Cea mai controversată nuntă regală. Prințesa Norvegiei, la altar cu șamanul american
- Emma Cristescu
- 31 august 2024, 14:33
Fiica cea mare al regelui Norvegiei, prințesa Martha Louise, se căsătorește sâmbătă cu Durek Verret, care spune că este șaman și că a înviat din morți. Relația lor a fost foarte controversată încă de la început, dar prințesa tot a vrut să facă pasul cel mare.
Prințesa Martha Louise se căsătorește astăzi
Sute de invitați la petrecere au ajuns joi în orașul Alesund, din vestul Norvegiei, unde au participat la o întâlnire într-un hotel istoric. Astăzi, nuntașii au ajuns în orașul pitoresc Geiranger, aflat pe malul unui fiord incluis în Patrimoniul Mondial UNESCO. Prințesa și partenerul ei le-au pregătit oaspeților„un prânz ușor pe nava regală, în timp ce au admirat munți maiestuoși și cascade”.
La nuntă vor participa și membrii familiei regale suedeze, alături de familia regală norvegiană, influenceri și vedete TV. Invitații nu au voie să vină la eveniment cu telefoane mobile sau să facă fotografii. Prințesa Martha Louise, 52 de ani, și Verrett, 49 de ani, au anunțat că s-au logodit în 2022. Cei doi au recunoscut că formează un cuplu în mai 2019, cu câteva zile înainte de a lansa un controversat turneu de conferinţe care a primit critici dure.
O relație foarte controversată în Norvegia
Relația lor nu este bine văzută în Norvegia, iar Verrett este catalogat în diverse medii drept „șarlatan”, „escroc” și adept al teoriilor conspirației. Durek Verrett, un afro-american care spune că face parte din „a șasea generație de șamani” din familia sa, a spus că a înviat din morți și că a prezis atacurile din 11 septembrie din SUA.n El a mai zis că a găsit cel mai eficient tratament împotriva COVID-19.
Prințesa Martha Louise a mai fost căsătorită
Partenerul prințesei Norvegiei se consideră la fel de deștept ca Albert Einstein și Thomas Edison. Prinţesa Martha Louise a fost căsătorită cu scriitorul norvegian Ari Behn între 2002 şi 2017, când au divorţat. Ea are trei copii: Maud Angelica, 19 ani, Leah Isadora, 17 ani, şi Emma Tallulah, 13 ani. Fostul ei soț s-a sinucis de Crăciun în 2019, iar prințesa a suferit foarte mult, potrivit BBC.