Fiecare dintre ei are spropria strategie când vine vorba de adunat cât mai mulți bani. Inventează boli, accidente și uneori dau dovadă de o ingeniozitate ieșită din comun, relatează colegii de la ziarul Botoșăneanul.

„Anumite boli inventate, mimează accidente. Ultima dată am avut o persoană de sex feminin care avea un bandaj cu un ficat de porc arata că are o tumoare și are nevoie de bani pentru a fi tratată. Sunt persoane care mimează că nu au un membru. Sunt persoane care câștigă și 400 de lei pe zi, pe ei în mod deosebit sâmbăta, duminică îi găsim în jurul bisericilor, piețelor, oboarelor, pe Calea Națională”, a declarat Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale Botoșani. Și tot acesta mai spune că: „Am văzut cerșetori care vin în zona de cerșit cu taxiul. După ce pleacă servește masa la un restaurant cu trei stele, nu voi da numele, și pleacă acasă cu taxiul”,

Primesc amenzi pe bandă rulantă dar nu le plătesc niciodată

Cinci amenzi și trei avertismente au acordat polițiștii locali botoșăneni, în ultima lună, cerșetorilor. „Problema noastră e că sunt persoane insolvabile. Probabil niciodată nu vor achita și nici nu poate Primăria sau Taxele Locale să se îndrepte silit împotriva acestora. Totuși, probabil în timp se vor găsi metode de muncă în folosul comunității. Cei care sunt la cerșit să știți ca sunt apți de muncă”, a mai adăugat Ioan Onuțu.

 

 

Citește și: