Descoperirile arheologice străvechi și enigmatice reușesc să captiveze publicul, poate și pentru faptul că se știu foare puține informații despre ele. Tocmai prin misterul lor, reușesc să atragă milioane de vizitatori și să incite cercetătorii.

Marile piramide, Atlantida, Giulgiul din Torino, Mormântul Cleopatrei sau Chivotul legământului sunt câteva dintre descoperirile arheologice apline de mister.

Sfere de piatră în Costa Rica

livescience.com

Sfere de piatră gigantice - unele datând încă din anul 600 d.Hr. - împânzesc Delta Diquis din sudul Costa Rica. Cunoscute la nivel local sub numele de Las Bolas ("Bilele"), aceste monumente au fost operele unei civilizații precolumbiene, iar majoritatea sunt realizate din gabbro, o rocă ce se formează din magma topită. Oamenii care au sculptat pietrele în formele lor perfect sferice au făcut-o probabil folosind alte pietre mici, potrivit arheologilor care studiază rocile antice, potrivit livescience.com.

Mulți non-experți au speculat că așa-numitele sfere Diquis au fost folosite în scopuri astronomice, în timp ce alții cred că ele ar fi putut indica drumul către locuri semnificative. Adevărul este că nimeni nu știe cu siguranță. Poporul Chibchan, care a populat Costa Rica și alte părți ale Americii Centrale, a dispărut în urma cuceririi spaniole, iar scopul sferelor a dispărut odată cu ele, a explicat John W. Hoopes, antropolog la Universitatea din Kansas, pentru JSTOR Daily.

Mecanismul Antikythera

Ca ceva desprins dintr-un film fantastic cu comori, descoperirea mecanismului Antikythera rămâne o mare nedumerire arheologică.

Găsit în epava scufundată a unei nave de marfă grecești vechi de cel puțin 2.000 de ani, artefactul circular din bronz conține un labirint de angrenaje care se întrepătrund și personaje misterioase gravate pe toate fețele sale expuse. Considerat inițial ca fiind un fel de astrolabiu de navigație, arheologii continuă să-i descopere utilizările și acum știu că era cel puțin un calendar astronomic extrem de complex.

Este în continuare cel mai sofisticat dispozitiv descoperit vreodată din acea perioadă, precedând cu 1.000 de ani următoarea apariție a unor dispozitive similare.

Mormântul Cleopatrei

Cleopatra a VII-a a fost ultima dintr-o serie de conducători numiți Ptolemeii, care au condus Egiptul între anii 305 și 30 î.Hr. Se știu multe despre inteligența, frumusețea și relațiile sale romantice (a avut copii atât cu Iulius Cezar, cât și cu Marc Antoniu), însă un fapt despre Cleopatra este încă învăluit în mister - locul în care a fost înmormântată.

Cleopatra și Antoniu s-au sinucis amândoi după ce fostul lor aliat, Octavian, i-a învins în bătălia de la Actium din 31 î.Hr. Cei doi au fost îngropați împreună într-un loc pe care scriitorul Plutarh (45-120 d.Hr.) l-a descris ca fiind un monument "înalt și frumos", situat în apropierea unui templu al zeiței egiptene Isis. Dar locul exact în care se află acest mormânt rămâne un mister. Dacă cineva va găsi vreodată mormântul îndrăgostiților, există o șansă ca acesta să fie gol, deoarece furtul de morminte nu era ceva neobișnuit în antichitate, potrivit arheologilor.

Mormântul lui Qin Shi Huang

În 1974, fermierii din provincia chineză Shaanxi au dezgropat din greșeală una dintre cele mai mari descoperiri arheologice ale secolului XX - armata de teracotă în mărime naturală a împăratului Qin Shi Huang (259 î.Hr. - 210 î.Hr.).

Figurile sculptate complex nu sunt un mister: istoricii știu că armata de lut a fost creată pentru a-l apăra pe primul împărat al Chinei în viața de apoi. Ceea ce nu se știe, însă, este unde anume este îngropat împăratul sau ce comori ar putea conține camera sa funerară.

Un mausoleu în formă de piramidă se află la aproximativ un kilometru și jumătate la nord-est de locul în care a fost descoperită armata de teracotă. Cu toate acestea, nimeni nu a intrat efectiv în mausoleul care deține rămășițele lui Qin Shi Huang.

Locul de odihnă finală al primului împărat este cel mai opulent mormânt construit vreodată în China, potrivit documentelor antice care descriu construcția sa. Un palat subteran, completat de un "regat" înconjurător, mausoleul este alcătuit dintr-o rețea de peșteri și includea chiar și un sistem de drenaj de ultimă generație. Dacă arheologii vor avea vreodată tehnologia necesară pentru a excava în siguranță mormântul (care se întâmplă să conțină și niveluri extrem de ridicate de mercur) rămâne un mister, la fel ca și numeroasele comori care se află în interior.

Atlantida

Orașul pierdut al Atlantidei a fost descoperit în Bahamas, în insulele grecești, în Cuba și chiar în Japonia, dacă ar fi să dăm crezare tuturor afirmațiilor.

Descrisă pentru prima dată de către istoricul grec antic Platon în anul 360 î.Hr., insula mitologică ar fi fost o mare putere navală înainte de a se scufunda în mare, în urmă cu peste 10.000 de ani, în urma unui eveniment catastrofal.

Arheologii dezbat existența istorică reală a insulei, precum și cea mai plauzibilă locație a acesteia, dacă a existat vreodată, printre numeroasele ruine scufundate descoperite în întreaga lume. Dar, chiar și fără dovezi definitive, Atlantida continuă să capteze imaginația populară ca puține alte mistere arheologice existente.

Stonehenge

Înfrumusețând un câmp englezesc altfel docil, monumentul preistoric cunoscut sub numele comun de Stonehenge este unul dintre cele mai faimoase repere din lume.

Inelul de pietre megalitice a fost construit în urmă cu aproximativ 4.000 de ani și a fost o performanță impresionantă pentru oamenii primitivi care l-au construit, dar asta este cam tot ce știu arheologii cu siguranță. Niciuna dintre teoriile cu privire la scopul inițial al Stonehenge, care variază de la un observator astronomic la un templu religios de vindecare, nu a fost vreodată, ei bine, fixată în piatră.

Capcane pentru animale antice

Zidurile joase de piatră care străbat deșerturile din Israel, Egipt și Iordania i-au nedumerit pe arheologi de când au fost descoperite de piloți la începutul secolului XX.

Lanțurile de linii cu o lungime de până la 64 de kilometri (40 de mile), supranumite de oamenii de știință "zmeie" pentru aspectul lor din aer, datează din anul 300 î.Hr. dar au fost abandonate cu mult timp în urmă.

Misterul ar putea fi oarecum mai clar datorită unui studiu recent care susține că scopul zmeilor era de a canaliza animalele sălbatice spre o mică groapă, unde puteau fi ucise cu ușurință în număr mare. Acest sistem eficient sugerează că vânătorii locali știau mai multe despre comportamentul faunei locale decât se credea până acum.

Liniile Nazca

De la sol, liniile Nazca din Peru nu sunt nimic spectaculos. Cu toate acestea, văzute din aer, de unde au fost observate pentru prima dată de avioanele comerciale în anii 1920 și 1930, ele sunt uluitoare.

Arheologii sunt de acord că formele uriașe, există sute dintre ele, de la linii geometrice la reprezentări complicate de animale, plante și figuri imaginare, au fost realizate acum peste 2.000 de ani de către oamenii din cultura pre-Inca Nazca, care au îndepărtat pur și simplu pietricelele roșii de la suprafață pentru a dezvălui pământul mai deschis de dedesubt, în desene la alegerea lor.

Motivul pentru care au făcut acest lucru rămâne enigmatic, ceea ce i-a determinat pe adepții teoriei conspirației să lanseze idei despre aterizări extraterestre și astrologie antică. Arheologii spun că liniile au fost mai degrabă o metodă de comunicare rituală cu zeitățile din Nazca.

Marile piramide

Chiar și informațiile pe care arheologii le cunosc despre Marile Piramide din Egipt sunt extrem de fascinante, ca să nu mai vorbim despre ceea ce ar mai putea fi descoperit.

Construit în urmă cu aproape 5.000 de ani în ceea ce este acum Cairo, complexul de trei piramide, cu cea mai mare, Khufu, dominând situl, este o mărturie a respectului vechilor egipteni pentru faraonii lor și a complexității credinței lor în viața de apoi.

Arheologii continuă să descopere noi tuneluri și puțuri construite în interiorul piramidelor și continuă să caute indicii despre cine a construit marile monumente, cum și de ce, chiar și astăzi.

Giulgiul din Torino

Poate că nicio descoperire arheologică nu este mai dezbătută decât enigmaticul Giulgiu din Torino, despre care mulți cred că este giulgiul de înmormântare al lui Iisus Hristos. Această bucată lungă de pânză de sarja poartă urme de sânge, precum și amprenta întunecată a corpului unui om.

Biserica Catolică a înregistrat oficial existența giulgiului în anul 1353 d.Hr. și anume atunci când pânza a apărut într-o biserică din Lirey, Franța. Însă legenda giulgiului datează din anii 30 sau 33 d.Hr. Potrivit acestei legende, giulgiul a fost transportat din Iudeea (în prezent, sudul Palestinei) la Edessa, în Turcia, și mai târziu la Constantinopol (numit în prezent Istanbul). Când cruciații au jefuit Constantinopolul în anul 1204 d.Hr., pânza a fost mutată la Atena, în Grecia, unde se presupune că a fost păstrată până în anul 1225 d.Hr.

Abia în anii 1980, cercetătorii au pus mâna pe pânză pentru a încerca să-i determine vârsta reală cu ajutorul datării cu radiocarbon. Aceștia au stabilit că presupusa pânză de înmormântare a lui Iisus a fost creată, de fapt, între anii 1260 și 1390 d.Hr. Cu alte cuvinte, oamenii de știință au stabilit că pânza este cel mai probabil un fals medieval. Cu toate acestea, criticii acestei cercetări susțin că oamenii de știință ar fi putut data porțiuni mai noi ale giulgiului care au fost cusute împreună la secole după moartea lui Iisus, ceea ce ar explica de ce giulgiul pare mai "nou" decât este în realitate.

Gobekli Tepe

Oamenii s-au așezat pentru prima dată în orașe permanente, au cultivat și apoi au construit temple, în această ordine, începând cu 8.000 î.Hr. Sau au făcut-o?

O descoperire arheologică uimitoare făcută în 1994 la Gobekli Tepe, o zonă rurală din Turcia, a aruncat în aer această ipoteză, provocând noi întrebări despre evoluția civilizației.

Conținând mai multe inele de coloane uriașe de piatră sculptate cu scene de animale și datând din mileniul al X-lea î.Hr., Gobekli Tepe este considerat cel mai vechi lăcaș de cult din lume. Cu toate acestea, dovezile sugerează, de asemenea, că oamenii care l-au construit erau vânători seminomazi, care probabil nu erau conștienți de agricultură, care a urmat în zonă doar cinci secole mai târziu. Datorită lui Gobekli Tepe, arheologii trebuie să se întrebe acum care a fost primul. Proiectele de construcție ca acesta au dus la colonizare și nu invers, așa cum s-a crezut întotdeauna?

Comoara Pergamentul de cupru

Un mister pe care arheologii vor să-l rezolve cu adevărat: Un pergament antic de cupru descoperit în situl Qumran în 1952 ar putea descrie o cantitate masivă de aur și argint ascunsă, dar nimeni nu știe unde ar putea fi acea comoară sau dacă ea există măcar.

Pergamentul de cupru a fost găsit alături de manuscrisele de la Marea Moartă în ceea ce este acum Cisiordania, în teritoriile palestiniene. Acesta datează de aproape 2.000 de ani, din perioada în care Imperiul Roman controla așezarea Qumran. Cercetătorii cred că pergamentul ar putea descrie o comoară care a fost ascunsă de localnici pentru a nu ajunge în mâinile forțelor romane în timpul frecventelor revolte din zonă împotriva imperiului.

Moartea regelui Tut

Puține mistere arheologice stârnesc atâta emoție ca acesta: mumia misterioasă a faraonului egiptean Tutankhamon.

Mormântul regelui Tut a fost dezgropat în 1922 de egiptologul britanic Howard Carter, iar poveștile despre "blestemul faraonului" care îi ucide pe cei care se apropie de mormânt au circulat de atunci. Însă adevăratele mistere ale mormântului regelui Tut sunt chiar mai interesante decât orice blestem. Arheologii cred că băiatul rege a murit pe neașteptate, poate din cauza unei infecții sau a rănilor suferite într-un accident de car. Moartea sa prematură poate ajuta la explicarea stării ciudate în care se afla mumia sa atunci când a fost descoperită.

Regele Tut pare să fi luat foc după ce corpul său a fost mumificat și mormântul său sigilat. Experții care au studiat mumia cred că învelișurile de in ale regelui Tut, care au fost îmbibate în uleiuri inflamabile de îmbălsămare, ar fi putut reacționa cu oxigenul din aer pentru a declanșa o reacție în lanț care a aprins cadavrul regelui, "gătindu-l" la aproximativ 390 de grade Fahrenheit (200 de grade Celsius).

O înmormântare grăbită s-a aflat probabil în spatele îmbălsămării defectuoase care a provocat incendiul. Dar înmormântarea pripită a acestei figuri regale dă naștere și unui alt mister: este posibil ca mormântul regelui Tut să fi fost construit inițial pentru altcineva și să existe și alte mumii nedescoperite îngropate în același mormânt.

Chivotul legământului

Chivotul legământului este un cufăr de lemn încrustat cu aur care conține tablele de piatră cu cele 10 porunci, conform Cărții Exodului. În antichitate, această cutie sfântă era păstrată în Primul Templu, un lăcaș de cult evreiesc din Ierusalim. Dar Primul Templu a fost distrus în 587 î.Hr. de o armată babiloniană condusă de regele Nabucodonosor al II-lea, potrivit Bibliei ebraice. Nimeni nu știe cu siguranță ce s-a întâmplat cu chivotul, deși, de când a dispărut, mulți oameni (atât reali, cât și fictivi) au plecat în căutarea lui.

Până în prezent, nimeni nu a găsit cu adevărat relicva sfântă (în afară de Indiana Jones, desigur). Unele rapoarte antice spun că arca a ajuns în Babilon după ce Nebucadnețar a jefuit orașul. Alții spun că chivotul a fost îngropat undeva în Ierusalim sau că a fost distrus împreună cu Primul Templu. Rapoartele moderne dau de înțeles că chivotul se află într-o mănăstire din Etiopia.

Iar un text ebraic antic tradus recent sugerează că Chivotul Legământului se va dezvălui pur și simplu, deși nu "până în ziua venirii lui Mesia, fiul lui David".

Manuscrisul Voynich

Una dintre cele mai discutate cărți ale secolului XX a fost un text antic pe care nimeni nu l-a putut citi. Descoperit de un librar antic în 1912, manuscrisul Voynich este o carte de 250 de pagini scrisă într-un alfabet necunoscut și ilustrată cu o serie de imagini, de la nuduri feminine la ierburi medicinale și semne zodiacale.

Potrivit cercetătorilor, cartea, care se află în prezent la Beinecke Rare Book & Manuscript Library din cadrul Universității Yale, datează de aproximativ 600 de ani și a fost scrisă probabil în Europa Centrală. În timp ce unii cercetători cred că această carte este pur și simplu o farsă din epoca Renașterii, plină de cuvinte neinteligibile, există unii care cred că textul cărții este scris într-o limbă necunoscută. Alții cred că cartea prezintă un fel de cod care încă nu a fost descifrat.

Stephen Bax, profesor de lingvistică aplicată la Universitatea Bedfordshire din Anglia, a susținut că a descifrat 14 dintre caracterele manuscrisului Voynich în februarie 2014. Cartea este cel mai probabil un tratat despre natură, scris într-o limbă din Orientul Apropiat sau din Asia, potrivit lui Bax.

Hobbiții

Unele descoperiri științifice sunt cu adevărat mai ciudate decât ficțiunea. Un exemplu în acest sens: descoperirea în 2003 a hobbiților pe îndepărtata insulă indoneziană Flores. Nu, oamenii de știință nu au dat peste o versiune din lumea reală a Comitatului, dar au descoperit oasele micuțului hominin antic Homo floresiensis, pe care l-au supranumit rapid "Hobbitul".

Primul schelet de H.floresiensisschelet descoperit vreodată aparținea unei femei adulte de 30 de ani, înaltă de 1,06 metri (3,5 picioare). La început, cercetătorii au crezut că oasele minuscule ar fi putut aparține unui om cu microcefalie, o afecțiune caracterizată de un cap mic și o statură scundă. Dar descoperirile ulterioare ale unor schelete de dimensiuni similare au sugerat că Hobbitul nu este doar un om micuț - este propria sa specie. Cu toate acestea, locul exact al lui H. floresiensis în arborele genealogic al homininilor (strămoșii oamenilor) este încă un mister.

Dispariția lui Sanxingdui

Nu orice descoperire arheologică perplexă este făcută de un arheolog experimentat. În 1929, un bărbat care repara un șanț de canalizare în provincia chineză Sichuan a descoperit o comoară de artefacte din jad și piatră. Aceste comori au ajuns în mâinile unor colecționari privați, iar în 1986, arheologii care lucrau în zonă au scos la iveală alte două gropi pline de comori din epoca bronzului, inclusiv jad, colți de elefant și sculpturi din bronz.

Dar cine a creat aceste minuni ascunse? Cercetătorii cred acum că membrii civilizației Sanxingdui - o cultură care s-a prăbușit între 3.000 și 2.800 de ani în urmă - au realizat artefactele. Arheologii știu acum că Sanxingdui a locuit cândva un oraș înconjurat de ziduri pe malul râului Minjiang. Dar de ce au părăsit acest oraș și de ce au îngropat atât de multe artefacte în gropi înainte de a fugi, este sursa multor speculații în rândul cercetătorilor. În 2014, cercetătorii au prezentat o idee în cadrul reuniunii Uniunii Geofizice Americane din San Francisco, sugerând că un cutremur de acum 3.000 de ani ar fi redirecționat râul orașului, determinându-i pe locuitori să se mute.

Arca lui Noe

Unele lucruri sunt atât de bune încât îți dorești să le descoperi din nou și din nou - cum ar fi Arca lui Noe, de exemplu. Barca biblică a fost descoperită de multe ori de mulți oameni... sau nu?

Timp de secole, arheologii amatori din întreaga lume au pretins că au găsit dovezi ale arcei pe și în jurul Muntelui Ararat din Turcia, care este locul în care barca s-a oprit, conform Cărții Genezei. Însă unii cercetători se îndoiesc că arca uriașă a lui Noe a fost construită vreodată. Ca și Atlantida, Arca lui Noe este un mister arheologic care va continua să fie rezolvat, din nou și din nou, chiar dacă s-ar putea să nu existe.

Maya pierdută

Cum poate dispărea pur și simplu o civilizație care a prosperat timp de aproape șase secole? Acesta este un mister pe care arheologii care lucrează în sudul Mexicului și în nordul Americii Centrale încearcă să îl rezolve de zeci de ani.

În jurul anului 900 d.Hr., înfloritoarea civilizație mayașă s-a prăbușit, dar motivele acestei căderi sunt neclare. Studiile științifice sugerează că seceta ar fi putut juca un rol cheie în căderea mayașilor. Pe măsură ce mayașii au defrișat pădurile pentru a face loc unor orașe mai mari și terenurilor agricole, este posibil ca, fără să vrea, să fi agravat secetele frecvente care au fost cauza pierderii lor, potrivit unui studiu publicat în 2012 în revista Science.

Alți cercetători speculează că degradarea solului și scăderea populațiilor de pradă (în special a cerbilor cu coadă albă) au contribuit la sfârșitul mayașilor. Alți experți notează că schimbarea rutelor comerciale, precum și conflictele politice interne au grăbit probabil dispariția fostului mare imperiu.

Khatt Shebib

S-ar putea crede că un zid de piatră lung de 150 de kilometri (93 de mile) ar avea un scop foarte evident, dar nu este cazul lui Khatt Shebib. Acest zid misterios din Iordania a fost raportat pentru prima dată în 1948, iar arheologii încă nu sunt siguri de ce a fost construit, când a fost construit sau cine l-a construit.

Zidul se întinde de la nord-nord-est la sud-sud-vest și conține secțiuni în care două ziduri merg unul lângă altul, precum și secțiuni în care zidul se ramifică. Deși astăzi zidul este în ruine, în perioada sa de glorie, cea mai mare parte a acestuia ar fi avut o înălțime de aproximativ 1 metru și jumătate și o lățime de doar 0,5 metri; este puțin probabil ca Khatt Shebib să fi fost construit pentru a ține la distanță armatele invadatoare. Cu toate acestea, este posibil să fi fost construit pentru a ține la distanță inamici mai puțin amenințători - cum ar fi caprele înfometate, de exemplu. Urmele agriculturii antice la vest de zid sugerează că structura ar fi putut servi drept graniță între vechile terenuri agricole și pășunile fermierilor nomazi, potrivit arheologilor din cadrul proiectului Arheologie Aeriană în Iordania.

Cercurile mari

Khatt Shebib nu este singura structură antică din Iordania care îi nedumerește pe arheologi; cercurile de piatră, care datează de 2.000 de ani și care împânzesc zona rurală iordaniană, îi fac, de asemenea, pe oamenii de știință să se scarpine în cap.

Cunoscute pur și simplu sub numele de "cercurile mari", 11 dintre aceste structuri au fost reperate până acum în Iordania. Cercurile au un diametru de aproximativ 1.312 picioare (400 m) și sunt înalte de doar câțiva metri. Niciunul dintre aceste cercuri cu pereți scurți nu are deschideri prin care să treacă oameni sau animale, așa că este puțin probabil ca acestea să fie exemple antice de corturi pentru animale, potrivit arheologilor. Așadar, la ce serveau mai exact? Nimeni nu știe.

Cercetătorii compară acum Cercurile Mari cu alte structuri circulare de piatră din Orientul Mijlociu pentru a le afla scopul misterios.

Piatra Cochno

Ce se întâmplă cu toate aceste pietre misterioase? În 2016, arheologii din Glasgow, Scoția, au excavat o placă de piatră veche de 5.000 de ani (și istoria sa enigmatică).

Așa-numita Cochno Stone măsoară 43 de picioare pe 26 de picioare (13 pe 8 metri) și conține modele de vârtejuri cunoscute sub numele de "urme de cupe și inele", care au fost identificate și în situri preistorice din alte părți ale lumii. Lespedea ar putea fi un exemplu de operă de artă antică, potrivit lui Kenny Brophy, arheolog și lector superior la Universitatea din Glasgow.

Cercetătorii care au studiat Piatra Concho în anii 1930 au crezut că inscripțiile de pe piatră ar fi putut fi legate de fenomene astronomice, cum ar fi eclipsele, dar Brophy nu crede că este cazul. El și echipa sa de cercetători studiază în prezent piatra mai îndeaproape pentru a discerne modul în care oamenii preistorici ar fi putut să o folosească.

Super-Henge

Și acum pentru mama încărcăturii de pietre misterioase: Faceți cunoștință cu Super-Henge, un monument masiv de piatră situat la doar 3,2 km de Stonehenge, în Marea Britanie.

Imensul monument, care este alcătuit dintr-o colecție de monoliți de piatră, a fost dezgropat în 2015. Arheologii au găsit monoliții sub malul Durrington Walls (un dig circular acoperit cu iarbă). Potrivit cercetătorilor, acest super-henge făcea probabil parte dintr-un imens monument neolitic de un anumit fel.

Caimac subacvatic

În 2003, oamenii de știință din Israel au descoperit o structură enormă de piatră sub Marea Galileii. Monumentul, alcătuit din mai multe pietre gigantice așezate unele peste altele, cântărește aproximativ 60.000 de tone (mai greu decât majoritatea navelor de război) și se ridică la o înălțime de aproape 10 metri (32 de picioare).

Oamenii de știință care au descoperit acest morman de pietre subacvatice, sau cairn, nu au nicio idee despre scopul pentru care ar fi putut fi folosit, deși, potrivit cercetătorilor, în alte părți ale lumii, cairnurile marchează în mod tradițional înmormântările. Alte structuri stâncoase uriașe se află în apropiere, deși niciuna dintre aceste structuri cunoscute nu este subacvatică. Este posibil ca ridicarea nivelului mării să fi scufundat ceea ce a fost cândva un cairn terestru, au explicat cercetătorii după descoperire. Yitzhak Paz, de la Autoritatea pentru Antichități din Israel și de la Universitatea Ben-Gurion, crede că acest monument acvatic ar putea data de peste 4.000 de ani. Este posibil să fie rămășițele unui fel de așezare fortificată, a declarat Paz pentru Live Science în 2013.

Borcanul Holey

Arheologii au scos la iveală o mulțime de artefacte sfinte, inclusiv borcane, dar descoperirea unui borcan cu găuri (adică un borcan plin de găuri) a fost o premieră pentru cercetători. Borcanul, care a fost recuperat inițial dintr-un crater de bombă din afara Londrei după cel de-al Doilea Război Mondial, datează din timpul Britaniei romane (partea din Marea Britanie aflată sub dominație romană între aproximativ 43 și 410 d.Hr.), iar cercetătorii speculează că ar fi putut fi folosit ca o lampă sau ca un fel de cușcă pentru animale, fie pentru șoareci, fie pentru șerpi. Cu toate acestea, aceste posibile utilizări sunt de fapt doar presupuneri, potrivit arheologilor.

Recipientul cu aspect ciudat este expus la Muzeul de Arheologie din Ontario, Canada, unde cercetătorii așteaptă să vină cineva care a văzut un borcan la fel de hulpav și care ar putea ști care este scopul unui astfel de obiect.