Cel mai bogat om din lume. Nu e nici Jeff Bezos, nici Elon Musk. Europenii nu știau de existența sa. FOTO

Cel mai bogat om din lume. Nu e nici Jeff Bezos, nici Elon Musk. Europenii nu știau de existența sa. FOTO

Cel mai bogat om din lume a deținut cantități uriașe de aur. Averea sa a fost estimată la aproximativ 400 de miliarde de dolari. Din păcate, domnitorul s-a stins înainte ca faptele sale să ajungă la urechile conducătorilor europeni.

Nu este nici Jeff Bezos și nici Elon Musk. A fost chiar mult mai bogat decât cei doi miliardari. Mansa Musa Întâiul, conducător al Imperiului Mali, a trăit în urmă cu 608 ani și a fost cel mai bogat om din lume, chiar dacă nici măcar el nu era conștient de averea pe care o deținea. Potrivit estimărilor oamenilor de știință, a economiștilor și istoricilor, Mansa Musa a deținut o avere în valoare de peste 400 de miliarde de dolari, cu mult peste averea lui Jeff Bezos (195 de miliarde de dolari) și a lui Elon Musk (185 de miliarde de dolari).

Teritoriile aflate sub conducerea "Regelui Regilor"

Mansa Musa (Regele Regilor, conform dialectelor locale) a preluat puterea asupra regatului Mali în anul 1312. Mali era unul dintre cele mai puternice imperii, alături de Ghana, ambele aflate la sud de Sahara. Acestea purtau denumirea de regate de aur. Teritoriile pe care cele două regate se întindeau la vremea respectivă erau mult mai întinse decât cele care le poartă numele, astăzi. Astfel, Mansa Musa a domnit peste teritoriile Mali-ului, Ghanei, Senegalului, Sudanului şi Nigerului de astăzi.
Pagină din faimosul Atlas Catalan din anul 1375, care îl reprezintă pe regele Mansa Musa cu o pepită de aur în mână

Pagină din faimosul Atlas Catalan din anul 1375, care îl reprezintă pe regele Mansa Musa cu o pepită de aur în mână

 

La început, Regele Mansa Musa nu domnea peste teritoriile străbătute de fluviul Niger, însă a reușit să lupte și a trecut sub domnia sa și orașele Timbuktu şi Gao. Ulterior, a ocupat și o parte din teritoriul Sudanului. Regele Mansa Musa făcea parte din casa Soninke, care avea dreptul, prin decret regal, asupra oricărei pepite de aur, lucru care a consolidat puterea membrilor familiei. Chiar dacă era musulman, despre regele Mansa Musa se spune că era un domnitor foarte tolerant. Astfel, el a permis supușilor săi să practice și alte religii în afara islamului.

Regele aurului. Dăruia mulțimii cantități uriașe de metal prețios

Mansa Musa a fost supranumit Regele aurului, fiindcă, aproape oriunde mergea, dăruia mulțimii cantități uriașe de metal prețios. Mansa Musa a fost primul om din întreaga lume care a controlat, fără voia sa, însă, prețul aurului din zona mediteraneană. Pelerinajul regelui Mansa Musa la Mecca a intrat în istorie drept un moment de glorie nemaiîntâlnită. Opulența sa a fost de nedescris. Se spune că regele Musa arunca cu aur în oameni, indiferent de statutul lor social - atât de bogat era. Odată cu vizita sa în Egipt, prețul aurului a scăzut în întregul teritoriu, motivul fiind reprezentat de faptul că regele Musa a oferit locuitorilor cantități uriașe de metal prețios astfel încât prețul acestuia a scăzut extrem de mult. În Mecca şi Medina, regele a procedat la fel, iar efectele economice s-au resimțit timp de mai multe decenii.

Regele Regilor, Mansa Musa

Ce s-a întâmplat după moartea lui Musa

Sub conducerea lui Mansa Musa, imperiul a prosperat. Regele era descris de toți cronicarii de la acea vreme drept cel mai înțelept domnitor. Comerțul cu aur, sare, fildeşi şi nuci de kola a înregistrat o înflorire excepțională. Relațiile diplomatice pe care le-a stabilit Mansa Musa au fost apreciate de toți liderii de la acea vreme. Datorită înțelepciunii sale, regele Musa a evitat multe conflicte, iar poporul s-a bucurat de pace sub conducerea sa. În anul 1332, regele Mansa Musa s-a stins, iar Imperiul Mali a fost atacat. Confruntându-se cu nenumărate războaie, atât din partea statelor vecine, dar și din interior, imperiul s-a destrămat. Aurul pe care regele Mansa Musa îl deținea a dispărut, cu mult timp înainte ca faptele domnitorului să ajungă la urechile conducătorilor europeni, potrivit descopera.com.