Ce surprize ne pregătesc parlamentarii la urne

Ce surprize ne pregătesc parlamentarii la urne

Instalați doar de două luni în fotoliile de parlamentari, câțiva aleși se gândesc deja cum să rămână în funcții nu doar patru ani, ci cinci. Mai mult, aceștia plănuiesc ca Avocatul Poporului să fie ales și el de cetățeni, și să aibă un mandat tot de cinci ani

Numeroasele scandaluri în care a fost implicat Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, de-a lungul mandatului său, le-a dat idei unor parlamentari care plănuiesc să schimbe legea prin care acesta este numit în funcție.

Astfel, potrivit surselor Evenimentului zilei, mai mulți senatori și deputați din Opozi ție vor ca Avocatul Poporului să fie ales chiar de popor, pentru că pe acesta îl reprezintă. În prezent, acesta este numit de Parlament și se află în subordinea acestuia. Aleșii vor ca Avocatul Poporului să fie ales ca și primarii sau parlamentarii: prin vot la urne. Mai exact, cine dorește să ajungă în această funcție să candideze, o dată la cinci ani,atunci când se alege președintele României, să fie ales și Avocatul Poporului.

„Nu este normal ca în această funcție să fie numit cineva politic, atâta timp cât Avocatul Poporului se ocupă de problemele cetățenilor. În acest post,trebuie să ajungă un om ales de cetățenii pe care-i reprezintă. O dată la cinci ani,când se alege președintele țării, să fie ales și Avocatul Poporului.Cine vrea această demnitate să își facă campanie electorală, să le spună oamenilor ce planuri are, dacă câștigă postul. Să nu mai fie sub comandă politică”, au declarat sursele citate mai sus.

Cinci ani, maximum două mandate

Mai mult, aleșii vor ca toți cei care sunt votați de popor, de la consilier local la președintele țării, să aibă un mandat de cinci ani, și nu de patru cum au în prezent. „Este incorect ca unii să aibă mandat de cinci ani,iar alții de patru ani. Toți să aibă ori mandat de patru ani, ori de cinci ani. Patru ani e mai greu de făcut la toți, întrucât eurodeputații au un mandat de cinci ani,și nu putem schimba noi legile europene. Trebuie, de asemenea, limitat numărul de mandate la maximum două consecutive”.

Avocatul Poporului, ales de popor odată cu președintele

Sociologul Alfred Bulai a declarat pentru EVZ că vehicularea acestor idei – de genul elaborării unei legi care să prevadă ca Avocatul Poporului să fie ales odată cu preşedintele României, o dată la cinci ani – este cauzată de dragul captării agendei publice. „E în logica jocului politic. Nici măcar nu contează propunerile fluturate într- un astfel de moment. La forţa pe care o au PNL şi USR în Parlament, astfel de idei vizează doar un exerciţiu de imagine. Când eşti mic în Parlament, poţi propune orice. Vadim Tudor exact asta obişnuia să facă: promitea absolut orice, fiindcă oricum nu ar fi ajuns niciodată la guvernare”, a declarat Alfred Bulai. Potrivit acestuia, astfel de idei ţin strict de coordonatele unui joc politic. „Dincolo de jocuri politicianiste, e bine să existe nişte principii de reformă a statului. Marea problemă este că noi am rămas, din anii ’90, cu o retorică strict politică”, a conchis Bulai.

Mircea Kivu: „Trebuie găsit alt mecanism”

La rândul său, sociologul Mircea Kivu a subliniat că, într-adevăr, în prezent există o problemă cu privire la Avocatul Poporului. „Într-un fel sau altul, Avocatul Poporului trebuie să reprezinte interesele poporului. În prezent, Avocatul Poporului este ales de Parlament, deci reprezintă interesele politicienilor. Esenţial este să fie găsit un alt mecanism, astfel încât Avocatul Poporului să reprezinte, într- adevăr, interesele poporului”, a spus Mircea Kivu.

Politologul Stelian Tănase a mai auzit ideea alegerii Avocatului Poporului de cetățeni, dar nu crede că politicienii vor vota în final un astfel de proiect. „Ideea aceasta – a unei legi care să prevadă ca Avocatul Poporului să fie ales odată cu preşedintele României, prin votul direct al cetăţenilor – a fost susţinută şi de stradă. Am mai auzit ideea. Adevărata problemă este că avem de-a face cu multe funcţii publice negociate şi ocupate în funcţie de majorităţile parlamentare. Politicienii propulsaţi în astfel de poziţii reprezintă, în primul rând, interesele politicienilor care i-au numit în funcţii. Avocatul Poporului este doar unul dintre cazuri. Sunt ferm convins că politicienii nu vor fi de acord cu o lege care să scoată Avocatul Poporului de sub domeniul lor de incidenţă. Miza partidelor este controlarea unur funcţii, unor pârghii, nu pierderea acestora”, a spus Stelian Tănase. (