Cercetătorul care a depistat Ebola, în urmă cu patru decenii: Îmi este teamă de o tragedie inimaginabilă
- Eva David
- 6 octombrie 2014, 09:00
Într-un interviu pentru Der Spiegel, Peter Piot a rememorat perioada în care echipa din care făcea parte a depistat virusul Ebola, în anul 1976.
S-a întâmplat într-o zi din luna septembrie a anului 1976. Un pilot al Sabena Airlines a venit la Peter Piot, pe atunci un tânăr cercetător, în vârstă de 27 de ani, în Antwerp (Belgia), cu o mostră de sânge a unei călugăriţe care s-a îmbolnăvit inexplicabil în Yambuku, un orăşel izolat din nordul teritoriului care pe atunci era Zair.
Echipa din care făcea parte Piot a derulat teste pentru bolile pe care cercetătorii o suspectau (febra galbenă, febra tifoidă, febra Lassa), însă toate testele au ieşit negative. Astfel, aceştia au decis să izoleze virusul din mostră, l-au injectat în şoareci, iar după câteva zile, rozătoarele au murit. În acel moment, cercetătorii şi-au dat seama că aveau de-a face cu un virus mortal, a rememorat Piot, pentru Der Spiegel, interviu citat şi de The Guardian.
Activitatea echipei a continuat cu alte mostre de sânge de la bolnavă, primite de la Kinshasa, care au fost ulterior trimise şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la cererea acesteia din urmă. Cercetătorii belgieni au reuşit apoi să creeze o imagine a virusului, care era asemănător cu Marbug, un virus care de asemenea cauza febră hemoragică şi care ucisese mai mulţi cercetători în Germania.
Deşi iniţial au vrut să-l numească "virusul Yambuku", după denumirea oraşului în care a fost descoperit, cercetătorii l-au botezat Ebola, denumirea unui râu din apropierea localităţii. Explicaţia acestora pentru refuzul de a-i da numele oraşului a fost aceea că nu doreau să stigmatizeze locul pentru totdeauna.
Virusul s-a răspândiit în acea perioadă din pricina faptului că în spitalul în care călugăriţele lucrau, gravidelor le erau administrate injecţii cu seringi nesterilizate, explicat Piot.
În opinia cercetătorului, care acum este director al London School of Hygiene and Tropical Medicine, răspândirea masivă a virusul în prezent a fost cauzată de faptul că acesta a pătruns până în oraşe precum Monrovia şi Freetown, localităţi unde mobilitatea populaţiei este mare. Piot nu consideră că ceea ce se întâmplă în prezent cu Ebola este o epidemie, ci o catastrofă umană, mărturisind că nu se aştepta ca situaţia să devină atât de gravă.
Bilanţ sumbru
Potrivit ultimelor date publicate de OMS, virusul Ebola a ucis până acum 3.439 de persoane în Africa de Vest, iar 7.478 au fost depistate în cinci ţări: Sierra Leone, Guineea, Liberia, Nigeria, Senegal.