Centrul din Istanbul a autorizat plecarea altor cinci nave cu cereale la bord din porturile ucrainene

Centrul din Istanbul a autorizat plecarea altor cinci nave cu cereale la bord din porturile ucrainene produse agricole / Sursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Cele cinci nave vor transporta în jur de 85.110 de tone de cereale. Centrul Comun de Coordonare (CCC) din Istanbul a autorizat plecarea joi, 25 august, a altor cinci nave cu cereale la bord din porturile ucrainene, care vor transporta în total aproximativ 85.110 de tone de cereale, anunţă un comunicat al CCC.

Comunicatul respectiv a fost distribuit de CCC joi. Alte cinci nave încărcate cu cereale la bord vor părăsi porturile ucrainene Iujni şi Ciornomork de la Marea Neagră și se vor îndrepta joi, 25 august, spre Istanbul, precum şi alte destinaţii, conform acordului privind exportul de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră, acord semnat, la Istanbul, de Ucraina, Turcia, Rusia, ONU, transmite Centrul Comun de Coordonare şi monitorizare (CCC), însărcinat cu controlul exporturilor de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră.  

Nava de transport marfă uscată Propus, cu 9.111 de tone de grâu la bord, va pleca din portul Ciornomork spre România. Centrul Comun de Coordonare a aprobat pe 16 august plecarea navei Propus din Ciornomorsk cu o încărcătură de 9.111 de tone de grâu la bord către portul Constanța, România; plecarea din portul ucrainean Ciornomorsk a navei Osprey S, cu 11.500 de tone de porumb la bord către portul İskenderun din Turcia; plecarea din portul Ciornomorsk a navei Ramus cu 6.161 de tone de grâu la bord către Karasu, Turcia; plecarea din portul Iujni a navei Brave Commander cu o încărcătură de 23.300 de tone de grâu în Djibouti, Africa; plecarea din portul Iujni a navei Bonita cu o încărcătură de 60.000 de tone de porumb către Incheon, Coreea de Sud'', se precizează în comunicatul remis de CCC de la Istanbul. Marți, specialiștii CCC au inspectat alte nouă nave, același număr de nave au fost inspectate miercuri. Pe 22 iulie, la Istanbul a fost semnat un pachet de documente şi acorduri privind soluţionarea aprovizionării piețelor mondiale cu cereale și îngrășăminte.

Unul dintre aceste acorduri reglementează procedura exporturilor de cereale ucrainene prin porturile ucrainene de la Marea Neagră, controlate de Kiev. Înființat de Rusia, Turcia, Ucraina și ONU, centrul din Istanbul este conceput pentru a inspecta navele cu cereale cu scopul de a preveni contrabanda, traficul cu arme și pentru a exclude unele provocări.(Agenţia de presă TASS - 25 august)/vdraguta/czaharia 

Ne puteți urmări și pe Google News