De cealaltă parte, elementele internaționaliste, ele însele împărțite în două – globaliști occidentali și agenți de influență sovietici – dar adeseori aliați de conjunctură și pradă, și-au reactivat „conservele” și au recrutat masiv noi cadre, încercând să recupereze startul pierdut.

Pentru a se delimita de tabăra adversă și a se prezenta ca purtători a „Schimbării”, s-au intitulat în mod fraudulos „de dreapta”. În realitate, cu prea puține excepții, a fost vorba doar de imitatori și îngânători ai „dreptei occidentale”, neo-marxiste, corect politice și progresiste.

Să numim această tabără „internaționalist-socialistă”. Sau „Jumulitorii Lor.”

(Nu întâmplător, de-a lungul timpului, un singur obiectiv a determinat cele două tabere socialiste să treacă peste orice rivalitate și să acționeze de conivență: împiedicarea apariției în România a unui partid autentic de dreapta, cu adevărat naționalist și conservator.

Nu întâmplător, monstruoasa lor coaliție a dus la lichidarea partidelor istorice: înghițirea Partidului Social Democrat al lui Titel Petrescu, aneantizarea Partidului Național Țărănesc al lui Maniu și Coposu, mutilarea ideologică a Partidului Național Liberal, prin castrarea naționalismului Brătienilor.)

Trei decenii a durat lupta. Urmașii securimii și pecerimii băștinașe au dominat-o copios, cu mici excepții: momentul 1996 a părut o retragere strategică pentru revenirea în forță din 2000, iar epoca Băsescu a semănat mai degrabă cu un armistițiu în care fiecare tabără a încercat să se repoziționeze.

Venirea (mai corect: aducerea) la putere a lui Iohannis a fost momentul de ruptură. Folosind Justiția ca măciucă politică și instituțiile europene pe post de găști de cartier gata să sară la semnal, „Internaționaliștii”, adică „Jumulitorii Lor”, au pus stăpânire cu tot mai mare autoritate pe scena politică românească și pe țară.

Nu poate fi o coincidență că Iohannis a fost adus la putere odată cu apariția marelui val progresist care urmărește să schimbe ordinea lumii.

„Cocoașele” acestui val, vorba lui Tătaru, au fost, pe rând sau simultan, următoarele evenimente globale:

- apariția miraculoasă a ISIS din suspecta indolență a serviciilor americane ale lui Obama;

- începutul islamizării agresive a Occidentului;

- dezlănțuirea imigrației odată cu deschiderea granițelor de către Merkel;

- apariția la fel de miraculoasă a unui virus care omoară ca gripa, îngrozește ca ciuma și zdrobește libertățile ca dictatura;

- consacrarea „legii străzii” și a „violenței” ca arme de luptă politică în locul regulilor democratice,

- rescrierea orwelliană a istoriei prin demolarea statuilor și închiderea gurii adversarului prin cenzura corect politică.

Toate aceste flageluri moderne – fără excepție - au avut ca efect promovarea agresivă a agendei progresist-globaliste.

Lipsită de o forță politică naționalistă și suveranistă autentică, în stare să opună rezistență, România este – chiar mai mult decât alte state – o coajă de nucă în voia valurilor. O victimă.

O țară cu o populație la fel de abulică și de paralizată ca în 1989, peste care joacă tontoroiul o gașcă de zurbagii.

De aceea, știu că noul Iohannis pe steroizi are dreptate. Nu am nici o îndoială privind soarta alegerilor generale: pe 6 decembrie, „Valul Schimbării” va mătura totul și la noi.

Cu treizeci de ani în urmă, Nicolae Ceaușescu a fost împușcat de Crăciun. Acum, de Sfântul Nicolae, va fi executat a doua oară.

Și acum, ca și atunci, evenimentul are loc fără participarea poporului român.