Sindicaliștii de la Metrou par că au obținut o nouă victorie în fața administrației, conform anunțului pe care l-au făcut după negocierile cu conducerea Metrorex.
Măsurile de reducere a salariilor de la Metrou vor fi discutate de sindicat cu conducerea Metrorex. Anunțul a fost făcut de reprezentanții „Unitatea” - Sindicatul Liber din Metrou (USLM). Conform unei comunicări a USLM, condus de Ion Rădoi, subiectul micşorării salariilor angajaţilor Metrorex va fi abordat la o întâlnire viitoare dintre conducerea companiei şi reprezentanții sindicatului. Reducerea salariilor angajaților Metrorex va fi analizată la o viitoare negociere.
„Referitor la micşorarea salariilor, aceasta se va discuta în cadrul unei întâlniri ulterioare a părţilor”, au anunțat reprezentanţii USLM.
Conform anunțului făcut de sindicaliștii de la metrou părţile au mai stabilit ca adminstrația Metrorex să facă disponibilizări de personal. Potrivit comunicării, vor fi căutate alte soluții pentru a rezolva problemele de natură economică ale companiei. Pe de altă parte, sindicaliștii au anunțat că, în urma discuţiilor, Metrorex a recunoscut calitatea USLM de sindicat reprezentativ la nivelul companiei. De asemenea a fost recunoscut și calitatea de semnatar al Contractului Colectiv de Muncă pe 2020/2021.
Într-un final, se mai arată în comunicatul USLM, cele două părţi au convenit că nu vor fi iniţiate măsuri disciplinare împotriva angajaţilor pentru oprirea voluntară a lucrului.
USLM și conducerea Metrorex s-au așezat la masă și au început negocierile după ce vineri, circulația metroului a fost suspendată din cauza unui protest spontan unor angajați.
Protestul de la metrou
Circulaţia trenurilor de metrou a fost blocată vineri, 26 martie, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii. Aceștia au coborât în tunel, pe calea de rulare, şi au împiedicat circulația trenurilor de pasageri.
Acţiunea de protest, de vineri, a produs pagube de aproximativ 2,827 milioane de lei. Conducerea Metrorex a anunțat că se va îndrepta împotriva celor responsabili pentru organizarea protestului și va folosi toate mijloacele legale pentru recuperarea prejudiciului.
Acţiunea de protest de la metrou a fost organizată ca urmare a nemulţumirilor sindicaliştilor determinate de intenţia Metrorex de a micşora salariile angajaţilor şi de a disponibiliza personal, a declarat la vremea respectivă liderul sindicatului, Ion Rădoi.
Pe de altă parte, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor a declarat că adevăratul motiv al protestului a fost legat de spațiile comerciale pe care firma sindicatului le deține la metrou. El a precizat că Metrorex a solicitat evacuarea acestora începând cu 1 aprilie.
Citește și: