„Aşa cum este astăzi unanim recunoscut, fundamentarea marilor decizii politice ale Războiului Rece s-a făcut, cel mai adesea, pe baza informaţiilor secrete şi a analizelor realizate de serviciile de informaţii. Ajunse în secolul XX la dimensiuni, dotări şi eficienţă niciodată atinse în trecut, serviciile de informaţii au devenit elemente indispensabile în panoplia oricărui stat, indiferent de dimensiuni, aşezare geografică sau regim politic.
România nu a făcut nici ea excepţie. Încă din timpul Primului Război Mondial importanţa componentei informative a strategiilor de securitate a devenit evidentă şi necesitatea unor servicii de informaţii eficiente s-a impus atenţiei oamenilor politici.
Aceste lucruri au fost reconfirmate în timpul uriaşei încleştări care a zguduit lumea între anii 1939 şi 1945, când acţiunile unor spioni solitari sau al unor instituţii secrete au întors, efectiv, soarta războiului. E suficient să amintim aici informaţia strategică furnizată de Richard Sorge (nume de cod „Ramsay”), referitoare la faptul că Japonia nu va ataca U.R.S.S., sau cazul criptanaliştilor de la Bletchley Park, care au reuşit să spargă mesajele faimoasei maşini germane de criptat „Enigma”.
Dar, lucru adesea uitat, informaţia secretă poate contribui nu doar la câştigarea unui război, ci şi la prevenirea izbucnirii unui conflict armat! Acesta din urmă este şi cazul activităţii reţelei Caraman, care poate fi plasată, fără ezitare, în rândul marilor operaţiuni de spionaj ale Războiului Rece”, a mai declarat Florian Banu.
Operațiunea condusă de Mihai Caraman a fost o grea lovitură pentru NATO. „După arestarea ultimului agent al reţelei Caraman, la 4 august 1969, un memorandum de evaluare a impactului acestei acţiuni de spionaj, realizat pentru membrii Comitetului Militar al N.A.T.O., sublinia că, în istoria de 20 de ani a Alianţei nord-atlantice, „aceasta este probabil cea mai gravă breşă de securitate care a fost detectată la NATO”, precizează autorul cărții despre Mihai Caraman.
Recomandările noastre
