Interviu cu romancierul din Ucraina orientală Serhi Iadan, autorul cărții „Jurnal din Lugansk”, apărut în Le Nouvel Observateur.

De ce ați scris „Jurnal din Lugansk”?

Jurnalul de călătorie este o specie foarte comodă: poți să scrii ceea ce vezi și să-ți împărtășeșit impresiile fără să te îngrijești prea mult de formă. Locuiesc la Harkov, care nu este departe, și am mers în Donbass în aprilie și mai 2014. Era momentul în care grupurile pro-ruse anunțau crearea celor două republici, Donețk și Lugansk, regiuni ale Donbassului.

Dar în vremea aceea exista speranță că acest conflict va rămâne unul local și va putea fi rezolvat fără un război adevărat. Existau, desigur, ici, colo, locuitori înarmați cu mitraliere. Și grupuscule care ocupaseră clădirile oficiale și îl chemau pe Putin în ajutor. Dar puteai să te apropii de el cu ușurință, să le vorbești, să-i fotografiezi. Animozitatea nu se instalase.

Din păcate, puterea ucraineană, în loc să rezolve conflictul, s-a ocupat de propriul calendar: cel al alegerilor prezidențiale, și apoi parlamentare. S-a pierdut timp prețios. Coloane de tancuri rusești au invadat Donbassul. Ni s-a impus un război artificial care nu mai poate avea o rezolvare militară.

Rusia afirmă că opresiunea lingvistică la care sunt supuși rusofonii este motivul principal al revoltelor care au izbucnit în Estul Ucrainei, în timpul manifestațiilor din Piața Maidan. Ce credeți?

Este un clișeu prea uzat. Sunt ani de zile de când, în apropierea alegerilor, se flutură argumentele lingvistice. Unii spun că lima rusă este oprimată, alții spun același lucru despre ucraineană. Dar, imediat ce trec alegerile, tema este uitată până la scadența următoare.

Am găsit întotdeauna că aceste speculații sunt odioase. Pentru fiecare individ, limba maternă este o chestiune sensibilă. Trebuie să o poată folosi liber. Însă, niciodată în trecut, aceste speculații nu s-au lăsat cu vărsare de sânge. De data aceasta, propaganda rusească a făcut eforturi uriașe pentru a-i convinge pe locuitorii din Est că „Puterea de la Kiev” îi oprima și îi priva de dreptul de a se exprima în propria limbă.

Într-un final, această propagandă a dat roade. Iată chiar cazul meu. Viața în Harkov este majoritar rusofonă. Eu vorbesc totuși în ucraineană și cel mai adesea mi se răspunde în rusă. Nu au fost niciodată probleme. Uneori, oamenii se scuzau că nu știu ucraineană și câteodată nici nu remarcau că nu vorbim aceeași limbă! Or, în ultimul timp, sunt întrebat deseori dacă nu cumva vin din Ucraina occidentală. Limba a devenit un fel de marcă politică.

Vreți să spuneți că mișcarea Maidanului este asociată cu limba ucraineană, iar opoziția la Maidan cu limba rusă?

Este mult mai complicat. În piață, la Kiev, întâlneai persoane originare din Estul Ucrainei. Maidanele locale apăreau peste tot, inclusiv la Harkov, la Lugansk, la Donețk, cu cetățeni care susțineau ideea revoluției demnității, care aspira la calea europeană pentru țară. Aceasta era ideea mișcării.

Însă acești oameni erau mai puțini numeroși în Est decât în centrul sau Vestul Ucrainei. Majoritatea din Est a fost deseori speriată de schimbările radicale care se anunțau, ea aspira la stabilitate. Însă această majoritate nu era în mod masiv ostilă Maidanului, era doar circumspectă. Iar dacă nu ar fi fost agenții ruși, care au dus o asiduă muncă de denigrare, nu ar fi fost manifestații „anti-Maidan”.

De cât timp pregătește Rusia această operațiune?

După mai multe indicii concordante, acest scenariu a fost elaborat imediat după Revoluția Portocalie din 2004 - 2005. Ceea ce se petrece în Estul Ucrainei este o operațiune programată, care nu are nimic spontan. Cum puterea de la Kremlin se temea că o Revoluție Portocalie ar fi putut izbucni și în Rusia, destabilizarea Ucrainei era foarte importantă.

Serviciile rusești, bine implantate aici, au reușit să recruteze o întreagă rețea: ofițeri de grad înalt, deputați din Rada, primari de orașe și, bineînțeles, mulți funcționari obișnuiți din diverse organisme publice. Această rețea a fost întărită în timpul președinției lui Viktor Ianukovici, care s-a sprijinit mai ales pe unitățile speciale de poliție, Berkut, în întregime angajați și formați de către ruși. Atunci când Ianukovici a fost măturat, scenariul insurecției din Est a fost pus în aplicare.

Cei care nu cunosc realitatea ar putea crede că ne aflăm în plină teorie a conspirației, dar acesta este adevărul. Raportul secret provenind de la administrația rusă și publicat de Novaia Gazetta la sfârșitul lui februarie demonstrează că Moscova țesea tot felul de scenarii chiar înainte de căderea lui Ianukovici

(NOTĂ: Aluzie la un document publicat pe 24 februarie 2015 în Novaia Gazetta, în care este preconizată secesiunea Ucrainei și anexarea regiunilor din Sud-Est prin mecanismul referendumurilor, vizând crearea mai multor regiuni ruso-ucrainene integrate)

Crearea celor două republici auto-proclamate, Donețk și Lugansk, se explică parțial și prin persistența în Donbass a unei mentalități sovietice?

Nu aș spune. Donbass era mai vulnerabil, era veriga slabă a statului ucrainean din cauza situației sale economice. În epoca sovietică, această regiune minieră era considerară una privilegiată. Muncitori de toate etniile veneau aici din toate cele patru colțuri ale URSS, atrași de salariile mari și de alte privilegii. Dar situația s-a schimbat. Ca multe alte regiuni miniere din lume, Donbass și-a suportat destul de greu declinul. Sub influența propagandei, o parte a populației a început să viseze la o întoarcere în trecut, spre o Uniune Sovietică care nu mai există.

Harkov, orașul în care locuiți, este al doilea ca mărime din Ucraina. Este el amenințat?

Am trecut și noi printr-o tentativă de creare a unei „republici populare Harkov”, după modelul celor din Lugansk și Donețk. Eu însumi ar fost rănit grav în timpul unei ciocniri cu Berkut, acum un an. Iar la sfâritul lui februarie, anul acesta, două explozii au tulburat viața locuitorilor. Patru morți, mai mulți răniți, în timpul unui marș pentru celebrarea victoriei Maidanului... Dar, slavă Domnului, până acum am rezistat. Și în ciuda acestor acte de barbarie sunt convins că Harkov va rezista. Mulți dintre oamenii de aici au înțeles că, dacă încep luptele, pierd totul: siguranța și perspectiva unei vieți normale.

Credeți că entitățile separatiste din Donețk și Lugansk vor redeveni într-o zi parte integrantă a Ucrainei?

Nu-mi imaginez în ce condiții ar putea să se întâmple asta, cum niște oameni care au tras unii într-alții ar putea conviețui în cadrul aceluiași stat. Bine înțeles, sunt unități și consilieri militari ruși care luptă alături de separatiști, dar și concetățenii noștri trag asupra soldaților ucraineni.

Este adevărat că timpul poate vindeca rănile, dar găsesc îngrozitoare acumularea de ură ce se poate vedea de ambele părți. Oameni care, cu numai câteva luni în urmă, aveau o poziție neutră, au fost realmente aspirați de război. Orice război este cinic și murdar prin definiție, dar acest conflict este de două ori. Nu este un război civil, este o agresiune și o ocupație rusească. Rusia aplică pe teritoriul nostru scenariul ei de „război hibrid” (un termen rusesc, odios în sine), fără a-și recunoaște participarea militară directă.

Ce părere aveți despre Vladimir Putin?

Aș spune că personifică mitul sovietic al măririi - în fond, un vechi mit imperial. Acest om și-a înfipt colții în trecutul sistemului totalitar și încearcă să-l tragă din groapa unde a fost băgat, pentru a-l restaura. El este moartea, este ruina. El este cel care trage Rusia înapoi spre trecut și o împiedică să avanseze. Îneacă o parte din Ucraina în sânge pentru a restaura Uniunea Sovietică, pentru a mări puterea rusească, pentru a depăși complexele propriei populații? Nu înțeleg. Căci ceea ce se întâmplă în Donbass nu este politică sau geopolitică. Este pur și simplu oroare.