Până în 1989, luna ianuarie era dedicată exclusiv cuplului Ceauşescu, când cei doi soţi îşi aniversau zilele de naştere, iar clasa muncitoare le închina toate realizările din fabrici şi uzine.
După '90, cel mai iubit fiul al poporului a fost pus la muncă de capitalişti şi a devenit un brand, numai bun de vândut votcă, telefoane mobile sau ciocolată. Renumele pare să rămână motorul cel mai puternic al brand-ului “Ceauşescu”. Numele său produce, peste tot în România, un amalgam de reacţii, dar niciodată indiferenţă. Alături de Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi, Ceauşescu “rămâne” România în imaginarul celorlalţi, chiar şi la peste două decenii de la execuţia sa.
Dictatorul a devenit, instant, după 1990 un “brand”. În limbajul industriei moderne, asta înseamnă că numele său se asociază cu o serie de simboluri şi experienţe, producând recunoaştere imediată şi punând în mişcare o maşinărie comercială complexă menită să “facă bani”. S-ar spune că, după 1989, românii l-au pus pe fostul dictator comunist să muncească din greu pentru bunăstarea capitalistă a afacerilor care au îndrăznit să-i folosească numele.
Vânzător de votcă şi telefonie mobilă
Primii care şi-au scris pe etichetă “Ceauşescu” în România, după căderea dictaturii, au fost producătorii unei băuturi spirtoase autohtone. Votca purta numele şi chipul “celui mai iubit fiu al poporului”, şi a intrat pe piaţă cu scandal mare. Ţara abia se scuturase de regimul autoritar, iar manevrele publicitare radicale erau sortite eşecului. Ziarele epocii au reacţionat imediat şi la unison. Producătorii şi ideea lor “originală” nu aveau cum să facă faţă într-o lume încă crudă, ce nu-şi permitea nici măcar să facă glume cu dictatorul. Primul copil al unui brand capitalist – “Ceauşescu” – a murit repede şi fără glorie.
Liderul comunist a fost pentru fosta agenţie de publicitate D’Arcy cam ceea ce a fost Andreea Esca pentru ProTV în anii de început ai postului din Pache Protopopescu. În 1998, figura dictatorului, utilizată într-o reclamă la telefonia mobilă, aducea în România primul Golden Drum, un fel de Oscar al industriei publicitare.
Dinel Staicu, omagii fierbinţi
În 2004, la câţiva kilometri de Craiova, brandul “Ceauşescu” îşi începea o nouă viaţă. Aceea de figură centrală într-un muzeu dedicat comunismului ce-şi orna interioarele cu busturile lui Avram Iancu, Amza Pellea, Vlad Ţepeş, Nicolae Iorga sau Ion Antonescu. Pe fond, o odă kitsch adusă românismului din toate timpurile. Pentru 500.00 de lei vechi oricine se putea delecta “pe stil vechi”.
La un moment dat începuse chiar să circule şi-un zvon: Dinel Staicu, proprietarul parcului dedicat memoriei ceauşiste, vrea să-i dezgroape pe Elena şi Nicu pentru a-I reînhuma la Podari! Pasiunea afaceristului oltean (într-o vreme patron al echipei de fotbal Universitatea Craiova) pentru Ceauşescu a mers chiar mai departe: Dinel Staicu şi-a cumpărat vila de protocol a dictatorului din Craiova, transformând-o în reşedinţă proprie şi a difuzat la televiziunea patronată de el omagii fierbinţi “regretaţilor”.
Specialist în comunicare
La mijlocul anului 2006, o nouă reclamă la telefonia mobilă exploata brandul “Ceauşescu”. Televiziunea Română jubila, obţinând 16.000 de lei noi pentru o secvenţă de 21 de secunde din cadrul Congresului al al XIV-lea al PCR utilizată în clipul publicitar. Compania care îndrăznise să-l includă pe adversarul suprem al libertăţii de exprimare într-o campanie ce promova comunicarea găsise “cârligul” cu care să agaţe atenţia publică. Singurul nemulţumit – Valentin Ceauşescu. Fiul cel mare al fostului dictator dă în judecată operatorul de telefonie, revendicând drepturi de imagine ale tatălui. Instanţa decide că cererea e nefondată. “Ceauşescu” devenise deja un bun public. Şi ciocolăţica “Rom” s-a folosit de imaginea dictatorului care n-a fost niciodată “un dulce”.
VIZIUNEA UNUI PUBLICITAR DE TOP
„Nu poate fi transformat într-un erou pozitiv”
Bogdan Naumovici, publicitarul care a fost responsabil de succesul Leo Burnett în România, se crispează puţin atunci când este întrebat despre brandul Ceauşescu şi puterea de a vinde a imaginii şi numelui fostului dictator. Pentru el, Ceauşescu este un brand controversat, la fel ca Hitler: “Folosirea lui poate fi o armă cu două tăişuri. Sigur că numele produce reacţie imediată, dar de cele mai multe ori această reacţie nu este una pozitivă. E unul din motivele pentru care nu mulţi şi-l asumă ca brand”. Şi totuşi, cum se explică prezenţa publică a fostului dictator, care ne zâmbeşte la două decenii de la Revoluţie din reclamele color ale capitalismului? “Sunt tot felul de puşti teribilişti veniţi în advertising care au impresia că e mişto să-l foloseşti pe Ceauşescu. Că vei avea succes cu el, că lumea se va înghesui. Din punctul meu de vedere sunt lucruri care rămân mai bine îngropate”, explică Naumovici.
Publicitarul vede totuşi o cale de salvare a brandului Ceauşescu: demonizarea. “Publicul are sentimente amestecate despre Ceauşescu, dar cei mai mulţi îl detestă. În condiţiile acestea, ai o singură alternativă: să fii de partea publicului şi să-l prezinţi pe Ceauşescu exact aşa cum era, un dictator. Nu poţi să-l umanizezi, aşa cum ai face, de exemplu, cu Che Guevara. Eu nu mi-l amintesc pe Ceauşescu în « vremuri bune» . Poate doar 1968 să fie o bilă albă”.
Naumovici ne explică scurt că, pentru cineva care a primit un AKM la Revoluţie, relaţia cu fostul dictator nu poate fi una normală: “Ceauşescu e un brand care are lucruri asociate, nu e o marcă în sine. Pronunţi numele ăsta şi-ţi vin în minte tot felul de conexiuni negative”. Nici măcar viitorul, când memoria dictaturii se va fi estompat, nu sună ca-n reclame. Naumovici nu crede în succesul brandului: “Peste 30 de ani îl văd pe Ceauşescu în conştiinţa publică exact acolo unde este şi acum. Nu cred că el poate fi transformat într-un erou pozitiv nici măcar de trecerea timpului”.
CULINAR
„O shaorma Ceauşescu, cu de toate“
> În aprilie 2007, casa în care copilărise Ceauşescu în Scorniceşti este deschisă publicului de nepotul acestuia, Emil Bărbulescu. Peste 50 de turişti, majoritatea străini, încep să colinde zilnic locul. Sesizând potenţialul afacerii, autorităţile locale anunţă că vor demara negocieri cu proprietarii casei pentru a valorifica potenţialul zonei prin transformarea imobilului în muzeu. Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, casa din Scorniceşti fusese renovată în 1979 la iniţiativa dictatorului.
> Pe litoral, în 2008, lumea s-a distrat copios în amintirea „tovarăşului”. Tinerii de astăzi nu prea ştiu că „la mare” a fost, în urmă cu vreo patru decenii, doar ambiţia dictaturii de a oferi masei proletare condiţii superioare de petrecere a timpului liber. La două decenii de la căderea comunismului nu prea mai contează. Şi nici „Ceauşescu” nu mai stă în vila de protocol de la Neptun. Priviri curioase şi pofticioase l-au devorat pe Cârmaci anul acesta, iar mii de guri au rostit mecanic aceeaşi formulă magică : „O shaorma Ceauşescu, cu de toate”.
Ideea unei shaormerii socialiste le-a venit unor patroni din Vama Veche convinşi că tinerii revoluţionari vor aprecia nu doar gluma, ci şi meniul. La sfârşitul lui iulie 2008, echipa operativă „de vacanţă” a EVZ, aflată în zonă, raporta: „Obişnuiţii Vămii nu se mai miră de mult că Nicolae Ceauşescu vinde shaorma la una dintre gherete. Vânzătorul, un tânăr cu şapcă de căpitan de vas, e convins că portretele dictatorilor îl ajută să facă vânzare bună”.
VEDERE DE LA MARE. Ceauşescu vinde shaorma în Vamă Foto: Vlad Stănescu
Citiţi şi: Pădurarul care-i dădea de băut dictatorului PROPAGANDIŞTII DIN OCCIDENT
Oamenii care i-au umanizat pe dictatori
Edward Joseph Kloberg este probabil primul om care s-a îngrijit “ca la carte” de imaginea lui Nicolae Ceauşescu. Numele americanului născut la începutul anului 1942, marcat de capriciile belicoase ale dictaturilor mondiale, nu mai spune foarte multe astăzi. “Mărcile” la a căror creere a pus însă umărul rămân, peste timp, dovezile talentului lui Kloberg de a cosmetiza tirani. Saddam Hussein, Mobutu Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga şi Nicolae Ceauşescu au fost, pe rând, clienţii americanului specializat în relaţii publice, lobby şi minciuni. Amoral şi lipsit de scrupule, Kloberg e faimos pentru a fi obţinut o serie de concesii comerciale pentru România din partea Statelor Unite ale Americii, în schimbul cărora ar fi solicitat acordul lui Ceauşescu pentru tipărirea câtorva Biblii. Acuzat că a sprijinit prin acţiunile sale dictaturi odioase, Kloberg s-a achitat cu succes de sarcinile pe care le-a contractat de-a lungul timpului, militând în permanenţă sub sloganul favorit: “Ruşinea este pentru domnişoare”. Imaginea lui Nicolae Ceauşescu, una destul de bună în anumite cercuri ale lumii occidentale la începutul anilor ’80, îi datorează multe acestui american excentric, care se îmbrăca flamboaiant şi conducea maşini de epocă. Chiar brandul postcomunist al fostului dictator român datorează ceva “hologramei” la care a lucrat cu aplicaţie şi talent Edward Kloberg până în 1989. Istoria rămâne însă, până la capăt, ironică. În mai 2005, falit şi bolnav, americanul se sinucide, aruncându-se de pe zidurile unei cetăţi din Roma.
OMAGIU. La Craiova, statuia dictatorului este ţinută la loc de cinste
Foto: Mediafax
Recomandările noastre
