Aceasta este tema unui joc lansat de Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, pe internet. Acesta îşi propune să le explice copiilor ce sunt refugiaţii care caută azil politic. Jocul, numit "Against all Odds" (Împotriva Destinului - n.r), are mai multe etape, inspirate din situaţii reale prin care au trecut cei care au fost nevoiţi să plece din ţările lor, relatează BBC.
"Oameni pe care îi vezi în fiecare zi, dar pe care nu îi vezi de fapt. Cum ar fi dacă ai trăi ca unul dintre ei?", este mesajul cu care începe jocul împotriva destinului. În acelaşi timp, imagini cu oameni fără de ţară se derulează în faţa ochilor.
"Trăieşti într-o ţară în care pericolul este la tot pasul şi trebuie să o părăseşti. Vei supravieţui? Testează-ţi rezistenţa", continuă mesajele de întâmpinare. După care ţi se pun la dispoziţie trei etape ce pot fi abordat în acest joc: "Război şi conflicte armate - fugind de persecuţie", "La graniţă - pot sta aici?", şi "O nouă viaţă - pierdere şi provocare".
Îţi alegi un personaj, iar la primul nivel, eşti într-o ţară cu un regim politic represiv. Te caută poliţia care încearcă să te aresteze şi ajungi în cele din urmă la interogatoriu, unde o serie de întrebări îţi vor fi puse. În funcţie de răspunsurile tale eşti convins într-un mod violent să răspunzi corect, deşi nu există cu adevărat un răspuns corect atunci când ai de-a face cu autorităţile opresive.
Dar, jocul are mai multe etape. Aşa că refugiatul virtual este pus să treacă peste diverse obstacole. După ce reuşeşte să scape de poliţie şi fuge din oraş, ajunge la graniţă, însă e noapte şi trebuie să se ascundă. Nu vorbeşte limba locuitorior din zonă. Aceştia nu sunt întotdeauna prietenoşi.
Pe tot parcursul jocului, cei care participă la acest joc se pot inspira şi din poveştile reale cu refugiaţi. Şi asta pentru că pe pagina de internet a jocului sunt legături către site-ul Agenţiei pentru Refugiaţi. Acolo, oameni care chiar au trecut prin situaţii limită, povestesc cum au obţinut azil politic şi cum atunci când au reuşit să ajungă într-o ţară liberă au fost discriminaţi.
(10:55)