Marea frustrare a universităţilor din România este că sunt ocolite de Topul 500 al celor mai bune universităţi din lume. Clasamentul, considerat un punct de reper în evaluarea instituţiilor de învăţământ după anumite criterii fixe, nu conţine niciun nume românesc.

Evz.ro a încercat să afle ce le lipseşte universităţilor din România şi a stat de vorbă, pe de o parte cu reprezentanţi ai universităţilor străine aflate în top, iar pe de altă parte, cu un cercetător român de renume.

Un mare minus

„Pentru ca o universitate să fie în acest top este nevoie de cercetare puternică, publicaţii bune, profesori buni”, crede Vlad Stefan Wulff, doctorand român la University of Southern Denmark, care studiază management şi inovaţie. Universitatea este clasată pe 202-301 în Topul 500.

Profesorul Tudor Luchian, recent premiat pentru cercetarea în ştiinţe biomedicale şi care a lăsat America pentru a se întoarce acasă şi a face aici cercetare, consideră că o mare problemă este că iniţiativele bune nu depăşesc statutul de idei bune şi atât.

„Astfel, pentru a fi recunoscuţi ca putere ştiinţifică pe plan mondial, trebuie să utilizăm în sistemul de educaţie şi cercetare paradigme şi valori deplin acceptate şi utilizate cu succes de ţările din 'clubul select' al educaţiei şi cercetării”. În acelaşi timp, ar fi o mare greşeală să importăm tot ce merge în SUA, Japonia, Anglia etc. pentru că s-ar putea să nu meargă aici.

Dar, mai spune el, pentru a fi recunoscuţi pe plan mondial, „trebuie să îmbrăţişăm măcar acele valori care constituie temelia oricărui sistem de cercetare şi dezvoltare sau de educaţie competitiv”. Ceea ce s-ar traduce prin încurajarea meritocraţiei, prin motivarea publicării rezultatelor ştiinţifice în jurnale de prestigiu şi prin cuantificarea calităţii ştiinţifice, şi nu a cantităţii.

Bani mai mulţi

Vlad Wulff crede că universităţile româneşti au nevoie de mai mulţi bani pentru a atrage cercetători de renume mondial, care le pot sălta în statistică. Iar România mai are şi problema că pierde mulţi tineri foarte buni, care decid să rămână în alte ţări. De asemenea, la nivel de cercetare, activitatea din România este ermetică, mai spune acesta.

Sistemul este încă de destul de rigid şi inert, spune şi profesorul ieşean, Tudor Luchian. Dar explicaţiile pentru starea cercetării din România rezidă şi în puţinii bani alocaţi acestu domeniu. Anul trecut, România a fost printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care şi-au redus dramatic investiţiile în cercetare şi dezvoltare.

În mod contrar, multe ţări din Europa, alături de Canada, SUA şi Australia au majorat aceste bugete. Pe lângă lipsa banilor, România mai are o problemă: tot procesul de cercetare, de la faza de depunere şi analiză a proiectelor, până la achiziţia de materiale, echipamente şi servicii este neproductiv şi obositor din cauza birocraţiei, potrivit lui Tudor Luchian.

John Larkin, reprezentantul Universităţii Bradford din Marea Britanie, care se află între 404-502 în top, consideră că, dincolo de cercetarea de renume şi un buget pe măsura ideilor, o universitate are nevoie şi de condiţii foarte bune de studiu, care să atragă studenţi de top, dar şi de programe de studiu de calitate.

Iar colegul său, de la Friedrich Alexander Erlangen Nurnberg, una dintre cele mai mari universităţi din Germania, aflată între 202 şi 301 în top, crede că un plus ar fi laboratoare mari şi proiecte ample de cercetare. Universităţi din Iaşi, Bucureşti şi Cluj ar intra în top

Cercetătorul ieşean crede că, dacă ne-am lua după clasamentul realizat recent de ARACIS, cele mai mari şanse de a ajunge în topul mondial le au Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea din Bucureşti şi Universistatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca.

Diferenţele dintre ele sunt greu sesizabile, crede el. Dar depinde de fiecare să aleagă o strategie potrivită pentru a se promova şi pentru a încuraja un sistem al calităţii creaţiilor ştiinţifice, al creativităţii, al unei competiţii sănătoase şi al meritocraţiei. Un plus ar fi şi bani mai mulţi alocaţi universităţilor pentru cercetare, mai ales că „nu poţi face calitate ştiinţifică fără resurse financiare corespunzătoare”.

Dacă am ajunge în top, primul avantaj ar fi la nivel de imagine. Al doilea însă ar fi instituirea unei competiţii sănătoase între universităţi, care cu mai multe fonduri de la stat, au şanse de a deveni centre de incubare, promovare şi diseminare a culturii ştiinţifice veritabile.

„Pe termen mediu, asemenea universităţi vor fi capabile să atragă resurse financiare externe şi studenţi străini dornici să-şi înceapă cariera ştiinţifică într-un cadru instituţional capabil să ofere certitudini calitative similare cu cele din alte universităţi de top din lume”. Numai aşa, crede Tudor Luchian, România va depăşi faza de exportator de valori şi idei şi se va constitui într-un centru de condensare pentru valori şi resurse care să se regăsească ulterior materializate în creşterea economică a ţării.