Cel mai important premiu în presă, adjudecat!

Cel mai important premiu în presă, adjudecat!

Marcarea a 100 de ani de existență neîntreruptă a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) a adunat zeci de membrii la o Serată închinată lui Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc, azi, 170 de ani. Cu acest prilej s-au acordat două premii importante unor jurnaliști consacrați și dedicați meseriei.

UZPR a oferit disticții de merit pentru întreaga lor carieră ziariștilor Simona Ionescu, redactor șef la Evenimentul zilei și Dumitru Manolache, senior editor la cotidianul Lumina, editat de Patriarhia Română.

Simona Ionescu se află în echipa „Bulinei roșii” încă de pe vremea în care maestrul Ion Cristoiu ducea ziarul spre 1 milion de exemplare vândute într-o singură zi, și până acum, în vremea online-ului, când evz.ro adună milioane de cititori pe o platformă mai accesibilă și mai rapidă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Uniunea Ziariștilor Profesioniști, la conducerea căreia se află președintele Doru Dinu Glăvan, a apreciat corectitudinea cu care Simona Ionescu și-a desfășurat, vreme de trei decenii, meseria de jurnalist, despre care se spune că este „câinele de pază al democrației”. Redactorul Șef al EVZ a primit cu multă emoție diploma, în special pentru că această recunoștință vine de la cel mai înalt nivel al profesionalismului, UZPR fiind singura organizație de breaslă care se implică în dezvoltarea presei din România și în protejarea drepturilor jurnaliștilor.

Jurnalistul și scriitorul Ștefan Mitroi (centru)

„Distincția <<Credință și Loialitate>> se acordă doamnei Simona Ionescu – Redactor Șef  Evenimentul Zilei, pentru talentul, devoțiunea și responsabilitatea puse în slujba înnobilării profesiei de jurnalist de-a lungul unei bogate cariere”, este mesajul inserat pe diploma primită.

 Simona Ionescu: „Când un veteran al presei ca maestrul Neagu Udroiu îți spune că te citește…”

„Am început anul bine, să zicem. La Serata jurnaliștilor închinată sărbătoririi a 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România mi-a decernat Distincția Credință și Loialitate pentru cei 30 de ani de jurnalism. Premiul, scrie pe diplomă, a fost acordat "pentru talentul, devoțiunea și responsabilitatea puse în slujba înnobilării profesiei de jurnalist, de-a lungul unei bogate cariere". Onorată apreciere, mai ales ca vine din partea celei mai importante organizații de breaslă! Iar când un veteran al presei ca maestrul Neagu Udroiu îți spune că te citește și îți apreciază scrierile, nu poți decât să te gândești că și meseria ți-a întors înapoi tot ce i-ai dat tu, cu cea mai mare credință și iubire.”, a scris Simona Ionescu, Redactor Șef EVZ pe contul ei de Facebook.

Tronos

La premierea care a avut loc la Institutul Cultural Român au participat jurnaliști consacrați, dar și actorul Dorel Vișan, artista Lenuța Burghilă din Basarabia, care cântă pe versurile lui Mihai Eminescu, precum și Corul Tronos, care a susținut un recital absolut uluitor.

Actorul Dorel Vișan