Invitatii EVZ
Cele mai frecvente 6 greșeli de viață care au rădăcinile în copilărie. Cu românul pe psiholog
De cele mai multe ori relația dintre copil și mamă sau tată este specială, bazată pe iubire necondiționată, echilibru, sprijin, confirmare și susținere. Relația părinte - copil este relația care se va manifesta sub diverse forme în celelalte relații pe care copilul le va dezvolta ulterior cu diverse alte persoane de-a lungul vieții.
Ca adulți, este o provocare, să identificăm daunele lăsate în urmă de relația bolnăvicioasă sau dăunătoare, pecare am avut-o cu unul din părinți sau chiar cu amândoi. Cum putem vindeca ceva de care nu suntem conștienți sau, pur și simplu, nu putem vedea sau nu putem atinge? Putem trăii cu aceste răni o viață, fără să realizăm că devenim treptat, treptat dificili, izolați, „victime” ale societății, etc.
Ipotezele inconștiente pe care le tragem din copilărie despre modul în care funcționează lumea și modul în care oamenii din ea acționează animă comportamentele noastre adulte, fără să ne dăm seama că sunt înrădăcinate în trecut.
Iată care sunt cele mai frecvente 6 greșeli despre viață, percepute de cei care nu s-au simțit iubiți atunci când au fost mici:
Ne puteți urmări și pe Google News
1. Violența se învață și se perpetuează. Pe de o parte atunci când un copil este bătut este umilit și stima de sine este din ce în ce mai scăzută, când asistă la scene violente între proprii părinți sau atunci când își vede părinții agresați, atunci cunoaște neputința, slăbiciunea și vulnerabilitatea. Ca adult se poate regăsi fie ca o persoană obedientă, fie ca o persoană suficient de puternic încât să se impună prin violență verbală sau fizică.
2. Fmiliile în care se vorbește urât nu doar că îi dezvoltă copilului un vocabular ne potrivit, dar familiarizarea cu acest gen de vocabular îl va determina să își caute anturaje unde va identifica același vocabular pentru a nu se simți inferior în raport cu cei de care este înconjurat. Pe termen lung nu va căuta să se realizeze sau să se dezvolte personal ci să fie parte dintr-un anturaj nu tocmai potrivit.
3. Dacă din dorința de a ne încuraja, părinții ne-au dat dreptate mereu, asta nu înseamnă că toți cei din anturajul nostru trebuie să ne susțină punctul nostru de vedere. În societate putem fi percepuți ca fiind imaturi și răsfățați.
4. În perioada copilăriei când primim fără să oferim nimic în schimb, înțelegem că ni se cuvine, că așa este normal iar odată cu vârsta ajungem să ne adaptăm cu greu la ceea ce câștigăm în comparație cu ce ne dorim să achiziționăm.
5. Când nu am primit atenție suficientă de la părinți sau am avut senzația că trăim în umbra unui frate sau a unei surori de fapt nu am primit confirmările sau încurajările de care am fi avut nevoie și odată cu această situație am dezvoltat un caracter evitant.
6. O altă problemă des întâlnită sunt acele afirmații de genul „nu ești bun de nimic, semeni cu tatăl tău...”, „o să ajungi la fel de rău ca mama ta...”, etc. Aceste afirmații cântăresc mult în psihicul unui copil, pe de o parte poate ajunge să își urască unul din părinți și pe de altă parte se va simți incomplet, insuficient și chiar incapabil să facă ceea ce trebuie. Cu siguranța sunt mai multe greșeli pe care adulții leau făcut în relație cu copii lor, cel mai probabil le-au făcut din neștiință, nu cu răutate însă aceste greșeli nu rămân fără urmări. Odată identificate aceste probleme trebuie corijate astfel încât să nu existe urmări în viața de zi cu zi. Aceste probleme se pot rezolva mai ușor și mai eficient în cabinetele de psihoterapie așa încât este bine să apelați la un specialist.
Recomandările noastre
