Ce se întâmplă cu ROMÂNII DIN MAREA BRITANIE după BREXIT? Poziția oficialilor români

Ce se întâmplă cu ROMÂNII DIN MAREA BRITANIE după BREXIT? Poziția oficialilor români

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene,Victor Negrescu, a participat vineri, 20 iulie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale în format UE 27, organizată ca urmare a declanșării procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Negrescu a spus că trebuie să existe un acord privind Brexit prin care toate categoriile de cetățeni să-și poată exercita drepturile de o manieră nediscriminatorie, inclusiv românii care trăiesc în Marea Britanie. „Am subliniat necesitatea avansării discuțiilor pe marginea acordului de retragere și importanța intensificării eforturilor în vederea elaborării declarației politice privind cadrul relațiilor viitoare, în conformitate cu principiile cuprinse în orientările Consiliului European. În acest context, am reiterat prioritățile majore ale României, care vizează implementarea adecvată a prevederilor referitoare la drepturile cetățenilor, astfel încât toți cetăţenii europeni, inclusiv cei români, să beneficieze de sprijin în procesul de înregistrare pentru obținerea noului statut. Este esențial ca toate categoriile de cetățeni să-și poată exercita drepturile de o manieră nediscriminatorie, în deplină concordanță cu dispozițiile cuprinse în acordul de retragere“, a declarat Victor Negrescu.

Negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a prezentat rezultatele celei mai recente runde de negocieri cu Regatul Unit, desfășurată în perioada 16-19 iulie, care a abordat toate aspectele acordului de retragere care nu au fost încă soluționate, situația frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord și cadrul relațiilor viitoare UE-Marea Britanie.

Ministrul delegat a salutat publicarea de către Guvernul Marii Britanii a Cartei Albe (White Paper on the Future Relationship between the United Kingdom and the European Union) care prezintă în detaliu poziția de negociere a Regatului Unit și oferă claritate în anumite domenii specifice. În același timp, oficialul român a relevat importanța unei analize aprofundate la nivelul UE 27 în lumina orientărilor Consiliului European din 23 martie 2018.

 

Ne puteți urmări și pe Google News