Cea mai tânără mamă din lume. Cum i-a fost furată copilăria unei fetițe de doar 5 ani

Cea mai tânără mamă din lume. Cum i-a fost furată copilăria unei fetițe de doar 5 ani Sursă Youtube

Puțini știu trista poveste de viață a celei mai tinere mame din lume. Fetița a născut la doar 5 ani, iar autoritățile au aflat cu greu cine a fost bărbatul care i-a furat copilăria. Ea a fost la un pas să moară, dar medicii au reușit să o salveze.

În urmă cu 84 de ani, o fetiță de numai 5 ani a bătut recordul mondial, devenind cea mai tânără mamă din lume. Lina s-a născut în satul Pauranga, Peru, și provenea dintr-o familie simplă. La un moment dat, mama acesteia a dus-o la spitalul Pisco pentru că avea o umflătură în burtă. Inițial, medicii au crezut că este vorba despre o tumoră.

La doar 5 ani, fetița era însărcinată, în luna a șaptea. Ea a stat internată în spital timp de o lună și jumătate și a născut prin cezariană. Mulți medici au crezut că tânăra va muri la naștere, dar a reușit să supraviețuiască.

În data de 14 mai 1939, Lina a născut un băiețel sănătos de 2,7 kilograme, pe care l-a numit Gerardo Alejandro. Așa îi chema pe medicii care au salvat-o și care au ajutat-o să nască.

Ne puteți urmări și pe Google News

După naștere, polițiștii l-au prins pe bărbatul care a buzat-o, dar au fost nevoiți să-i dea drumul la scurt timp pentru că nu aveau suficiente probe. Lima nu a vrut niciodată să spună cine i-a furat copilăria.

Fiul ei a crezut că Lina este sora lui, însă la vârsta de 10 ani a aflat adevărul. Acesta s-a stins din viață la 40 ani, din cauza unui cancer osos. Cu toate astea, tânăra mămică și-a găsit fericirea și s-a căsătorit cu un bărbat de la sat, Raul.

Care este explicația

Singura explicație pe care medicii au găsit-o în cazul Linei a fost că aceasta ar fi suferit de pubertate precoce. Această afecţiune rară afectează 1 din 10.000 de copii, majoritatea de sex feminin. În cazurile de pubertate precoce, organele sexuale se dezvoltă complet până la vârsta de opt ani.

Și rapoartele medicale cu privire la stadiul de dezvoltare al Linei au arătat că fetiţa avea deja sâni şi şolduri mai late decât în mod normal. Alte surse au declarat că în unele comunităţi izolate din zonele muntoase din Peru se praticau ritualuri religioase precreştine, care implicau uneori şi orgii sexuale, și că așa ar fi rămas tânăra însărcinată, potrivit Playtech.