Cea mai veche crimă de pe teritoriul României? Rezultatele cercetărilor sunt clare

Cea mai veche crimă de pe teritoriul României? Rezultatele cercetărilor sunt clare

O descoperire arheologică fără precedent a fost făcută pe teritoriul României, iar recent a fost elucidat și misterul din jurul acesteia. Un craniu din Paleolitic a fost găsit în 1941 într-o peșteră din județul Hunedoara, însă vechimea acestuia a fost calculată abia recent, iar rezultatele sunt surprinzătoare: acesta are o vechime de aproape 30.000 de ani, fiind unul dintre cele mai vechi găsite pe tot continentul.

Cioclovina 1, așa cum a fost numit craniul după Peștera Cioclovina Uscată, acolo unde a fost reperat, a ridicat serioase probleme cercetătorilor, care au dorit să localizeze exact în timp originea acestuia.

Cioclovina 1 prezintă o fractură care se pare că a fost chiar cauza morții individului, oamenii de știință dovedind în urma unor teste că rana a fost provocată de un alt individ nicidecum de un accident nefericit, informează ziaruldehunedoara.ro. În plus, analizele au demonstrat clar că fracturile nu au fost provocate după ce individul și-a pierdut viața.

Conform rezultatelor, Cioclovina 1 a trăit în urmă cu aproape 28.510 ani în zona munților Șureanu, la aproximativ 30 de kilometri de Sarmizegetusa. Cel mai vechi craniu uman găsit are peste 43.000 de ani și a fost găsit în Sima de los Huesos, în Spania.

Ne puteți urmări și pe Google News

Practic, craniul aparține unui Homo Sapiens, adică omul modern, și reprezintă una dintre primele versiuni ale acestuia găsite în Europa. Inițial, s-a crezut că acesta este al unui om de Neanderthal, dar studiile făcute recent de un grup de cercetători din Europa a contrazis această teorie.