Cele mai periculoase tulpini de tuberculoză. Ce persoane sunt expuse marelui risc

Cele mai periculoase tulpini de tuberculoză. Ce persoane sunt expuse marelui riscTuberculoză. Sursa foto: Arhiva EVZ

România. Pentru unele forme de tuberculoză, şansele ca o persoană expusă să fie infectată depind de faptul dacă individul şi bacteria provin din aceaşi zonă geografică, arată un nou studiu. Cercetătorii au constatat că unele tulpini sunt mult mai periculoase decât altele.

Cele mai infecţioase tulpini de tuberculoză

Rezultatele cercetării, conduse de oamenii de ştiinţă de la facultatea de medicină Harvard (HMS) şi publicate la 1 august în Nature Microbiology, oferă prima dovadă concretă a unor observaţii de lungă durată. Cercetătorii consideră că agentul patogen, locul şi gazda umană se ciocnesc într-o interacţiune distinctă care influenţează riscul de infectare şi alimentează diferenţele de susceptibilitate la infecţie.

Pacienții cu tuberculoză

Sursa: Roman Volskiy | Dreamstime.com

Oamenii de știință au mai constat că anumite bacterii şi gazdele lor umane au evoluat probabil în paralel de-a lungul a sute sau mii de ani. Noile descoperiri pot contribui la elaborarea unor noi abordări de prevenire şi tratament pentru tuberculoză, un agent patogen viclean care, în fiecare an, distruge peste 10 milioane de persoane şi provoacă mai mult de un milion de decese în întreaga lume, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Ce au constatat cercetătorii

În noua cercetare, oamenii de știință au creat o cohortă de studiu personalizată prin combinarea dosarelor pacienţilor cu tuberculoză din New York City, Amsterdam şi Hamburg.

Medic

Medic. Sursa foto: Darko Stojanovic/ Pixabay

Rudele persoanelor diagnosticate cu o tulpină de tuberculoză dintr-o descendenţă restrânsă din punct de vedere geografic aveau o rată de infecţie cu 14% mai mică şi o rată de apariţie a bolii active de tuberculoză cu 45% mai mică, comparativ cu cei expuşi la o tulpină aparţinând unei descendenţe răspândite. Cercetătorii au mai constata că tulpinile cu arie geografică restrânsă sunt mult mai susceptibile de a infecta persoanele cu rădăcini în regiunea geografică de origine a bacteriei decât persoanele din afara regiunii.

Unul dintre cei mai buni predictori

Unul dintre cei mai buni predictori pentru a afla dacă o persoană îşi va infecta apropiații este încărcătura bacteriană, măsurată printr-un test numit microscopie cu frotiu de spută, care arată câte bacterii poartă o persoană în sistemul respirator.

Noul studiu a arătat că, în cazul tulpinilor limitate din punct de vedere geografic, faptul că o persoană are sau nu strămoşi care au trăit acolo unde tulpina este frecventă a fost un factor de predicţie a riscului de infectare chiar mai mare decât încărcătura bacteriană din spută.

În cercetare, acest risc al strămoşilor comuni a depăşit chiar riscul generat de diabet şi de alte boli cronice despre care s-a demonstrat anterior că fac persoanele mai susceptibile la infecţie.

Ne puteți urmări și pe Google News