Cenzură pe TikTok. Andronic: ANCOM și CNA, instituții infestate de politruci și securiști
- Emma Cristescu
- 25 iulie 2025, 11:19
Sursa foto: Razvan Valcaneantu EECJurnalistul Dan Andronic a spus că blocarea unor videoclipuri de pe TikTok, în care își exprima opiniile într-un mod civilizat, reprezintă o sancțiune „absurdă” și „ilogică”. El consideră că măsura luată de platformă nu are nicio justificare coerentă și că este un exemplu de cenzură care se manifestă tot mai frecvent în spațiul public.
Andronic denunță cenzura pe TikTok
„Pentru unii, o pedeapsă este cu atât mai eficientă cu cât este mai greu de anticipat, mai ilogică. Acesta era și principiul decimării în armata romană”, a spus Andronic. „Asta s-a întâmplat ieri cu interzicerea unor clipuri pe TikTok, unde am fost și eu vizat. Într-un mod absurd, ilogic.”

tiktok / sursa foto: dreamstime.com
El a precizat că a contestat decizia platformei, iar contestația i-a fost admisă, însă la scurt timp a fost sancționat din nou: „Mi-au mulțumit pentru contribuțiile aduse comunității tiktokare, iar după 5 minute am fost sancționat din nou. Pentru aceleași clipuri.”
„Clipurile nu erau nimic special. Un punct de vedere jurnalistic. În care vorbeam, deloc apreciativ, dar civilizat, despre Cel Al Cărui Nume Nu Poate Fi Rostit. Într-unul chiar îi luam apărarea”, a mai spus jurnalistul pe Facebook.
Critici la adresa ANCOM și CNA
Jurnalistul și-a exprimat îngrijorarea și în legătură cu modul în care libertatea presei ar putea fi reglementată în România. El a comentat astfel discuțiile din cadrul unei dezbateri organizate de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) cu privire la directiva europeană privind protecția jurnaliștilor.
„Am aflat că de garantarea și respectarea libertății de exprimare a presei ar trebui să se ocupe ANCOM și fratele mai mic, CNA. Adică două instituții infestate de politruci și securiști. Care domină orice om de bun simț rămas în locurile acestea”, a declarat jurnalistul.
El consideră ironic faptul că instituții care aplică măsuri de cenzură ar urma să fie cele care protejează libertatea de exprimare: „Două instituții care ne cenzurează vor să ne garanteze libertatea de a spune orice. Când ele sunt înființate tocmai ca să nu mai poți spune orice.”
Avertisment privind radicalizarea
În final, Andronic avertizează că pedepsele disproporționate și lipsa de coerență în aplicarea sancțiunilor pot duce la radicalizarea societății:
„E un moment în care lucrurile o pot lua într-o direcție greșită, ireversibilă. D-aia nu trebuie să renunțăm. Să tăcem. Să facem cum ar vrea ei.”
Într-un mesaj adresat celor care iau astfel de decizii, el a adăugat: „Băi deștepților, uite așa se radicalizează o societate. Cu pedepse absurde... Înlocuiți URSS cu UE și vedeți ce iese.”