatură pe coroana stelară.

 

Un alt astronom, colaborează cu NASA, a informat despre un fapt incredibil. Acum cinci milioane de ani o stea a fost expulzată din, sau, pe lângă marea gaură neagră din centrul galaxiei noastre. Pe lângă, adică efectul de praștie. În grafia din titlu o impresie artistică a stelei care se grăbește prea tare. Steaua, numită  S5-HVS1, a fost observată, în zilele noastre, de un colectiv de cercetători de la Carnegie Mellon University’s McWilliams Center for Cosmology, colectiv condus de Sergey Koposov.

Ciudata stea a trecut cu o viteză impresionantă pe lângă Pământ la ”numai” 29.000 de ani lumină. Viteza stelei este de 6 milioane de kilometri pe oră, fiind de zece ori mai rapidă decât orice corp celest. „The velocity of the discovered star is so high that it will inevitably leave the galaxy and never return,” a spus Douglas Boubert, cercetător la University of Oxford și coautor al descoperirii.

Un fanzin din State a făcut o remarcă interesantă. Și dacă nu este o stea, ci o navă cosmică? Una galactică, proiectată să iasă din Calea Lactee. O navă imensă, cât o planetă, cât o stea, nava generațiilor care, din diferite motive, vrea să fugă din galaxia noastră. A fost și un film chinezesc pe temă. Se plătește mai bine în galaxia Andromeda? Bună întrebare!

 

Haideţi să trăim mult, dacă bine nu se poate şi să adăugăm mereu, mereu şi mereu câte o zi, după altă zi, pentru că horoscopul spune că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

 

☼     ♂     ♀                HOROSCOP    15 noiembrie 2019

 

BERBEC   Aspecte favorabile unde îţi desfăşori activitatea. De asemenea o zi plăcută, ba chiar interesantă sub aspectul realizărilor personale. Găseşti nota potrivită chiar şi cu potenţialii ostili! Simţi un oarecare grad de exaltare din cauza ameninţării frigului şi a ploii şi trebuie să dai curs impulsului, să te aperi, să iei măsuri. Este normal pentru un semn de foc! Lasă orice decizie privind locul de muncă pentru săptămâna viitoare.

TAUR   Domeniul emoţional este bine aspectat. Cu mai mult realism şi mai puţine proiecte poţi să te simţi confortabil. O veste din presă te interesează, dar nu exagera impactul asupra vieţii tale. O veste bună va fi urmată de una şi mai buna, fără să fie din acelaşi domeniu. O a treia veste, in a doua parte a intervalului, iţi  face mare plăcere.  Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie, ale anturajului apropiat. Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, vei constata că sunt bine intenţionaţi.

GEMENI   Astăzi nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.  Continuă cu tenacitate şi voinţă pe drumul ales de tine! Nu dispera, nu vei reuşi să le faci pe toate, dar oricum, eşti aproape de o soluţie pentru o problema presanta, în care ai nevoie de ceva bani. Ştiai sau nu, „mâine este o nouă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc. Şi lasă pe mâine, adică chiar pe săptămâna viitoare ceea ce poţi lăsa. Amânarea este o artă. Trebuie să foloseşti mai eficient timpul şi să termini treburile începute.

RAC   Este o perioadă bună pentru mici îmbunătăţiri în casă. Poţi face şi mici schimbări de program dar fără implicări majore. Ai semne că poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. Relatiile cu persoanele nascute in semne de aer si foc sunt azi armonioase, dar nu sunt  prea grozave cu cei nascuti in semne de apa si pamant. Cu jumătate din zodiac favorabil te poţi duce la un film bun sau la un spectacol, mai pe seară. Nu fi leneş, timpul trece şi distracţiile sunt din ce în ce mai rare şi obositoare. Du-te în oraş!

LEU    La serviciu ceva se încurcă, aşa că eşti în situaţia de a purta conversaţii interesante cu colegii, cu şeful, ceea ce îţi sporeşte gradul de socializare. Adică, nu prea ştii cum s-o dregi! Este o perioadă de acumulări când îţi poţi pregăti un viitor succes. Fă în aşa fel ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect. Activitatea laborioasă înseamnă un mare consum de energie. Nu te obosi mai mult decât trebuie, nu intra la uzură!

FECIOARA  Eşti în postura plăcută nativilor să analizeze detalii, să taie firul în patru. Ziua este favorabilă pentru activităţile tale obişnuite. În general lumea uită, aminteşte de interesele tale! Mănâncă corect, mai puţin dar mai des, împarte tradiţionalele trei mese în cinci-şase, oferă-ţi pauze, mai ales pentru ochi şi nu ezita să stai în aer liber, curat, la sfârşitul programului. Ceva se întâmplă şi în familie, sunt semne. Nu-ţi face griji totul o să fie bine, ca în celebrele filme americane vechi cu „happy end”.

BALANŢA  Astăzi nu te implica în discuţii cu semnele de foc. Afacerile personale sunt aspectate favorabil. Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Totul se rezolvă cu bine! Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba. Oricum, pretenţiile celor din anturajul tău prezent şi trecut sunt cam mari! Vineri – zi de cumpărături săptămânale, respecta ritualul consumist!

SCORPION  Trebuie să dai dovadă de calm şi răbdare, ca să anulezi influenţele unei conjuncturi mediocre. Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la cele necesare, dar nici nu fii zgârcit!  Fii pragmatic. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile. Sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Este şi aşa bine, dacă tu te simţi bine.  Dimineaţa ai o problema cu o factură. Cel mai probabil nu ai bani să o achiţi. Nicio problemă, pune-o lângă celelalte neachitate pentru că “Necinstit nu este cel care este sărac, ci cel care cere prea mult” – spune o vorbă veche din Orient.

SĂGETĂTOR   Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Atenţie la frig şi umezeală, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie normal! Prudenţă în relaţiile cu Capricornii şi Vărsătorii. Fii mai strâns la pungă şi mai calculat în tot ceea ce înseamnă cheltuială, consum, aruncatul cu banii, chiar dacă îţi plac tot felul de nimicuri! Banii făcuţi uşor se termină la fel de uşor, iar cei munciţi nu ajung niciodată. Nu „economisi” nu pune banii la bancă ca să-i îmbogăţeşti pe bancheri, dar nici nu-i arunca pe fereastră. Fii chibzuit şi cumpătat. Investeşte, cumpără obiecte de valoare, trăieşte bine!

CAPRICORN   Astăzi cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa. Ziua de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu familia şi anturajul. Păstrează-ţi calmul în discuţiile cu colegii, partenerii sau cu cei dragi.  Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Transformări în bine, la serviciu şi acasă.  Atenţie mărită la sfârşitul zilei când sănătatea îţi este pusă la încercare, mai ales din cauza oboselii.

VĂRSĂTOR  Trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi în ceea ce faci.  Bea mai multă apă, poate ceai. Astăzi refuză programele de ieşit în oraş şi odihneşte-te cât poţi mai mult! Cum am spus în repetate rânduri: nu da şi nu lua bani cu împrumut, astrele nu favorizează speculatiile financiare, nici măcar pentru zece lei. Cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, pentru că eşti o persoană armonioasă.

PEŞTI   Evită împrumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc, nu contrazice şeful, în această perioadă eşti sănătos dar nu şi norocos. Totuşi o veste bună, sau o distracţie plăcută, pe seară! Confortul spiritual este cheia succesului tau. O problemă personală îşi poae găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a unor probleme sociale personale.

 

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar putea interesa și: