Cei patru călăreți mascați ai Apocalipsei au barba lui Marx și ceafa rasă a lui Mao
- Adrian Pătrușcă
- 14 iunie 2020, 08:00
A treia caracteristică, derivând logic din a doua, este Caracterul Distructiv.
Din nou, nu este nevoie să insistăm aici în ceea ce privește ISIS și anarhia stângii radicale. Două imagini, așezate una lângă alta, cu jihadiști care distrugeau statui antice din Palmyra și militanți Black Lives Matter care aruncau în apă statuia unui filantrop britanic din secolul XVII, au circulat pe rețelele sociale, ilustrând asemănarea perfectă dintre cele două categorii de vandali.
Caracterul distructiv al Imigrației derivă direct din cel al ISIS. Multe dintre atacurile teroriste de după 2015 au ca autori imigranți hipnotizați de mitul Jihadului. Și, indirect, din ciocnirea a două civilizații incompatibile: cea invadatoare, energică, agresivă, cu veleități de stăpânitor, și cea invadată, letargică, pasivă cu veleități de supus. Când se ciocnesc, materia și antimateria provoacă explozii colosale. Și în cazul imigrației, exploziile sunt adesea reale. Atacurile cu grenade au devenit ceva obișnuit în cartierele cu imigranți din Suedia.
Dar supunerea în fața imigranților duce și la un alt fel de distrugere, mai subtil, dar la fel de agresiv: al civilizației creștine occidentale. Regimul instituit pentru combaterea COVID-19 a contribuit și el la acest fel de distrugere, accentuând cancerele care măcinau deja în societate: fragilul sentiment comunitar, frica de moarte și de risc, dependența benevolă de statul-Tătuc, anticreștinismul. La aceasta se adaugă distrugerile economice, fără precedent după Al Doilea Război Mondial.
A patra caracteristică este Dogma.
Religioasă, în cazul ISIS, sau învestită cu putere cvasi-divină. Cine contrazice Dogma este dușmanul mișcării.
Nesupunerea în fața Califatului te costă capul.
Neacceptarea Imigrației îți atrage, pe de o parte, oprobriul public și sancțiunea adeseori penală a autorității, pe de alta, represaliile directe și contondente ale imigranților înșiși.
Nesupunerea față de regimul COVID-19 atrage și ea oprobriu public, sancțiuni penale și riscul de a fi exclus la propriu din societate prin carantinare și izolare.
Neacceptarea Anarhiei presupune și ea riscuri directe - agresiune, jaf, viol, crimă, și indirecte - excluderea socială pentru „trogloditism”. Ziariști faimoși din America, dedicați trup și suflet cauzei Stângii, au fost demiși pentru gesturi de bun-simț elementar: au cerut părerea unui politican republican sau, horribile dictu, au afirmat că „Și clădirile contează”, aluzie la distrugerile făcute de „Black Lives Matter”.
A cincea caracteristică: Dogma vestește/impune Schimbarea Lumii. Revoluția mondială.
ISIS dorește să schimbe lumea prin Jihad.
Adepții Imigrației vor să schimbe lumea prin distrugerea tradițiilor și multiculturalism.
Regimul COVID a vestit de la bun început și repetă de câte ori are ocazia, cu deconcertantă siguranță, că „lumea nu va mai fi la fel”, deși aceiași heralzi recunosc că singurul lucru care se știe sigur despre acest coronavirus este că nu se știe nimic.
În fine, militanții Black Lives Matter, Antifa și ceilalți anarhiști afirmă deschis că vor distrugerea acestei lumi și construirea alteia, mai bună, mai dreaptă, mai frumoasă. O nouă Utopia.