Cea mai mare gaură de ozon înregistrată vreodată se deschide peste Polul Nord. Cât de periculoasă este
- Antonia Hendrik
- 13 aprilie 2020, 17:50
Gaura uriașă a fost reperată în Arctica, de cealaltă parte a planetei, mai precis deasupra Polului Nord, în condiţiile în care găuri în stratul de ozon se deschid în fiecare an deasupra Polului Sud, notează Space.com.
Gaura din stratul de ozon are o dimensiune foarte mare, cam de trei ori aria Groenlandei (2,166,086 km2) conform unui comunicat al Agenţiei Spaţiale Europene, şi poate prezenta un pericol pentru persoanele care trăiesc la latitudini nordice şi care pot fi expuse la niveluri ridicate de radiaţii ultraviolete. Din fericire, gaura din stratul de ozon pare că urmează să se închidă peste câteva săptămâni.
„În momentul de față, urmărim cu nerăbdare ce se întâmplă”, spune Ross Salawitch, un om de știință de la Universitatea Maryland din College Park. "Jocul nu s-a terminat".
Astfel de găuri în stratul de ozon (un strat de gaz din atmosfera terestră care absoarbe o mare parte din radiaţia ultravioletă emisă de Soare) se formează în fiecare an deasupra Antarcticii, pe a cărui masă continentală se află Polul Sud,din cauza schimbărilor sezoniere în nivelul de acoperire al plafonului de nori. De cealaltă parte, găurile de ozon deasupra Arcticii, unde se află Polul Nord, sunt mai rare. Ultima oară când s-a deschis o astfel de gaură în stratul de ozon de deasupra Arcticii a fost în 2011 şi a fost semnificativ mai mică decât cea observată acum.
"Din punctul meu de vedere, aceasta este pentru prima oară când putem vorbi de o adevărată gaură în stratul de ozon de deasupra Arcticii", a declarat pentru revista Nature, Martin Dameris, specialist în atmosferă de la Centrul Aerospaţial German