Cea mai caldă zi din istoria României. Au fost 60 de grade Celsius
- Iulia Moraru
- 24 iulie 2023, 08:01
În prezent, mulți oameni consideră că încălzirea globală este responsabilă pentru temperaturile extreme, însă puțini știu că și strămoșii noștri s-au confruntat cu condiții dificile, în care au trebuit să facă față unor temperaturi record.
În anul 1931, presa din România relata despre cea mai intensă căldură din Europa. Cu surprindere, se constata că cele mai ridicate temperaturi înregistrate în acea perioadă au avut loc chiar pe teritoriul țării noastre.
60 de grade Celsius la București, pe 16 iulie 1931
În ziua de 16 iulie 1931, termometrul arăta incredibila valoare de 60 de grade Celsius în București. Jurnaliștii de atunci remarcau că această temperatură maximă va intra în istorie. Ei nu s-au înșelat. În aceeași zi, în Sahara, se înregistrau 80 de grade Celsius.
Experții au speculat că ar putea fi vorba despre o căldură ecuatorială, care era de așteptat să lovească Spania sau Grecia, dar în schimb, a afectat în mod neașteptat România.
Și în aceste zile Bucureștiul este topit de căldură, însă termometrele nu au mai urcat niciodată la fel de sus ca în 1931. Sâmbătă temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime între 18 şi 23 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Valul de căldură va persista în regiunile sudice duminică, 23 iulie, iar la începutul săptămânii viitoare se va extinde în cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica.
Al treilea val de caniculă se apropie de România
România va continua să sufere de căldură intensă în perioada următoare, deoarece al treilea val de caniculă se apropie, conform avertismentelor făcute de șefa ANM, Elena Mateescu.
„De marți, într-adevăr, este posibil să consemnăm al treilea val de caniculă și pe care și noi l-am tot menționat în toate intervențiile”.
Elena Mateescu a mai spus că este foarte posibil ca această lună să fie în top trei cele mai călduroase luni din istoria măsurătorilor meteorologice în țara noastră. De asemenea, nu este exclus să înregistrăm temperaturi peste ceea ce am avut, pentru că deja solul este mai cald.
„Se întrunesc ingredientele specifice pentru a înregistra temperaturi mai ridicate atunci când vorbim deja de un val de căldură de lungă durată și când vorbim de maxime peste 35, până la 40 de grade la umbră, dar și de nopți tropicale, pentru că, căldura este sufocantă și pe parcursul nopților, atunci când consemnăm valori care nu coboară sub 20 de grade chiar urcă la 25 de grade”.