Certificat de vaccinare COVID-19? Introducerea unui astfel de certificat nu reprezintă o măsură oportună în contextul pandemic actual, spune Arafat.
Certificat de vaccinare COVID-19? Specialiștii dezaprobă un eventual certificat de vaccinare. Secretarul de stat Raed Arafat şi reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, au explicat că introducerea unui certificat de vaccinare care să permită mobilitatea titularului nu reprezintă o măsură oportună în contextul pandemic actual. Pe lângă discriminarea directă între vaccinaţi şi nevaccinaţi, există şi marele risc al apariţiei falsurilor.
Arafat: Piața certificatelor false va fi foarte prosperă
"Dacă se pune ca şi condiţie de circulaţie un certificat de acest gen, automat se creează două grupuri: cei cu certificat de vaccinare, care circulă cum vor, şi cei care nu au certificat, care nu vor circula şi vor avea limitări. Asta va crea discriminări majore nu doar în Uniunea Europeană.
15 milioane de vaccinaţi pe plan mondial (n.r. - situaţia curentă a numărului de vaccinări) reprezintă o picătură într-un ocean, comparativ cu 7-8 miliarde, cât este populaţia mondială. Vom avea o situaţie în care o mică parte s-a vaccinat pentru că a avut acces la vaccin, o elită, şi o mare majoritate care nu a avut încă acces, nu i-a venit rândul. Un vaccin care nu este accesibil tuturor", a explicat șeful DSU, Raed Arafat.
Certificat de vaccinare COVID-19. Cu ce? România va primi mai puține vaccinuri Pfizer decât i s-a promis
Situația este complicată de faptul că vor fi livrate mai puține vaccinuri Pfizer țării noastre decât s-a estimate inițial. „Este un vaccin pe care îl obţinem foarte greu - şi ştim că azi Pfizer a anunţat reducerea cantităţii livrate în Europa (compania a precizat că reducerea temporară este provocată de operaţiuni menite să crească capacitatea de producţie în primăvară, n.r.).
România va primi mai puţin decât i s-a promis, urmând să se revină în februarie la o cifră care să compenseze ce nu primim acum. La acest moment o astfel de discuţie poate să pună o presiune foarte mare pe oameni şi să discrimineze. Gândiţi-vă: dacă firma de aviaţie o să spună "nu urcaţi în avion decât vaccinat", însă nu aveţi acces la vaccin nici dacă doriţi să vă vaccinaţi, asta va crea o problemă foare mare.
Mai e un risc pentru turism: să iasă certificatele false de vaccinare. Orice criză de acest gen creează o piaţă şi piaţa certificatelor false va fi una foarte prosperă dacă va fi un motiv de discriminare. Mai bine abordăm altfel situaţia. Sunt convins că la nivelul UE se vor discuta toate aceste aspecte", a explicat Secretarul de stat Raed Arafat.
Rafila: Trebuie evitate cu orice preţ discriminarea şi stigmatizarea
La rândul său, profesorul Alexandru Rafila a declarat sâmbătă, la Antena 3 că, atâta timp cât nu există un acces universal la vaccinare, trebuie evitate cât mai mult discriminarea și stigmatizarea persoanelor nevaccinate:
"În mod evident, discriminarea şi stigmatizarea, care reprezintă una dintre problemele acestei pandemii, trebuie evitate cu orice preţ. Gândiţi-vă că, cel puţin la început, până ce lumea s-a 'obişnuit' cu această boală, de multe ori cei care trecuseră prin infecţie erau priviţi ciudat de către ceilalţi şi chiar discriminaţi la locul de muncă.
Dacă ai un acces universal la vaccinare poţi să pui această problemă (n.r.- a impunerii certificatelor), însă cât timp vaccinul este în cantitate limitată sau foarte limitată, nu se pune o astfel de problemă”.
Specialistul dă ca exemplu Israelul, stat a cărui abordare reușește să evite discriminarea: „Atenţie, autorităţile israeliene s-au gândit să le dea un astfel de certificat şi celor care au trecut prin boală şi nu au făcut vaccinul, pentru că şi aceste persoane sunt protejate între 3 şi 6 luni", a arătat profesorul Rafila.
Liderii celor 27 de state din UE vor avea, săptămâna viitoare, o video conferinţă pe tema coordonării eforturilor împotriva pandemiei. Pe agendă se numără și tema unui posibil certificat de vaccinare european.