PUSTIU. În Sălaj, migraţia populaţiei a lăsat în urmă un peisaj demn de Cernobîl: zeci de sate au fost depopulate, după cum a scos la iveală ultimul recensământ agricol

Comuna Pericei, judeţul Sălaj, are trei sate în componenţă, un primar maghiar şi o ceapă de metal uriaşă, înfiptă în curtea şcolii. E cel mai mare monument din lume ridicat în cinstea unei legume, respectiv a cepei. Foile metalice semeţe ridicate aici stau mărturie că aici s-a înnodat şi cea mai lungă funie făcută din cepe (peste 4200 de metri). Dar, dincolo de cantităţile imense de ceapă care încununează comuna sălăjeană, în satele componente se dezvoltă o realitate deloc promiţătoare. Cu sau fără ceapă, au cam plecat oamenii. Satele, cum au fost ele de când le-au lăsat oamenii pe pământ, s-au depopulat. La Periceiu Mic, spre exemplu, sat parte din comună, mai sunt vreo 17 suflete printre zecile de case care umpleau altădată sătucul. Aşa e şi cu familia Buză

Radu Buză coboară cu iapa Doina de la Periceiul Mic, pe un drum care arată ca după bombardament. Are 40 de ani, lucrează în construcţii, şi a lăsat sătucul natal mai mult în grija părinţilor săi - doi pensionari care mai animă uliţele pustii când mai ies cu treabă din curte.

Radu şi-a luat casă "jos, în sat", în comuna Pericei adică, pentru că, spune el, e aproape imposibil uneori să urci până la părinţi din pricina drumului. "De aia o plecat oamenii, de la drumul ăsta", zice ardeleanul. "Că nu ştiu cine o luat banii, dar dru­mul, uite-l, nu-i făcut! Înţe­legi dumneata? Că dacă-mi făcea drumul, credeţi că eu îmi mai cumpăram casă jos, în sat?", se enervează bărbatul.

Radu iubeşte sătucul ăsta, chiar şi-aşa pustiu cum a rămas el. Are nostalgii după comunism din pricina depopulării. "Că aicea era recoltă de te durea mintea. Ei, uite ce e acum!", zice bărbatul. Era livadă, se ara pământul, nu stătea pârloagă la mila mis­treţilor, de i se face şi scârbă săteanului când se gândeşte la asta.

"Dacă stai un pic şi te gân­deşti aşa, ăştia de ne conduc ar trebui spânzuraţi. Agricultura e la pământ. Aici o năvălit mistreţii şi sălbăticiunile. Eu aş lucra pământul, dar nu pot că vine mistreţul şi-mi mănâncă tăt mălaiul. Nu poţi pune nici ovăz, nici orzoaică, nimic", spune Radu Buza. Apoi dă bună ziua, zice un "Dii, Doina!" şi coboară în căruţa lui spre sat.

"Erau oameni aici"

E drept, printre case s-a instalat pustiul. Mai auzi câte un câine rătăcit pe la o curte, semn că acolo e viaţă. În rest, au crăpat pereţii caselor. Bate vântul prin geamuri ciobite. Unii dintre foştii locatari "au depopulat natural localitatea", după cum se referă, oficial, unii de pe la primăria comunală când e vorba de bătrânii care au decedat. Alţii, mai tineri, au luat calea oraşului sau a străinătăţii. Până prin 1997 era lume aici. Se mai găsea câte un loc de muncă prin împrejurimi şi tinerii nu ţineau să-şi ia tălpăşiţa.

Sus, la casa părintească a familiei Buză, bătrânul Valentin tocmai ce iese cu o roabă şi-un bidon în ea să aducă apă de la o fântână aflată printr-o curte vecină, părăsită. Că a lui nu mai e bună. Nu vede bine moşul şi zice că roaba îi păstrează echilibrul, de fapt. "Mai suntem câteva familii aci, dar suntem vai de noi. Suntem fără drum, suntem pe nicăieri. Erau oameni aici. Acum sunt una, două, trei, patru,... vreo nouă familii. Înainte erau vreo 23-24 de familii, când s-o primit numărul de casă", spune Valentin Buză.

OCUPAT. Bătrânul Valentin iese uneori la o fântână ca să-și anime ziua FOTO: CODRIN PRISECARU

O chestiune etnică Acuma cu vremea asta, stă şi el şi "muierea" în casă, la foc. Că e frig. Şi e jale şi cu "drumul ăsta", repetă bătrânul supărarea feciorului Radu, arătând cu năduf spre şanţul noduros pe post de drum ce duce spre comuna asfaltată de la poale.

"Primarul? Ăla ar trebui de mult spânzurat!", e radical moşul. "Un om ca primar trebuie să aibă în grija lui toate satele componente, nu cum face el. Eu nu vreau ca să mă laud, dar în timpul comuniştilor, când o fost mai graşi comuniştii, eu am fost deputat aici, fără să fiu membru în partid! Şi după felul cum m-am comportat, lumea, societatea m-o votat. Cum se trăia aici! Era cultivat tot, erau legume. S-au retras oamenii, care unde o putut. S-o dus lumea. Că aci o fost lume serioasă, popor muncitor", zice Valentin Buză.

Bătrânul aduce deodată factorul etnic în toată discuţia. Spune, mai mult în barbă, că multe probleme prin părăseala asta de sat vin de la asta. Aici, în cătun, "sunt numai români". "Asta e problema", şopteşte bătrânul. "Şi primaru-i ungur şi nu se gân­deşte la noi aici. O ajuns să-i facă şanţ la ai lui, în sat, în faţa casei, şi la noi să nu facă nimica", zice Buză. Şi te trage deoparte, să mai zică el multe, dar tocmai ce îl întrerupe un anume Julea, locuitor din comună, care are aici o casă în paragină. Pe care, din câte arată, trebuie s-o păzească ca pe ochii din cap.

Julea e suspicios. Zice că sună la primar, să vadă "de aprobare". Că sunt probleme, "s-o mai întâmplat". "O venit tot aşa străini la bătrâni şi pe urmă o intrat peste ei, a luat banii de la oameni, pentru nu ştiu ce alte probleme. Că aicea-s numai bătrâni", atestă Julea o evidenţă. Măsuri speciale

Bătrânul Buză zice că poliţia i-a rugat, într-adevăr, să impună câteva măsuri speciale în tot pustiul ăsta. Pe lângă faptul că nu prea văd oameni la faţă cu zilele, atunci când li se întâmplă ar trebui să dea de veste imediat jos, în comună. Mai exact, zice Buză: "Să nu vină tot felul de nebuni şi să spargă prin casă. Dar mie nu mi-e frică. Că am doi câinoşi buni! Seara am garduri, am tot închis, dau drumul la câini, la mine nu intră!!! Numai pasărea", se înveseleşte moşul. Zice că nu-s chiar rupţi de toate, cum şi-ar închipui orice trecător. "Ne-am pus şi Digi", spune moşul. Vin şi scrisori prin pustietate. Pentru că nora familei e factor poştal. Iar de Crăciun mai urcă pe la ei şi colindătorii. Aici, Buză se cam încruntă. "Numai ţiganii vin cu colinda până aici". Asta şi drumul ăla blestemat îl tot supără pe fostul deputat comunist.

LA UMBRA CEPEI Vise cu mistreţi şi vânători stau să apară pe la Pericei Primarul din Pericei, Csaba Boncidai, e uşor amuzat. Zice cu mândrie de recordul cu ceapa. Cu ceva mai multă seriozitate prezintă însă cum stă treaba cu depopularea satelor componente. Din câte zice primarul, cine merge la Periceiul Mic face de fapt "o nostalgie". Adică se întoarce în timp.

Până prin anii '60, cătunul se numea han. Făgădău-Han. Era pe "Drumul sării" şi era la intersecţia a două drumuri regionale. În anii '50, erau până la o sută de persoane acolo, a funcţionat şi o şcoală primară. Acum mai sunt 17 oameni. "Avem Periceiul Mic, care s-a depopulat substanţial şi mai e un sat, Sici, tot aşa unde se observă depopularea. Acum se încearcă repopularea. Dar din păcate, nu vine forţa activă, ci pensionarii sunt cei care sunt legaţi de glie, ei sunt cei care se întorc la casa părintească", spune primarul.

Periceiul Mic mai e considerat sat, în condiţiile astea, tot "din nostalgie". Despre drumul pe care îl blestemă puţinii săteni rămaşi acolo, Csaba Boncidai zice că vrea să-l asfalteze. În plus, primarul amuzat crede că mistreţii care le dau de furcă sătenilor pot fi, de fapt, un atu. "Avem destule terenuri care nu sunt lucrate în zona respectivă. E un paradis pentru vânători. Hm! Ceva se poate face. Din puncte slabe trebuie să facem puncte tari", crede primarul.

MONUMENTUL CEPEI FOTO: CODRIN PRISECARU

UN SAT LA ŞOSEA La Băbiu, comuna Almaşu, bate vântul Liviu Balmoş din Băbiu, comuna Almaşu - tot Sălaj - sprijină un gard. Prin curte se plimbă găini, iar Liviu Balmoş pare cam singur. Poate că de asta atunci când o femeie iese şi ea din casă, la gard, nu-i aruncă nicio privire, de zici că face parte din obiectele de prin curte. Liviu Balmoş numără cu degetul arătător casele: "Acolo nu e nimeni, acolo nimeni, acolo nimeni, acolo stă o babă, acolo nu e nimeni...".

A văzut cum vecinii din satul ăsta al lui ori au plecat cu treabă, ori s-au dus pe lumea de apoi. Liviu Balmoş e unul dintre cei 47 de săteni câţi au mai rămas la Băbiu, din vreo câteva sute câţi erau pe aici cu ani în urmă.

Diferenţa dintre Băbiu şi cătunul Periceiul Mic e că primul e plasat chiar pe o șosea destul de frecventată. Nu e în miez de deal sau pe cine ştie ce drum desfundat. Dar cu şosea cu tot, Balmoş a văzut cu ochii lui cum viaţa la Băbiu s-a stins treptat.

Liviu Balmoş (stânga), unul dintre cei 47 de săteni care au mai rămas la Băbiu FOTO: ŞTEFAN BĂDULESCU Motivele depopulării

În 2002, comuna Almaşu avea 2.860 de locuitori. În 2011, mai avea 2.175. "Deci o diferenţă de 685 în minus", zice primarul comunei – de care aparţine şi satul Băbiu - Dănuţ Ţurucă.

"În primul rând e lipsa locurilor de muncă, situaţia financiară care îi împinge pe oameni să plece. Nefiind de muncă, lumea nu mai stă la ţară. Tineretul a plecat, a rămas populaţia îmbătrânită, drept pentru care suntem în situaţia actuală. Sigur, şi infrastructura îşi spune cuvântul. Dacă luăm procentual, a cam scăzut populaţia în satele astea cam cu 40%. Raportat cu zece ani în urmă. Iar populaţia fiind îmbătrânită, foarte mulţi au şi decedat", spune primarul.

Mai puţin oficial e totuși săteanul Liviu Balmoş când zice că la Băbiu nici popa satului nu stă în localitate.

Stă în altă parte, deşi are ditamai biserica aici, renovată, de pe care atârnă inclusiv steagul UE. "Vine numai în ultima duminică din lună. Că suntem prea puţini. Ce să facem, asta îi! Acuma poate o să mai vină oameni. Că am văzut că au venit unii şi au mai cumpărat o casă, aicea, mai sus. Că are grădină frumoasă, pomi, e frumos aici!", e convins Liviu Balmoş. Cum s-au "curăţat" tractoriştii satului Când avea Balmoş vreo 15 ani, numai aici pe stradă se jucau vreo 20 de copii. Satul trăia, toate casele erau ocupate, în fiecare curte erau "braţe de muncă".

"Sute de locuitori! În fiecare duminică, la căminul cultural, acolo, era horă, era plin. Era prăvălie în sat, se strângea lumea. Dar acuma... Populaţia o murit pe la 40 de ani", aduce şi un ton tragic bărbatul. Balmoş crede că oamenii mureau tineri din cauză că "o fost mulţi tractorişti". "I-a afectat cu ierbicidurile astea. Cred că asta o fost, că aici în sat erau vreo 11 sau 12 tractorişti, care toţi la 40 de ani s-au curăţat".

Prin sat mai respiră pensionarii. În special femei. "Bărbaţi nu sunt", dă din cap Balmoş. Aşa că poţi întâmpina câteva mici probleme, din câte aduce în discuţie săteanul. Dacă vrei să prinzi un porc, de exemplu, să-l tai, n-ai cu cine. Aşteaptă toți 47 de săteni să vină vreo rudă de la oraş ca să taie porcul la ţară, râde Balmoş ca de o glumă excepţională.

INTERVIU "Zona aia nepopulată se sălbăticeşte" Potrivit datelor obţinute în urma recensământului agricol din 2011, în jur de 30 de localităţi din Sălaj, sate medii sau mici, se confruntă cu depopularea. Ioan Bojiţă, directorul Direcţiei Agricole Judeţene Sălaj, spune, într-un interviu acordat EVZ, că pericolul ar consta, printre altele, în "pierderea tradiţiilor".

EVZ: Ce aţi găsit în urma recensământului agricol de anul trecut? Ioan Bojiţă: În primul rând se constată în anumite zone, în special în cele cu potenţial agricol, o revenire a tinerilor spre mediul rural, iar în zonele unde sunt posibiliăţi mici de a dezvolta agricultură vedem o dispariţie a întregului sector de populaţie. Aici tinerii nu apar, bătrânii încep să dispară şi nu se investeşte. Aţi găsit sate părăsite, cu alte cuvinte... Sunt sate unde casele sunt părăsite şi nu există tendinţă de repopulare, fie prin cumpărarea din alte sectoare. Avem zone defavorizate unde, la un moment dat, oamenii aveau tendinţă – acolo erau ţărani cu tradiţie – de a se aşeza în alte părţi favorabile pentru agricultură. Zone fertile. Acum nu mai există asta. Aceste sate nu se mai populează. Fenomenul, în general, se manifestă prin dispariţia în mod natural a celor în vârstă şi prin neinstalarea tinerilor. "Sunt zone izolate, cu potenţial agricol redus"

Există totuşi cerere din partea unor tineri de a se stabili la ţară? Este vorba de mai mulţi factori care concură la determinarea tinerilor să nu se instaleze la ţară şi la determinarea investitorilor să nu investească în zonele respective. În general, la noi în judeţ, zonele depopulate sunt zone izolate, cu potenţial agricol redus. Un exemplu: în comuna Câlgău, pe Someş, un sat Vrâncenii de Piatră, unde iniţial – e aşezat cam la 7 km de DN1C parcă, Cluj- Baia Mare – erau 15 case. Acum mai sunt doi locuitori. Avem tot aproape acolo – într-o zonă cu relief cu incidenţă mare, teren neagricol – satul Poiana Blechii. Unde există o localitate, Măgura, care avea aproximativ 25-30 de case, unde mai este un singur locuitor. Ce s-a întâmplat cu oamenii aceştia? Tinerii au plecat, nu s-au mai întors, iar cei în vârstă au dispărut natural. Este greu de spus că pleacă la muncă în străinătate sau se mută la Zalău, ori în alte oraşe, oameni care au trecut de 55 de ani. "Se pierde o tradiţie"

Care e pericolul creat de depopularea satelor? Pericolul există. Măsura 112 (cu privire la "Instalarea tinerilor fermieri" – n.r.) a fost bine gândită. Dacă ar fi prins peste tot, era o treabă! Pentru că, gândiţi-vă numai ce înseamnă să pierzi o zonă care are potenţial – pe orice sector, silvic, agricol, cultural etc. –, să pierzi un areal! Zona aia nepopulată se sălbăticeşte, dacă e să traduci liber. Dispare voluntar din circuitul agricol, n-ai ce să-i faci. Produceau ceva zonele astea în trecut? Sigur că da. În general erau zone cu crescători de fructe şi de animale. Ei practicau acolo şi un comerţ tradiţional foarte foarte vechi. Producătorii de fructe vindeau fructe şi cumpărau cereale pentru animale. Ei vindeau apoi şi produsele animaliere – brânza, în special. Zona intracarpatică doar este specializată în brânzeturile de oaie, în produse nealterate, care stau în conservare destul de emipiric. Face brânza de oaie nefermentantă, o bagă într-un toc de stejar sau altceva, îi pune un capac şi te trezeşti că şi la Paşti ai o brânză aproape proaspătă. Efectele depopulării aici sunt. Efecte sociale mai puţin. Dar se pierde o tradiţie. Mai mult, eu zic că intrarea României în UE şi abordarea programului de dezvoltare rurală pe măsuri care vizează menţinerea habitatului natural şi menţinerea tradiţiilor populare a avut exact scopul ăsta. De a nu depopula zona şi de a o păstra, pentru a nu degenera. Că, vedeţi: o casă nelocuită cade singură de la sine. O tradiţie nepracticată dispare la fel. O limbă nevorbită moare. Citiţi şi:

• RECENSĂMÂNT 2011: Vezi câți locuitori au mai rămas în fiecare județ din România
• REZULTATE RECENSĂMÂNT 2011. Suntem prea puţini. Cum recuperăm?