Cele mai căutate rețete în pandemie. În anul 2020, carantina și restricțiile i-au obligat pe români să își schimbe radical stilul de viață și să găsească alte modalități de a își ocupa timpul.
Cele mai căutate rețete în pandemie. Anul trecut, pandemia provocată de noul coronavirus și restricțiile interminabile i-au obligat pe români să își schimbe radical stilul de viață și să găsească alte activități pentru a își ocupa timpul.
În vreme ce unii au ales să își ocupe timpul cu lectură, renovări sau sport, alții s-au decis să experimenteze mai mult din punct de vedere culinar, iar cele mai căutate rețete au fost chiar cele de mâncare românească, conform unei analize efectuate de SDR Media și Bookingham, scrie Paginademedia.
Cele mai căutate rețete în pandemie. Care au fost preparatele preferate ale românilor
Locul întâi în topul căutărilor a fost ocupat de celebra ciorbă de perișoare, aproximativ 770,000 de români căutând această rețetă.
Pe locul doi se află faimoasa ciorbă rădăuțeană care a înregistrat circa 630,000 de căutări. La mare căutare a fost și rețeta pentru ardei umpluți, circa 400,000 de români cutând informații pe Google despre acest preparat. Pe locul patru s-au aflat chifteluțele, care au adunat circa 300,000 de căutări.
În ceea ce privește categoria „desert”, cea mai căutată rețetă a fost cea de plăcintă de mere căutată de peste 600,000 de mii de oameni. Topul este completat de rețeta pentru clătite americane, care a strâns peste jumătate de milion de căutări. Nici rețetele de post nu au fost „neglijate”, acestea însumând circa 2,7 milioane de căutări pe Google.
Când scăpăm de pandemie în România?
Prin vaccinare, în 6-9 luni am putea scăpa de pandemie, susține Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. De asemenea, acesta a mai spus că respectarea regulilor le-ar câștiga timp autorităților.
„Prin respectarea regulilor, putem să câştigăm timp şi să salvăm viaţa celor mai vulnerabili. De scăpat din asta o să scăpăm prin vaccinare. Este prima dată când avem o şansă reală, o speranţă. Într-un timp definit, cât de cât definit, putem să vorbim despre 6-9 luni, am putea să scăpăm de această pandemie.
Gândiţi-vă cum vedeaţi lucrurile în martie anul trecut! Gândiţi-vă dacă nu cumva în martie anul trecut, sigur, când toţi credeam că o să fie de scurtă durată, dar dacă v-ar fi spus cineva că în iarna următoare o să fie mai rău.
Gândiţi-vă cum aţi fi primit atunci vestea că există un vaccin şi că există o scăpare! Nu cumva aţi fi zis: hai să vină mai repede şi hai să facem lucrurile cât mai repede?”, a afirmat ministrul în urmă cu câteva săptămâni.